MotoGP 2018: analize, pronosticuri, speculații

Au mai rămas doar câteva zile până la începutul oficial al noului sezon de Motomondial. MotoGP 2018 va începe vineri, cu sesiunile de antrenamente libere ale primei etape, în Qatar. La ce să ne așteptăm?

Prima cursă de MotoGP a anului se va ține duminica viitoare, sub nocturna din Qatar.

Când vine vorba de cum va evolua situația în Motomondialul de viteză, e valabilă zicala acelui înțelept din filmul Filantropica: „Viața e complexă și are multe aspecte.” Acum mai mult decât oricând.

Acum câțiva ani, lucrurile erau oarecum clare. Aveam acest grup de „extratereștri”, care urmau să își împartă victoriile între ei, apoi un eșantion doi de piloți care aveau șanse la podium, din când în când, apoi restul. În 2012, de exemplu, extratereștrii erau Stoner, Pedrosa și Lorenzo (Rossi era în plină „perioadă Ducati”). Din valul doi făceau parte piloți precum Andrea Dovizioso, Cal Crutchlow, sau însuși Doctorul. În 2013, victoriile se împărțeau între Lorenzo, Pedrosa, Marquez și Rossi. Tot ei erau masculii alfa în 2014 și 2015. Singurele întrebări care se puteau pune în presezon se refereau la câte victorii își va adjudeca fiecare și care dintre ei va fi campion mondial.

Acum, însă, lucrurile stau altfel. În 2016 am avut nouă câștigători de etapă diferiți. Anul trecut au fost cinci. Dar la jumătatea sezonului 10 puncte îi acopereau pe primii patru piloți în clasamentul general și un rider la care nu se aștepta mai nimeni (Dovizioso) a luat șase victorii de etapă și s-a menținut în lupta pentru titlu până în ultima etapă.

Dacă la situația din ultimii ani adăugăm și evoluția riderilor în testele din presezon, ne putem uita la sezonul 2018 ca la o mare necunoscută. Dar, analizând cu atenție datele, putem să facem câteva afirmații cu probabilitate destul de mare de adevăr.

Principalii candidați la titlu în 2018: Marquez pleacă cu prima șansă, Dovi cu a doua. În momentele slabe, Dovi poate fi în afara topului 10. Marc este întotdeauna în top 5 (dacă nu cade).

Prima ar fi: Marc Marquez este principalul candidat la titlu în 2018. Haosul a caracterizat din plin ultimele două sezoane. Acesta a fost generat, în mare parte, de trecerea la pneurile Michelin, cu toate obstacolele care au venit la pachet cu această schimbare. Dar Marquez a fost cel care a ieșit victorios de fiecare dată. A avut și el partea lui de probleme, s-a luptat cu o motocicletă deloc ideală, a avut adversari redutabili și îndârjiți. A căzut de (prea?) multe ori. Dar, când s-a tras linie, el a fost cel care a ridicat trofeul cel mare deasupra capului. Asta pentru că este un pilot adaptabil, cu un psihic de fier forjat – unul cum nu s-a mai văzut până acum. A împins tehnica de pilotaj spre noi orizonturi.

În ultimele teste din Qatar, Jack Miller făcuse ochii mari după ce l-a urmărit pe Marquez preț de câteva tururi: „Urmărindu-l pe Marc, l-am văzut cum a pierdut fața cam de șase ori în două tururi. Eram în spatele lui în turul în care a căzut și, în cele trei viraje rapide, a pierdut fața de fiecare dată. A fost uimitor să văd asta de aproape, ieșea fum serios din roata lui. Eu aveam mici alunecări și o lăsam mai ușor, dar el insista, trăgea și mai tare.”

Marquez salvează încă un low-side cu cotul și cu genunchiul la Sepang anul trecut. Așa cum Jarno Saarinen a „inventat” genunchiul pe jos în anii ’70, Kenny Roberts folosea pentru prima dată derapajul controlat al spatelui pentru a închide trasa câțiva ani mai târziu, Marquez inventează „căzătura fără căzătură”.

