#QatarGP: cronica unei curse de pomină

#QatarGP: cronica unei curse de pomină

Andrea Dovizioso a plecat victorios din Qatar, Marquez și Rossi au completat podiumul, dar ce concluzii putem trage din desfășurarea primei curse a sezonului?

Marele Premiu din Qatar este întotdeauna o cursă atipică. În primul rând, pentru că este prima etapă a anului, după o pauză de peste patru luni. Apoi, pentru că se întâmplă în condiții neobișnuite – în mijlocul deșertului, în nocturnă.

Dar, după tot haosul din presezon și din primele două zile ale competiției din Peninsula Arabă, un lucru era clar pentru toți piloții clasei regină: Andrea Dovizioso era omul de bătut în Qatar; era pe un circuit favorabil pentru el (unde obținuse trei locuri secunde în ultimii trei ani), care se potrivea de minune și motocicletei Ducati (care tocmai făcuse încă niște pași înainte în dezvoltare). Avea un ritm de cursă excelent și părea să-l poată susține pe o perioadă destul de lungă.

Și așa a și fost. Dovi a dat, din nou, dovadă de calm și luciditate, gestionând excelent o cursă care nu începuse tocmai bine, după o sesiune de calificări slabă. Plecând de pe cinci, italianul de la Ducati a pierdut poziții inițial, după ce a fost nevoit să lase gazul pentru a evita o coliziune. Dar nu s-a precipitat, și-a gestionat excelent pneul spate soft și a atacat în ultima parte a cursei. Apoi, în ultimul viraj al ultimului tur, când mulți alți piloți s-ar fi luptat la baionetă cu un Marc Marquez dezlănțuit, Dovi l-a lăsat (din nou) pe spaniol să se învingă singur, ca într-un soi ciudat de jiu-jitsu pe motociclete de 270 CP. Italianul i-a lăsat ușa deschisă campionului en-titre, știind că el va ataca, apoi a închis trasa magistral pe sub Marquez și a folosit traiectoria mai avantajoasă pentru a accelera mai devreme și a se îndrepta către o victorie magistrală. O prestație de nota 10 cu felicitări.

În ciuda scorului de 3-0 pentru Dovi în duelurile directe în ultimul viraj al ultimului tur, Marquez a terminat cursa din Qatar cu un zâmbet larg pe față. Asta pentru că spaniolul poate sta liniștit că a făcut tot ce se putea ca să ia primul loc. Ba mai mult, pentru că, pe o pistă complet nefavorabilă, a terminat la 27 de miimi de învingător și a luat 20 de puncte.

Și aici va fi, de fapt, unul dintre punctele-cheie ale acestui campionat. Motocrosiștii americani spuneau că un campionat se câștigă în zilele proaste, nu în cele bune. Adică, atunci când ești pe val, e normal să câștigi, dacă te numeri printre pretendenții la titlu. Problema este ce faci atunci când lucrurile nu merg tocmai bine. Cum salvezi situația și limitezi daunele, astfel încât să minimizezi pierderile față de adversari atunci când vine momentul lor de strălucire?

Și, chiar dacă Dovi a început sezonul 2018 în cel mai bun mod, cu o victorie, arătând că este și mai pregătit în lupta pentru titlu, faptul că Marquez a fost atât de aproape de el este de foarte bun augur pentru catalanul de la Repsol Honda. Căci aici a fost cheia titlului de anul trecut: acolo unde Dovi câștiga, Marc era pe podium sau măcar în top 5. Unde câștiga Marquez, Andrea putea fi la fel de bine pe podium sau în afara topului 10. Or, Marquez a arătat acum că stă și mai bine pe circuitele sale „slabe”. Rămâne de văzut ce va face Dovi pe pistele care au devenit deja „ale lui Marquez”, precum COTA sau Sachsenring. Sau pe circuite pe care nici el, nici motocicleta Ducati n-au strălucit niciodată, precum este Phillip Island.

