Mani Gyenes a aterizat aseară pe aeroportul Otopeni, cu un zâmbet resemnat, fiind primit, ca de obicei, de un grup de fani inimoși. Ne-am numărat printre ei, ca de obicei, și i-am ascultat cu sufletul la gură povestirile sătmăreanului care a abandonat în Raliul Dakar, cu două zile înainte de final.

Mani, la revenirea în România, pe aeroportul Henri Coandă. Foto: Marius Dincă/FRM

Mani s-a întors în România cu un gust amar, după ce nu a reușit să termine al nouălea Dakar din carieră, în urma unei accidentări în ziua cu numărul opt a concursului din America de Sud. Românul rămâne un erou pentru noi, căci a luat startul în această ediție a raliului la doar șapte săptămâni după o fractură serioasă la brațul drept. Practic, pilotul Autonet Motorcycle Team era încă în plină recuperare atunci când a luat startul din Lima, pe 7 ianuarie.

Dar eroul nostru făcuse deja cam tot ce era posibil ca să ajungă cât mai departe cu recuperarea, petrecând mult timp la clinica de la Cluj unde lucra intens în această direcție.

Nu îi pare rău de nimic. Dacă ar avea ocazia, ar face-o din nou. Oamenii din Cluj, cu care a făcut recuperarea în regim intens, au spus „Dacă reziști la durere, du-te.”

Mani și noi, fanii. Foto: Marius Dincă/FRM

Cu mâna a fost OK în prima zi, înainte de start, când a testat motocicleta pe plajă. Părea să țină, dar testul s-a desfășurat doar pe plajă, pe teren plat. Apoi, în prima zi de concurs, s-a cam chinuit, mai ales pe coborâri și în secțiunile cu denivelări, când punea presiune pe mână. În noaptea aceea nu a dormit deloc de durere, apoi, a doua zi, a luat pastilă de durere pentru prima dată. Pe măsură ce înainta raliul, se simțea din ce în ce mai bine. Când ajungea în bivuac, îi tot ruga pe oamenii de la Motul (care îi asistau pe piloții de la Original by Motul) să-l ajute cu diverse chestii (desfăcut și strâns anumite șuruburi, de exemplu) pentru că nu avea forță în braț ca să se descurce. Câteodată, Mani simțea că mușchii nu sunt lipiți de os.

Mani, pe dunele peruviene.

Participarea în categoria Original by Motul (ex. Malle Moto) nu a fost extrem de greu pentru el, dar nici ușor. Nu a avut probleme cu somnul (cum se întâmplă frecvent pentru riderii din această categorie), pentru că ajungea destul de devreme în bivuac și, în general, reușea să-și facă din timp toate operațiunile la motocicletă. În plus, n-a avut probleme, mergea mai încet și nu consuma foarte mult pneurile etc. Dar nu a fost nici ușor, că nu mai avea timp pentru nimic altceva. În alți ani, după ce se punea la punct cu tot, era 8 seara, mai dădea o raită prin bivuac, mai stătea de vorbă cu câte cineva, mai mergea pe la Svitko sau pe la alți piloți pentru o șuetă, dar acum n-a mai avut timp deloc de așa ceva. Dar Mani este de părere că nu e incredibil de greu, dacă ai un ritm bun și nu ajungi târziu în bivuac. Dacă ești un rider mai lent, ajungi la 9-10 seara, e foarte dificil, pentru că ți se adună multe chestii de făcut.

Când a abandonat, mergea tare (asta crede că a fost greșeala, l-a luat valul și a început să tragă). A căzut rău, și-a avariat serios turnul de navigație. Îl durea destul de tare, dar a mai mers 10 km, apoi a oprit, sperând că o să se amelioreze durerea. S-a pus în genunchi lângă motocicletă, apoi a constatat că nu se mai putea ridica de jos. Îl durea foarte tare spatele, într-un loc anume. Când a ajuns la bivuac, după un drum cu elicopterul și unul cu un pick-up al unui spectator, medicii i-au zis „A, deci tu ești numărul 32!” Știau că aleargă accidentat și erau curioși cât va rezista.

Fani de toate vârstele. Foto: Marius Dincă/FRM

Nu i s-a părut foarte greu traseul, dar au avut multe dune. Au avut dune chiar în fiecare zi. A căzut de câteva ori, dar toate căzăturile au fost ușoare până la ultima. Pierdea destul de mult timp cu ele, pentru că, cu brațul în starea în care era, trebuia să calculeze un pic înainte s-o ridice, ca să găsească un mod care să nu-i solicite prea mult brațul.

Românul nostru va participa din nou la Dakar și anul viitor, dar nu la categoria Original by Motul. Simte însă că a rămas o treabă neterminată aici și cu siguranță ar vrea să mai concureze cel puțin o dată la această categorie.

După ce a stat vreo două ore bune cu noi de vorbă în aeroport, împărțind cu generozitate povești, autografe și selfie-uri, ne-am confirmat din nou părerea pe care o avem despre cel mai titrat pilot de rally-raid din România (și, probabil, din toată această regiune a Europei). Mani este un pilot excelent, rapid, calm, calculat, dur – tot ce ar trebui să fie un pilot bun de rally. Dar este și un tip modest, decent, inteligent, deloc infatuat, genul de om de care ești mândru să-l cunoști și cu care își face plăcere să stai de vorbă oricând. Anul viitor, Mani va lua startul în al zecelea Dakar din carieră și va deveni, oficial, o legendă a celui mai dificil raliu din lume. Pentru noi este deja o legendă. Hai, Mani!