Trei temerari rideri de Harley-Davidson, membri ai Harley Owners Group din România, au făcut o călătorie la care nu îndrăznesc să viseze mulți aventurieri pe enduro-tourere. Au pornit din Islamabad, Pakistan, pe Karakorum Highway, au traversat China de la vest la est și s-au oprit la Shanghai. Iată povestea lor.

M-am întâlnit cu eroii acestei povești, Marius (Boxeru’), Alin (Bicheru’) și Cosmin (Om Bun) la sediul Harley-Davidson București, la câteva luni după ce se întorseseră dintr-o călătorie de proporții epice. Peste 8.000 de kilometri parcurși în șaua motocicletelor lor Harley-Davidson (Street Glide, Road King, respectiv Heritage Softail), pe renumitul drum Karakorum Highway, apoi de-a latul Chinei, până la Shanghai. Cum au ajuns la o astfel de călătorie și ce a însemnat pentru ei?

Cei trei rideri. De la stânga la dreapta: Cosmin (Om Bun), Alin (Bicheru’), Marius (Boxeru’).

Alin: Era un filmuleț în 2017 prin toamnă cu Karakorum Highway. De acolo a plecat. Eu am pus filmulețul pe un grup și de-acolo ne-a venit ideea. Ne-am gândit: „Îl facem? Îl facem!” Fără să știm ce implică. M-am documentat și am zis: „Cosmine, începe în Islamabad și se termină în cel mai vestic oraș din China, are 1.400 km.” Pe Wikipedia am aflat că drumul ăsta este a opta minune a lumii din punct de vedere ingineresc, pentru că atât de greu este să construiești un astfel de drum la o asemenea altitudine, printre acei munți.

De-acolo a început distracția. Duci motocicleta în Islamabad, asta era rezolvabil. Dar nu reușeam să aducem motocicletele înapoi, deci nu știam pe unde să ne întoarcem. După multe discuții, că să o luăm prin Mongolia, prin Kirghizstan, nu găseam firme care să ne transporte motocicletele. Apoi a venit Marius cu ideea formidabilă: traversăm China, ne ducem la Shanghai și le punem pe vapor. Și așa am ajuns de la 1.400 km la 8.600 km. Un fleac.

Practic, ne-am suit pe motor la Islamabad și ne-am dat jos la Shanghai. (râd cu toții)

Alin continuă: Cinci zile am petrecut pe teritoriul Pakistanului. Am descoperit aici o altă ţară decât cea descrisă in alertele de călătorie oficiale. Chiar daca Pakistanul nu este un punct pe harta turistică a lumii, ascunde locuri minunate de vizitat. Atmosfera a fost calmă. Am descoperit oameni pașnici,  curioșii la vederea noastră, dar prietenoși și ospitalieri, dornici să  ajute cu informații sau sa dea o mână de ajutor în caz de nevoie.  La urma urmei eram o „apariție” în acel peisaj cu totul aparte. O zi din cele cinci am petrecut-o în Valea Hunzei, un loc de o frumusețe ireală, care te lasă fără respirație. Hunza este o vale muntoasa din regiunea Gilgit-Baltistan, aflată la o înălțime medie de 2.438 m. Karimbad este principalul oraș al acestei regiuni devenit foarte turistic datorită frumuseții acestei zone înconjurată de munți înalți, de peste 7 000 metri.

Se pare că în Valea Hunzei trăiesc cei mai primitori și mai longevivi oameni din lume. Secretul longevității acestor oameni consta, se pare, într-un cumul de factori,  precum o alimentație sănătoasă, un aer pur și o apă de calitate superioară provenită din fluxurile glaciare din Himalaya, viața simplă, dar și munca fizică neobosită a oamenilor.

Aș rezuma in câteva cuvine experiența din Pakistan ca fiind într-adevăr deosebită, peisaje mirifice, locuri arhaice, hrana specifică si sănătoasă, drumuri de o bună calitate (cu excepția celor 180 km de drum aflat în reconstrucție) și oameni ospitalieri.

Cei trei muschetari români pe Harley-Davidson au apărut într-un ziar online din Pakistan. „Trei motocicliști români, în vizită în Pakistan” Au venit reporteri, i-au fotografiat. La dineul pe care l-a dat Ambasada României pentru ei.