În rest, cursa a fost, cum era de așteptat, incredibil de strânsă. Între primul și al optulea clasat erau doar 7,112 secunde. Zarco părea să fie principalul candidat pentru victorie, dar, pentru cine era atent la timpi, situația era destul de clară: toată lumea mergea cu o jumătate de secundă pe tur mai încet decât maximul, pentru a evita uzura prematură a pneurilor. Și, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, cursa a început cu adevărat de-abia după 12-14 tururi, când uzura pneurilor a început să facă diferența.

Zarco a arătat că este chiar mai în formă decât anul trecut, dar, în ciuda turului excelent pe care l-a reușit în calificări, nu avea ritmul de cursă necesar pentru a se lupta cu Dovizioso, Marquez și Rossi. În plus, se pare că problemele de calitate ale pneurilor Michelin, semnalate de mai mulți piloți (destul de vehement de Crutchlow), l-au afectat pe francez și l-au costat o posibilă clasare pe podium. Acesta a acuzat o degradare puternică a pneului față, care nu părea chiar normal nici la începutul cursei, când era nou.

Tot o problemă de ordin tehnic l-a „faultat” și pe Lorenzo, riderul din Mallorca fiind victima unei defecțiuni la frâne. Practic, l-a lăsat frâna în turul 13 și spaniolul a fost nevoit să debarcheze de urgență în zona de degajare pentru a nu ajunge să se lovească de zid. El a declarat că ar fi putut ajunge pe podium dacă nu se întâmpla asta. Analizând timpii pe care i-a făcut în ultimele cinci tururi înainte să cadă, conchidem că nu e exclus: Lorenzo mergea la timpi echivalenți cu Rossi, deci avea ritm de podium. Problema e că ar fi trebuit să meargă mai tare de atât ca să ajungă până în zona podiumului, căci avea ceva oameni de depășit până acolo (Iannone, Petrucci, Crutchlow etc.). Încă ceva ce mi se pare suspect este modul în care echipa lui Lorenzo gestionează lucrurile: motocicleta spaniolului a avut o problemă și în FP4, când acesta a fost nevoit să revină la boxe și să aștepte aproape 10 minute ca să i se pregătească a doua motocicletă. La acest nivel, într-o echipă de uzină, când vrei să te bați pentru victorie cu cei mai buni piloți din lume, pe cele mai rapide vehicule cu două roți din lume, e cam penibil să rămâi fără frâne. Și lui Dovi nu i se întâmplă așa ceva.

Vinales, deși a plecat de pe 12 și ajunsese pe 15 după start, a recuperat excelent, arătând un ritm cel puțin similar cu Marquez și Dovi. Cum așa? A trecut la setările de suspensie mai dure pe care le avea la începutul sezonului trecut și i-a revenit magia. Asta înseamnă că cele trei luni de muncă din presezon au fost, practic, risipite, dar măcar Maverick dă semne că poate reveni la gloria de odinioară.

Doctorul, la 39 de ani bătuți pe muchie, s-a ținut în plutonul fruntaș și ar fi avut șanse de un loc chiar mai bun dacă nu pierdea trenul când a greșit o perioadă de frânare, în același timp cu Zarco. Chiar și așa, Valentino arată fix ce ar trebui: nu este neapărat cel mai rapid, dar este un strateg excelent și, dacă lucrurile merg bine, poate ține pasul cam cu oricine. Și, dacă nu ar fi atâția alți piloți foarte rapizi, cu potențial de podium, lucrurile ar arăta destul de simplu pentru 2018: Dovizioso și Marquez se bat cu încrâncenare, iar Doctorul profită de greșelile lor și se insinuează în lupta pentru titlu prin constanță. Dar Rins a arătat un ritm devastator, înainte de a cădea în prima treime a cursei, Crutchlow și Petrucci erau și ei aproape, iar Vinales pare să-și fi regăsit calea. Iar Zarco este rapid, echilibrat și se luptă ca un pitbull. Aici mai putem adăuga și un Jack Miller care pare să fi renăscut în șaua bolidului Ducati GP17.

După primul mare premiu, rămân la părerea că ordinea șanselor la titlu este: Marquez, Dovizioso, Rossi.

 

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account