Săptămâna trecută vă anunțam că urmează ultima etapă de MotoRC (comună cu penultima etapă de Romanian Superbike) în weekend. Și mulți dintre voi ați venit să vedeți ce se întâmplă și să dați câteva ture de pistă în ziua curselor, ca să simțiți pe pielea voastră ce înseamnă să te dai pe un circuit adevărat. Iată cum s-a văzut din interior, din perspectiva unui participant la clasa Michelin Street Racers 600.

foto: Gili Buturugă

O cursă pe an face bine sufletului. Și mi-am luat porția pe anul acesta, la ultima etapă de MotoRC.

Un weekend de curse la MotoRC (sau Romanian Superbike) este structurat cam ca orice weekend de competiție de motociclism viteză, inclusiv MotoGP sau World Superbike. Vinerea este pentru antrenamente libere, sâmbătă antrenamente și calificări, iar duminică warm-up și cursă. M-am dus la Motor Park România vineri, 28 septembrie, împreună cu prietenii Adrian „Balamuc” Wacykiewcz și Florin „Buff” Dorobanțu, care m-au ajutat cu suportul logistic, tehnic și moral de-a lungul singurului weekend de cursă de care am avut parte anul acesta din perspectiva de pilot (căci am avut destule ca spectator sau chiar comentator).

Moment delicat: Prietenul Dragoș „Lemne” Dobre pierde fața GSX-R-ului său în primul tur, cu pneuri reci, pe asfalt rece, în prima intrare a zilei.

Deși am ceva experiență pe stradă și pe pistă, nu am fost niciodată printre cei mari rapizi piloți, asta pentru că nu sunt foarte dispus să-mi asum riscuri prea mari, mai ales având în vedere că, de obicei, mă dau pe circuit cu motociclete împrumutate, pe care nu vreau să le returnez în mai multe bucăți proprietarilor de drept. De aceea m-am înscris la clasa Rookies 600, sau Michelin Street Racers 600, cum se numește la MotoRC. Materialul de concurs? O Honda CBR600RR din 2009 care nu arată deloc grozav, dar funcționează decent: are carene de curse (decolorate, julite și crăpate, dar sunt acolo), schimbător inversat, tobă Arrow și cam atât. Pneurile sunt slick-uri Dunlop KR uzate, perfecte pentru nivelul meu (și încă două-trei niveluri mai sus), mai ales având în vedere raportul preț/performanțe.

Și căzătura continuă. Din fericire, nici pilotul, nici motocicleta n-au pățit mare lucru și și-au continuat weekendul pe pistă.

Deși nu s-a anunțat vreme tocmai prietenoasă și un val de aer rece a venit dinspre nordul Europei, cele patru clase ale competiției nu duc lipsă de participanți. La clasa mea suntem peste 20 de rideri, iar celelalte clase au între 15 și 20 de participanți fiecare. Primele sesiuni pe pistă sunt pentru acomodare. Mi-am promis că nu mă voi uita la timpi până sâmbătă, căci prima zi este pentru acomodare și lucrul la tehnica de pilotaj. Căci, pentru că merg atât de rar pe pistă la „full speed”, tind să am scăpări destul de mari, care mă fac mai lent decât ar trebui să fiu. Doar că, în general, uit să lucrez la tehnică atunci când trec doi-trei adversari pe lângă mine și mă trezesc că trag orbește de gaz, încercând să merg tare, în loc să merg bine.

Antrenamente libere la MSR 600/MSR 1000.

Noroc că la pista din Adâncata era bunul meu prieten Denis Crețu, un veteran al curselor pe circuit, care, de curând, a început să facă cursuri cu riderii care doresc să-și îmbunătățească stilul de pilotaj și timpii pe tur. Sub îndrumarea lui Denis, am reușit să-mi respect programul pentru ziua de vineri. Nu m-am uitat la timpi, am încercat să merg constant și corect și am început să aplic câteva secrete pe care le-am aflat chiar atunci de la mentorul meu.

Unul dintre cele mai plăcute și mai importante aspecte ale unui weekend de curse petrecut la circuit este atmosfera. Mulți prieteni, oameni care se ajută între ei, glume colegiale, cu sau fără perdea, totul contribuie la o relaxare generală și la un sentiment de camaraderie care nu se găsește în padocurile competițiilor de nivel foarte înalt, unde mizele sunt mult mai mari și orgoliile – pe măsură.

Câteodată nu-ți trebuie mare lucru ca să te simți în al nouălea cer. O Honda CBR600RR veche, dar funcțională, un circuit și un pic de soare. N-ar strica nici o poziție mai bună pentru pistă, dar ne mai antrenăm.