Marius: În Pakistan, în Valea Hunzei, exista un râu, în care ei făceau baie. Noi nu ne apropiam la un metru, să nu cumva să luăm vreo boală. Apa era neagră. Când urcam noi și ne uitam pe acolo, vedem un bătrân cum ia apă cu un pahar din râul acela și bea. Atunci ne-am sesizat: băi, ce se întâmplă? Ne oprim lângă o gheretă și-l întrebăm pe omul ăla. Ne spune că apa e, de fapt, plină de minerale, pentru că apa spală muntele și e de culoarea muntelui. De fapt, apa era foarte curată, dar plină de fier, de minerale.

Cosmin: Noi nu cred că am spăla mașina cu ea și ei beau apă din râul acela.

Marius: Eu am trecut în Pakistan peste o piatră, mi s-a crăpat, pur și simplu, roata, am făcut pană și am mers 50-60 km pe pană, cu roata ovalizată, cu 30-40 km/h. Noroc că am colegi buni și săritori. Alin văzuse pe traseu o furgonetă, s-a dus la omul cu furgoneta, i-am dat niște bani. Pe drum tocmai treceau niște ciobani cu iaci și ei ne-au ajutat să urcăm motoreta în furgonetă. I-am văzut cu un toiag de alun și voiam să le zic: vă rupeți bățul. A băgat toiagul la roată, a ridicat și a urcat motocicleta în furgonetă.

Cosmin: Plus că, atunci când am făcut semn să oprească, au oprit 20 de mașini. Toți ne întrebau: aveți nevoie de ceva, vă ajutăm cu ceva? Așa am dus motoreta în vama către China, apoi am dat-o jos, tot cu ajutorul lor, am trecut granița și am mers pe pană până la primul oraș, cu 30-40 km/h.

Marius: Roata n-am putut s-o repar, am cumpărat o cameră de aer de la un trike de-al lor. Bineînțeles, camera era mai mică cu un inci, că eu am roata de 19 și am găsit cameră de 18. Am tras un pic de ea, am umflat camera și așa am putut să merg vreo 300 și ceva de kilometri cu 80 km/h. Am ajuns într-un oraș mai mare unde, spre surprinderea mea, mi-au reparat janta. Aveau prese, au îndreptat-o, au sudat-o. Așa am traversat China fără probleme, cu 120-130 km/h. Dar nu-mi imaginam că pot să merg 50 km pe pană și anvelopa să nu aibă nimic, să nu se taie. Cu anvelopa aia am terminat tura, apoi, când am venit, am schimbat roata și am păstrat-o pe cea veche, am scris pe ea „Ride to China”.

Nu poți să intri în China cu motocicleta dacă nu este înmatriculată în China. Cu două-trei luni înainte am trimis toate pozele și documentele necesare, poze cu motocicletele, totul pe mail, și ne-au făcut acte de China pentru motociclete și permise de conducere de China pentru noi.

Marius: Pe autostradă, în China, nu ai voie să circuli cu motocicleta. Noi am mai făcut așa, ca în România, printre bariere, pe sub bariere, nu ne-a amendat nimeni, n-au avut nicio problemă cu noi, dar cred că dacă ar fi trebuit să traversăm toată China doar pe drum național dura trei luni. Camioanele mergeau unul în spatele celuilalt, se mergea cu 30 km/h și cam toate drumurile naționale ale lor erau distruse.

Alin: Noi am traversat, practic, ca infractorii peste jumătate din China. De aceea am intitulat povestea pe care am scris-o „The Criminals”.

Marius: Dacă nu mergeam pe autostradă, făceam probabil trei luni, pe drumuri naționale.

26 de zile au stat pe motocicletă și au petrecut încă patru zile în Shanghai la final. Au fost la Xi’an, unde au văzut armata de teracotă, a opta minune a lumii. Au trecut prin cel mai lung tunel din lume (la acel moment, că între timp s-a mai făcut unul). Al treilea cel mai lung pod din lume (care era cel mai lung atunci când au început să organizeze plecarea, în 2017, dar între timp a fost depășit de alte două).