O teorie (cu care sunt de acord) este că Marquez nu salvează momentele când pierde fața din noroc, ci, pur și simplu, a împins tehnica de pilotaj până în punctul în care, de multe ori, reușește să treacă de limită fără să cadă, în situații în care oricare dintre adversarii săi ar fi deja la sol. În testul din Qatar, motocicleta sa a ajuns la 66 de grade înclinare (cu fața „înnodată”) și el a recuperat-o. Franco Morbidelli (care acum pilotează Honda RC213V pentru MarcVDS) a analizat telemetria lui Marquez și a spus că e ca Biblia. Și, în acea Biblie, „Domnul” spune că forțarea până peste limita la care se cade este calea.

Așadar, cu toate problemele, știm sigur că Marquez va fi în cărți. Există circuite pe care nu este principalul candidat la victorie (în Qatar, spre exemplu), dar și acolo poate lua puncte serioase. Cade des în antrenamente libere, dar rar în cursă. Este puternic în duel corp la corp, pe uscat, pe ploaie, în condiții mixte și în curse „flag-to-flag”. Are o strategie excelentă, o echipă de top care crede în el și un gigant industrial și tehnologic în spate. Are 25 de ani și este în plină formă, dar a acumulat deja și un bagaj de experiență impresionant.

Următorul pronostic: Valentino Rossi, la 39 de ani, încă se luptă pentru titlu și va câștiga cel puțin o cursă. E greu să pariezi împotriva Doctorului. Merge în Motomondial de pe vremea când unii dintre adversarii săi actuali erau în scutece (literalmente!). Le-a văzut pe toate, le-a făcut pe toate și este încă aici. Pe anumite circuite (Losail, Mugello, Assen, Phillip Island), e foarte greu de bătut. Cade foarte rar în antrenamente libere și extrem de rar în cursă. Și, oricâte probleme pare să aibă la începutul unui week-end, parcă printr-o magie doar de el știută, reușește să fie acolo în cursă.

„Rossi c’e!” Această exclamație a legendarului comentator italian Guido Meda se va auzi în continuare în 2018 și, foarte probabil, în 2019 și 2020.

După testele din presezon, Vale pare să stea mai bine atât cu setările, cât, mai ales, cu psihicul, față de mult mai tânărul său coechipier. Echipa de uzină Yamaha are probleme serioase (uzura pneului spate, distribuția maselor, electronica), dar Rossi pare mult mai puțin afectat de acestea decât Vinales. Anul trecut a câștigat în stil magistral o cursă foarte complicată, la Assen, și s-a luptat puternic pentru victorie cu alte câteva ocazii. Arma Doctorului nu mai este viteza pură, ci strategia. Știe să ia punctele atunci când contează și nu se lasă intimidat de lupii tineri. Are încă foamea de victorie în suflet și în priviri. Dacă Marquez pornește cu prima șansă la titlu, Dovizioso o are pe a doua, iar Valentino este al treilea candidat.

A treia axiomă: Johann Zarco va câștiga cel puțin o cursă. Ba mai mult, francezul s-ar putea lupta pentru titlu, din postura de outsider. Riderul de la Tech3 a impresionat enorm anul trecut în Qatar, la debutul său în clasa regină, conducând cursa preț de șase tururi, înainte de a cădea. E cerebral și calm, dar bătăios în luptele directe. Acolo unde piloții de la echipa de uzină Yamaha se luptă cu setări ale electronicii și varii versiuni de șasiu, Zarco hotărăște să meargă pe varianta 2016 de șasiu și să lucreze mai mult la el decât la motocicletă. Și asta pare să dea roade. Francezul a fost printre cei mai rapizi rideri din presezon, mai ales la ultimul test din Qatar. Și nu doar pe turul sec de pistă, ci și ca ritm de cursă. De fapt, e foarte probabil ca, în acest moment Zarco să fie cel mai rapid pilot Yamaha din grilă.