Așa că am petrecut ziua dezbătând cu Denis și stând la câte o șuetă cu prieteni mai noi sau mai vechi prin padoc și trebuie să spun că, deși petrec mult timp pe două roți de-a lungul unui an, acest weekend a fost, probabil, unul dintre cele mai plăcute de care am avut parte în 2018. Și, laolaltă cu relaxarea și cu sfaturile lui Denis, au venit și îmbunătățirile. Am scăzut o secundă față de timpul cel mai bun făcut în singura cursă disputată anul trecut.

Între timp, la clasele mai mari, timpii erau mult mai buni, pe măsura talentului și experienței unora dintre cei mai buni piloți din sud-estul Europei. La Stock 1000 alergau bulgarii Martin Choy și Angel Karanyotov, veniți să se antreneze pentru etapă de Campionat Est-European de weekendul acesta. La Stock 600 se luptau (deocamdată doar în timpi), Adrian Petrovici și tânărul Vlad Neaga.

Vlad Neaga, multiplu campion la supermoto, este una dintre puținele tinere speranțe ale motociclismului viteză din România. Tehnic vorbind, pilotează excelent, iar timpii și rezultatele o arată. Îi mai trebuie doar să acumuleze experiență în continuare și să alerge în curse de nivel din ce în ce mai înalt.

Sâmbătă, vremea era mai friguroasă, dar a apărut soarele la un moment dat și lucrurile au decurs destul de normal. Am mai tăiat o secundă și jumătate din timpul de vineri și se părea că sunt printre primii clasați la MSR 600. La Stock 1000, Angel Karanyotov se califica în pole-position, urmat de Martin Choy și de Cătălin Cazacu. Dar bulgarii nu aveau de gând să alerge în cursa de duminică. Karanyotov n-ar fi putut, oricum, căci a spart motorul bolidului său, un Ducati 1199 Panigale R preparat, în a doua sesiune de calificări. La Stock 600, Vlad Neaga își adjudeca pole-position-ul.

În ultimele sesiuni ale după-amiezii era deja frig și timpii nu s-au mai îmbunătățit. Am cam înghețat în ultima sesiune și am spulberat și o pasăre mică în ultimul viraj. Biata creatură fusese suficient de imprudentă cât să zboare exact prin fața mea, când veneam lansat. N-am avut cum s-o evit. Tot în ultima sesiune de la MSR 600 am avut cu toții un moment de îngrijorare când prietena noastră Lavinia Bârlădeanu a căzut în primul viraj de stânga de după acul de păr și a fost dusă cu ambulanța la spital, sub suspiciunea unei accidentări la coloană. Dar n-a fost cazul de așa ceva, din fericire, Lavinia întorcându-se la pistă în următoarea zi.

M-am calificat al treilea la clasa mea, în urma sfaturilor lui Denis. Tot el m-a impulsionat să trag tare în cursă și să termin măcar pe podium, dacă nu mai bine. Pentru că era una dintre rarele ocazii când mă dădeam pe circuit cu propria motocicletă, eram hotărât să nu las gazul cu una, cu două.

Doar că duminică era foarte frig, de dimineață. Nu am intrat pe pistă la warm-up, căci nu aveam ce încălzi la 10 grade Celsius. Cursa mea era prima în program, la 11:30 dimineața, când prognoza nu era foarte generoasă. Dar chiar înainte de cursă a apărut soarele și mi-a revenit spiritul de luptător. Am luat startul exact cum m-a sfătuit Denis și am ieșit al doilea din primul viraj, apoi am rulat în grup cu cei doi rideri care fuseseră mai rapizi decât mine în zilele precedente. Mi se părea că pot ține ritmul fără mari probleme și că aș avea șanse să-i depășesc dacă vor greși de-a lungul celor 10 tururi. Dar, pe la jumătatea cursei, m-am impacientat în momentul când motorul a atins limitatorul în treapta a treia, la ieșirea din primul viraj (pentru că mergeam mai tare decât până atunci) și am pierdut o secundă-două, moment în care pilotul bulgar de pe locul 4, Boris Trifonov, m-a depășit. Apoi, cei trei din față s-au distanțat din ce în ce mai mult, pe măsură ce eu făceam greșeli de începător la fiecare trei-patru viraje, pentru că îmi pierdusem concentrarea și mă agitam din ce în ce mai tare. În cele din urmă, am terminat al patrulea, la ceva distanță de primii trei: Bogdan Licu (locul 1), Boris Trifonov (locul 2) și Cristian Stoica (locul 3). Dacă nu aș fi lăsat-o prea ușor în ultimele trei-patru tururi, puteam să ajung totuși pe podium, căci Cristian Stoica primise o penalizare de 10 secunde pentru start furat, dar eu mă aflam la peste 10 secunde de el la final. Oricum, îi felicit pe toți trei pentru cursa excelentă și pot spune că m-am distrat pe cinste în singura cursă în care am alergat anul acesta. Și am îmbunătățit din nou timpul, în deplină siguranță, mergând corect. Am ajuns la 1:56, ceea ce e chiar onorabil pentru un rider care merge prea rar la modul serios pe pistă.