Alin: Am vizitat Zhangjiaje National Forest Park, fiind uimiți de formațiunile muntoase spectaculoase de aici care au folosit ca sursă de inspirație pentru filmul Avatar. Este o lucrare grandioasă a naturii, ca de altfel şi Heaven Gate din Tianmen Mountain, o arcadă spectaculoasă realizată de natură în munte cu o înălțime de 130 de metri. Poarta Cerului se află la aproximativ 8 km sud de orașul Zhangjiajie. Din păcate pentru noi, vremea cu ceață nu ne-a permis să vedem această arcadă spectaculoasă.

Tot aici, am trăit senzații tari traversând pasarela din sticla numită „Calea pe dragon”, suspendată la o înălțime de 1.400 m. Sub noi se vedea o râpă imensă.

Cele trei motociclete ale noastre sunt singurele Harley-Davidson care au făcut acest drum, care au traversat munții la 4.700 m altitudine, pe Karakorum Highway. Poate au mai fost rideri cu alte mărci de motocicletă, dar nimeni cu Harley-Davidson.

Cosmin: Practic, pe oriunde mergeam, eram ciudați. Pe autostradă n-aveam voie și eram singurii motocicliști, pe naționale eram trei motociclete mari în mulțimea de camioane.

Marius: Noi eram ciudați pentru ei. Între „județele” lor există granițe, unde scanezi buletinul. Noi ne duceam cu pașaportul. Era o mare aventură. Ne pozau, pozau pașapoartele, sunau la șefu’ că nu știau ce să facă cu noi, să ne aresteze, să ne lase să trecem. Am pierdut și două ore la granița dintre state.

O altă problemă destul de gravă pentru noi: nu aveam voie să intrăm cu motocicleta în benzinării, în vestul Chinei. N-aveam cum să alimentăm motocicleta. Nu era ca pe autostradă, că mai fentam regulile. Pur și simplu n-aveam voie să intrăm. Ne rugam de băștinași. Mai veneau cu câte o canistră. Sunam la poliție: „Dom’le, eu sunt turist, mie îmi rezolvați problema.” Suna polițistul la șefu’, ne dădea voie să mergem undeva să alimentăm. Era un padoc special doar pentru motorete, unde nu intră mașina. Practic, era considerată bombă, fiind motorul la vedere, probabil credeau că există riscul să explodeze.

Nici cu canistra nu aveai voie dacă nu erai însoțit de polițist. Când ajungeam în câte o benzinărie la zona specială pentru motorete, se speriau când vedeau monștrii ăștia. Practic, n-au vrut să ne lase să alimentăm nici acolo unde era voie.

Cosmin: Am fost în vizită la Harley-Davidson Xi’an și Shanghai și ne-au spus că sunt primii din Europa care vin pe roți cu motocicletele proprii Harley-Davidson până acolo. Cu cei din Xi’an am încercat să comunicăm pe mail, dar ei credeau că sunt spam-uri, li se părea mult prea greu de crezut că vor veni trei bikeri din Europa călare pe motocicletele lor și nu ne răspundeau. Ne-au spus că nici măcar motocicletele Harley-Davidson din China nu au făcut traseul acesta.

I-am întrebat pe eroii noștri dacă au avut probleme cu răufăcători sau cu poliția în țările prin care au trecut, având în vedere că acestea nu sunt cunoscute drept bastioane ale respectării drepturilor omului.

Marius: Nu, deloc. Din când în când primeam mesaje: „Mare atenție la droguri, pentru că pe teritoriul acestei țări, traficul de droguri se pedepsește cu moartea.”

Cosmin: Și de-aia, dacă vedeam câte un om pe care îl vedeam și a doua zi, intram la bănuieli: ce caută ăsta aici? Ne gândeam să nu aibă vreun pachet, ceva, să ni-l bage prin coburi. Dar mai mult eram noi speriați de mesajele alea. Plus că într-o cameră de hotel, prin centrul Chinei, au intrat peste noi vreo 12 polițiști.