Încă o afirmație foarte probabil adevărată: Piloții Suzuki vor lua podiumuri în 2018. Alex Rins și-a început primul sezon la clasa regină, anul trecut, în condiții dificile, fiind accidentat. Dar a încheiat anul excelent, apropiindu-se vizibil de podium. În presezon, Rins a fost mereu printre primii, atât ca timp pe turul sec, cât și ca ritm de cursă. Și Suzuki continuă să dezvolte motocicleta, iar Rins continuă să învețe. Andrea Iannone poate fi extrem de rapid în anumite condiții, dar nu este suficient de constant. În plus, relația sa cu Suzuki s-a deteriorat destul de mult în decursul anului trecut, după ce italianul s-a comportat ca o primadonă. Pentru 2019, Suzuki va trage să-l păstreze pe Rins și va căuta să-l înlocuiască pe Iannone. Conform unor zvonuri destul de credibile, posibilul înlocuitor ar fi Dani Pedrosa sau chiar Jorge Lorenzo.

Ceea ce ne aduce la a cincea teoremă: Jorge Lorenzo va câștiga, probabil, cel puțin o cursă cu Ducati, dar nu va lupta pentru titlu. Pilotul din Mallorca și-a adaptat stilul de pilotaj la motocicleta Ducati, apoi producătorul italian a modificat motocicleta pentru a o adapta la stilul lui Lorenzo. Jorge poate fi devastator de rapid când se aliniază planetele așa cum îi convine lui și a arătat sclipiri în 2017. După testele din presezon, spaniolul pare chiar mai rapid. Chiar dacă va merge mai bine în 2018, concurența e prea acerbă și el prea inconsecvent ca să lupte pentru titlu. Când rideri precum Marquez, Zarco, Rossi și Dovi (ca să enumerăm doar câțiva) sunt mereu acolo, indiferent de condiții, nu poți să ai momente submediocre. Or Lorenzo, probabil, va avea aceste momente pe circuite care nu-i convin (lui și/sau motocicletei) sau în condiții incerte (circuit nu chiar ud, dar nici tocmai uscat).

Încă o idee de dezbătut: Maverick Vinales nu se numără printre primii patru candidați la titlu. Aceștia ar fi, în ordinea probabilității: Marquez, Dovizioso, Rossi, Zarco. Vinales poate fi foarte rapid atunci când i se aliniază astrele, are stofă de campion fără doar și poate, dar în ultima vreme pare învins de tehnologie. După un debut de sezon fulminant anul trecut, toată lumea îl vedea campion. Dar problemele de ordin tehnic (setări, pneul față Michelin) l-au trimis în corzi și nu a mai reușit să iasă de acolo. La finalul testelor din presezon era exasperat. Și poate că tocmai asta e problema. În loc să caute setări de negăsit, poate ar trebui să se calmeze și să încerce o altă abordare, mai „à la Zarco”.

Dani Pedrosa va câștiga cel puțin o cursă și în 2018. Pedrosa, deși n-a câștigat titlul mult visat la categoria regină (și probabil nici nu o va face), are un record interesant: este pilotul care a câștigat curse în cele mai multe sezoane consecutive în clasa regină: 12. Adică din 2006, de când a intrat în clasa mare, Pedrosa a câștigat cel puțin o cursă în fiecare an până în 2017. Și aproape sigur va câștiga cel puțin una și în 2018. Din păcate pentru micuțul catalan, cariera lui la Honda (singurul producător pentru care a alergat în Motomondial – 17 ani în total la toate trei clasele!) este pe sfârșite. HRC îl vânează pe Zarco pentru anul viitor, iar Dani pare că și-a atins potențialul maxim. Dar riderul din Sabadell ar putea încă să se numere printre piloții de uzină ai Motomondialului, trecând la Suzuki sau la KTM (sunt zvonuri că ambii producători sunt interesați de Pedrosa).