Cursa MSR 600. Luptă frumoasă în top 3 în prima jumătate, dezamăgire (pentru subsemnatul) în a doua jumătate.

După pauza de prânz, am văzut cursele următoare de la tribuna din interiorul pistei, împreună cu familia și prietenii, ceea ce a fost aproape la fel de plăcut ca participarea la cursa MSR 600. La MSR 1000 plutonul s-a rărit încă de la începutul cursei și câștig de cauză a avut craioveanul Bebe Becheru, pe Yamaha R1, al cărui cot atingea asfaltul în mai toate virajele, urmat de Laurențiu Stoiculescu (ASL Racing), pe BMW S 1000 RR, și de Daniel Chiș, pe Yamaha R1.

La Stock 600, bătălia a fost foarte intensă între primii doi din față, Adrian Petrovici, pe eterna sa Yamaha R6 din era glaciară, și Bela Pap, din Oradea. Foarte aproape de ei s-a ținut la un moment dat Vlad Neaga, care nu a luat un start grozav și a fost nevoit să se lupte în pluton pentru a-i ajunge pe lideri. În cele din urmă, Bela Pap l-a depășit vitejește pe Petrovici la final de cursă și și-a asigurat victoria, la limită. Vlad Neaga părea capabil să-i taxeze pe cei doi din față, dar a avut un moment în care aproape a căzut în urma unui highside și a fost nevoit să se mulțumescă cu ultima treaptă a podiumului.

Podium la Stock 600: Pap, Petrovici, Neaga.

La Stock 1000, Martin Choy a luat startul în cursă, până la urmă, și a plecat ca din pușcă, distanțându-se de Cătălin Cazacu. Acesta, la rândul său, se distanța de Ionuț Mistode, care luase ceva distanță în fața lui Alex Szekely. În pluton aveau loc lupte destul de intense între Cătălin Manea și Adrian „Sinner” Rus, care, în duelul lor, îi permiteau lui Bogdan Zaharescu să se apropie din spate. Tot o luptă acerbă s-a dat pe final de cursă între Szekely și Răzvan Ponoran, această bătălie având un deznodământ nu tocmai fericit. La ieșirea din ultimul ac de păr, Ponoran a ieșit larg și i-a permis lui Szekely să accelereze mai tare, apoi a încercat să revină pe trasă și roata față a motocicletei sale a lovit roata spate a lui Szekely. Astfel, Ponoran a ieșit în decor și s-a accidentat la umăr, iar Szekely a accelerat spre podium. De ce podium? Pentru că Martin Choy, după ce a adunat un avantaj considerabil, a intrat la boxe la final de cursă, pentru că nu dorea să afecteze clasamentul într-un campionat în care nu participase. Astfel, ordinea pe podium a fost Cazacu, Mistode, Szekely, urmați de Adrian Rus, al cărui stil impetuos a avut câștig de cauză în fața stilului mai curat și tehnic al lui Cătălin Manea.

Podium la Stock 1000: Cazacu, Mistode, Szekely. Cătălin Cazacu, în primul an alături de Racing Academy, devine din nou campion MotoRC la Stock 1000.

Una peste alta, un weekend grozav, cu curse superbe, atmosferă frumoasă și vreme cel puțin acceptabilă. Eu, unul, ca participant, m-am distrat pe cinste. Îi felicit pe toți cei care au alergat la această ultimă etapă, mai ales pe campionii claselor Stock 1000 (Cătălin Cazacu) și Stock 600 (Adrian Petrovici).

Și mulțumiri maxime și din suflet organizatorilor MotoRC și RoSBK (Cătălin Manea și Ionuț Mistode), care m-au primit la această etapă, prietenului meu, Denis, pe care îl puteți contacta aici pentru cursuri pe pistă la orice nivel (pentru care nu pot să am suficiente cuvinte de laudă), prietenilor Adrian „Balamuc” Wacykiewcz și Florin „Buff” Dorobanțu, care m-au ajutat cu partea tehnică, logistică și, câteodată, umoristică, a weekendului de curse. Și, nu în ultimul rând, lui Gili Buturugă, pentru pozele pe care le vedeți în acest articol. Gili dorește să-i transmită mulțumiri și tânărului pilot Vlad Neaga, unul dintre cei mai rapizi rideri de Supersport din țară, care l-a ajutat cu obiective pentru aparatul foto la această etapă.

Anul viitor, se anunță un MotoRC mai puternic și mai bine organizat. Ne vedem la start!