Alin: În centrul Chinei nu prea ajung turiști. În momentul când recepționera de la hotel ne-a înregistrat pașapoartele, au ajuns în sistem trei nume cu trei fotografii care au atras atenția. Și ne-am trezit cu toată secția de poliție din orășelul ăla peste noi în cameră. Ne-au verificat pașapoartele, s-au uitat în bagaj. Și-au dat seama că, într-adevăr, doar ne plimbăm.

Erau stresați cu pozele. Se uitau în telefon să vadă ce poze avem. Ne spunea ghidul: prima variantă e că-ți șterg pozele, apoi, dacă văd ceva suspect în poze, te întreabă de ce le-ai făcut și, în a treia variantă, te și arestează. Pe unul l-au arestat, am văzut în timp ce băgam benzină. Tipul ne-a filmat pe noi când băgam benzină (era chinez), fiind însoțiți de poliție, iar polițiștii i-au luat telefonul și l-au băgat în dubă. El probabil nu văzuse în viața lui turiști și voia să filmeze și el.

În China totul era scanat, verificat, nu puteai să intri, pur și simplu, într-un hotel. Se scanau bagajele, scanai buletinul. La fel și la benzinării. Intrau băștinașii, scanau buletinul, se ridica bariera și puteau băga benzină.

Cosmin: Și, totuși, nu ne-am simțit niciodată în pericol. Ambasada României din Islamabad a ținut legătura cu noi tot drumul. Tot timpul ne-au dat telefoane, mesaje, atașatul militar, ambasadorul. În prima seară chiar a fost o recepție organizată pentru noi la Ambasadă.

Marius: Și pakistanezii în general, foarte primitori. Fac aici o paranteză, pentru că șase zile nu am băut bere. Ne opream să bem apă și, în 10 secunde se strângea o grămadă de lume în jurul nostru. Atât de gălăgioși și entuziasmați erau, că se părea că le trebuie doar o scânteie ca să treacă în partea cealaltă. Dacă zice unul: Hai, pe ei!, sar toți.

Pe autostrăzile din China am văzut că n-aveam voie, dar am zis că suntem români, ne descurcăm noi. Am văzut că bariera pe unde treceau camioanele era mai scurtă și o luam pe lângă ea. Ieșeau la noi de acolo din gherete, țipau, dar noi plecam. Cu oamenii ăștia aveam mai multe probleme. Păreau foarte profesioniști, cred că se găseau foarte greu locuri de muncă și erau în stare să se arunce în fața motocicletei ca să nu trecem.

La o barieră, în centrul Chinei, n-am putut să trecem. Au chemat poliția, noi ne-am împrietenit cu milițianul. Ne-a scos din autostradă pe un drum lăturalnic, să ne ducă pe un drum național. Când ne-am văzut pe gropile alea, ne-am zis că nu se poate. Așa că, peste 10 km, ne-am urcat înapoi pe autostradă prin alt loc.

Cosmin: Dar niciodată nu ne-a dat jos poliția de pe autostradă după ce intrasem deja. Veneau doar dacă erau chemați, dar în rest cred că nu era treaba lor, ci a administratorului drumului.

Marius: Am avut probleme și la plecare, un domn de la SRI ne-a chemat, că vrea să scaneze motocicletele. Voia să mă pună să dau jos capacul de la cutia de viteze, că dacă am acolo o bombă, că el vede roți dințate.

Cosmin: Ni le-a scanat pe toate. Le-a desfăcut și le-a scanat pe toate.

Alin povestește unul dintre momentele de neuitat ale călătoriei: Când am intrat în Xi’an, autostradă pe 4 benzi, eram noi trei singuri pe toate benzile și pe motocicleta lui Marius erau AC/DC „Thunderstruck”. E o senzație incredibilă, care nu se poate cuprinde în imagini sau în povești.

Alin: În centrul Chinei, ne-am cazat într-un oraș, am coborât să beau o bere în curtea interioară a hotelului. Și am auzit manele!

Marius: Noi nu înțelegeam ce se întâmplă! Și a zis Om Bun: „Ăsta a avut stand la Doraly!”

Planuri de viitor pentru temerarii rideri din HOG? Pentru anul acesta, plănuiesc o călătorie epică spre Nordkapp.