Laia Sanz este, fara indoiala, regina acestei editii a Raliului Dakar. Catalana a reusit un loc 9 la general, de departe cea mai buna performanta a unei femei la categoria moto in cel mai dificil raliu din lume.
Laia a renuntat definitiv la trial, sportul in care si-a inceput cariera, dar nu inainte de a fi cucerit 13 titluri de campioana mondiala. In paralel cu trialul, in ultimii ani, tanara spanioloaica a trecut la enduro, unde a castigat ultimele trei editii de campionat mondial (la feminin). Si-a inceput cariera in rally-raid in 2010, participand pentru prima data la Dakar in 2011, cand a terminat pe locul 39 la general. Nu a reusit sa-si imbunatateasca performanta in urmatoarele doua editii, dar anul trecut a reusit un loc 16, o performanta rasunatoare la modul absolut, caci majoritatea riderilor de gen masculin nu pot nici macar sa viseze la un astfel de rezultat.
Astfel, Laia a atras atentia echipei oficiale Honda de Dakar, Team HRC, care a convocat-o anul acesta, alaturi de nume sonore precum Joan Barreda, Helder Rodrigues, Paulo Goncalves si Israel Esquerre.
Apoi, tanara originara din Corbera de Llobregat, langa Barcelona, a scris istorie, reusind un loc 9 la general, in fata multor rideri de top din rally-raid, mult mai bine cotati. Mai mult decat atat, Laia a terminat etapa cea mai dificila a raliului, Uyuni-Iquique, pe locul cinci, dupa ce intrase in portiunea finala, pe dune, cu al treilea timp.
Iata ce a declarat Laia pentru colegii italieni de la moto.it, intr-un scurt interviu:
Felicitari, Laia! Sa incepem cu etapa cea mai grea, Uyuni-Iquique. Cum ai trait acele momente?
„Sincera sa fiu, eu faceam parte din grupul de piloti care erau infuriati si nu voiau sa ia startul in ziua aceea. Chiar credeam ca nu se va pleca, dar cand am ajuns acolo erau presedintele Boliviei, Evo Morales, si Etienne Lavigne, care incerca sa ne convinga ca va fi frumos! Eram furioasa. In cele din urma am plecat si eu am reusit sa iau un start bun. Era un start in linie, cu toti laolalta si am reusit sa plec in fata. Am avut noroc astfel, caci, pentru ca nu am avut pe nimeni in fata, am evitat perdeaua de apa si sare ridicata de rotile motocicletelor, asa ca motocicleta mea a scapat destul de bine. Cand am iesit din Salar de Uyuni, nu imi mai simteam mainile, erau inghetate. Am ajuns la punctul de realimentare, am reusit sa ma incalzesc putin, apoi am vazut dezastrul. Motociclete care nu mai porneau, piloti cu probleme de toate felurile. Stiam ca asa va fi, pentru mine s-a terminat bine, dar nu trebuia sa se ia startul atunci. Stiam ca puteam avea un parcurs bun in acea etapa, plecasem a opta sau a noua, apoi, la iesire din Bolivia, eram a treia. Am ajuns in Chile, era mai cald, apoi au inceput dunele, ultimii 39 de kilometri. In acea pozitie, puteam sa ajung pe podiumul etapei daca fortam putin mai mult, dar, la sfarsit, cand Toby Price si Pablo Quintanilla m-au depasit mergand foarte tare, am inceput sa ma gandesc mai rational, la rezultatul la general, nu la etapa.”
Desi tu vezi totul asa de natural, faptul ramane: ai reusit un rezultat de importanta istorica. Pentru tine, pentru echipa si pentru Honda. Sincer vorbind, te asteptai?
„Nu, nu ma asteptam. Inainte de start mi se parea deja destul de greu sa repet rezultatul de anul trecut. In prima saptamana, cu tot chinul de atunci, incepusem sa ma gandesc ca va fi greu sa termin chiar si in top 20. Nu ma asteptam, dar apoi am inceput sa vad ca, desi mergeam la un ritm foarte normal si nu imi asumam riscuri inutile, eram acolo, in fata. Mi-am zis ca asa trebuie sa merg, sa fac o cursa inteligenta.”
Rezultatul de exceptie se datoreaza in primul rand talentului si pregatirii tale, sau si motocicletei de uzina Honda?
„Nu incape discutie ca motocicleta a mers foarte bine si era mult mai performanta si mai usor de pilotat decat cea de anul trecut. E clar ca motocicleta a fost foarte importanta. Dar a fost important si faptul ca, spre deosebire de alti ani, deja de la inceputul verii trecute stiam ca voi face parte din echipa. Mi s-a adus o motocicleta de rally acasa, astfel incat am putut sa ma antrenez si sa ma pregatesc, apoi am petrecut aproape o luna in Maroc, un alt avantaj important. Apoi a mai fost si experienta din anii trecuti. As spune ca rezultatul se datoreaza tuturor acestor factori. Apoi, daca vreti sa-i spuneti si talent…”
Tu cum i-ai spune? Asadar, e cazul ca pilotii de top, Coma, Barreda si restul, sa-si faca griji?
„Cu siguranta ca nu. E foarte greu sa progresez si mai mult, caci un an atat de… perfect e greu de repetat. Apoi, multi piloti buni au avut probleme mari. Ce-i drept, asta se intampla in fiecare an la Dakar. Cred ca pot evolua mai mult, ca pilot, dar asta nu inseamna ca automat pot sa imbunatatesc si rezultatul. Am inca o marja de evolutie ca pregatire fizica si pot sa ma antrenez sa merg mai tare.”
A devenit deja o traditie pentru multi piloti de Dakar de la categoria moto sa treaca pe auto. Te bate si pe tine gandul sa faci aceasta trecere?
„Masinile imi plac foarte mult dintotdeauna si sper sa am si eu ocazia sa trec pe patru roti. E un mod placut de a prelungi cariera sportiva. Dar asta intr-un viitor mai indepartat.”