Jack Miller va obține cel puțin un podium în 2018, eventual mai multe, poate chiar o victorie de etapă. Australianul se simte foarte bine pe motocicleta Ducati satelit a echipei Pramac, semnificativ mai bine decât pe Honda de anii trecuți. Miller a fost rapid în testele din presezon și pare mai în formă decât oricând. În plus, este un mare specialist al asfaltului ud, doar că acum are și o motocicletă care merge excelent pe ud. Așadar, fiți cu ochii pe el, mai ales în cursele cu vreme schimbătoare. Pilotul australian a evoluat foarte mult și ca sportiv în ultimul an, luând antrenamentele mult mai în serios și concentrându-se să facă treabă. În trecut, mereu i se reproșa (pe bună dreptate) faptul că o ardea prea relaxat, nu-și ținea greutatea sub control și nu se antrena suficient.

2018 este primul și ultimul sezon al lui Scott Redding la Aprilia. Din testele din presezon rezultă că Aprilia nu a făcut neapărat o mutare foarte deșteaptă schimbându-l pe Lowes cu Redding. Britanicul încă nu a „înțeles” motocicleta și nu a reușit cine știe ce performanțe. Teoria mea personală este că Redding pur și simplu nu este la nivelul la care să se poată lupta pentru podiumuri în clasa regină, chiar dacă ar avea o Yamaha sau o Honda de uzină. Este foarte probabil ca, în 2019, Redding să fie înlocuit de Iannone.

KTM RC16 va continua să evolueze, dar rezultatele propriu-zise nu vor fi spectaculoase anul acesta. Prototipul austriac a evoluat excelent în primul an, trecând de la o distanță de trei secunde pe tur la mai puțin de una față de motocicletele de top. Dar greul abia acum începe. La acest nivel, cu cât ești mai aproape de top, cu atât fiecare zecime de secundă devine exponențial mai greu de câștigat. De aceea prezic că piloții KTM vor fi mai aproape de lideri în 2018, dar rezultatele propriu-zise nu vor fi neapărat nemaivăzute (top 5 sau top 6 în cel mai bun caz, top 10 de obicei, șanse vagi la un podium răzleț în condiții atipice de cursă). Asta pentru că piloții nu sunt la nivelul la care să se lupte cu Marquez, Rossi & Co. KTM încearcă să facă un dream team cu Zarco și Pedrosa anul viitor, aducându-i în același timp pe Oliveira și pe Binder la Tech3 (care va folosi motociclete de uzină KTM de la anul).

Cel mai bun debutant ar putea fi Morbidelli, Nakagami sau (surpriză!) Syahrin. Nakagami, care a trecut la LCR, a mers mai bine în presezon, adaptându-se destul de bine la bolidul de peste 260 CP (dublul puterii unei motociclete de Moto2). Crutchlow, coechipierul său, l-a lăudat în interviuri. Lui Morbidelli pare să-i ia ceva mai mult să ajungă la același nivel, dar nu este cu mult în urmă și nimeni nu se îndoiește de talentul campionului en-titre la Moto2. Tom Luthi a început presezonul cu întârziere, venind după accidentarea de la finalul sezonului trecut. Dar elvețianul a fost oricum eclipsat de Hafizh Syahrin, care a avut și mai puțin timp la dispoziție pe bolidul echipei Tech3, dar a rulat admirabil. Lucru care confirmă, pe lângă talentul primului malaezian din clasa regină, faptul că YZR-M1 este cea mai prietenoasă motocicletă pentru novicii clasei mari. Xavier Simeon nu intră în calcul ca debutant de top, căci a ajuns în grilă doar datorită sponsorilor personali puternici și dificultăților financiare ale echipei Avintia.

Sunt foarte multe incertitudini care planează asupra sezonului de MotoGP care va începe peste câteva zile, dar de un lucru putem fi aproape siguri: spectacolul va fi la cote ridicate. Rossi spunea că acum mai mult ca oricând lucrurile se schimbă radical de la un circuit la altul și chiar de la o oră la alta, pe același circuit. Motocicletele și pneurile sunt foarte sensibile la schimbările de temperatură, umiditate și granulație a asfaltului, astfel încât un pilot poate fi pe prima treaptă a podiumului azi și la marginea topului 10 în următoarea etapă. Ceea ce trebuie să fie un calvar pentru riderii care mănâncă, beau și respiră MotoGP. Dar va fi un deliciu pentru noi, cei care-i urmărim!

Gentlemen, start your engines!

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account