Ca să ajungi la cele mai frumoase locuri unde te poți da cu o motocicletă de enduro, trebuie să o poți transporta până acolo. Cu un Mercedes-Benz Clasa X Edition, îți duci jucăria oriunde îți trece prin cap, chiar și pe un vârf de munte. Și asta în condiții de confort deplin.

Problema era una simplă: se dă una bucată Yamaha WR250F de la RAMS MX School, o zi liberă pentru distracție în off-road și un chef teribil de a merge să ne dăm la Lacul Vulturilor, undeva prin creierii munților din Buzău. Să mergem pe două roți până acolo iese din discuție, căci sunt vreo 140-150 km de parcurs pe asfalt, ceea ce ar uza degeaba bunătate de motocicletă și cauciucuri, plus că ar fi departe de cel mai confortabil mod de deplasare.

Partea bună la munca în presă este că ai la cine să apelezi pentru ajutor în astfel de situații. Și așa ne-am trezit la volanul unui Mercedes-Benz X250d 4MATIC, pe drum către Ciolpani, la școala lui Adi Răduță, de unde urma să împrumutăm pentru o zi motocicleta de enduro. Inițial, eram sceptic cu privire la această alegere, pentru că nu eram sigur cât de bine încape motocicleta de enduro în bena unui pick-up cu cabină dublă. Dar, odată ajunși la fața locului, am constatat că totul este mult mai simplu decât credeam. Motocicleta încape la marele fix, dacă lași trapa benei deschisă, și este incredibil de ușor de încărcat și de ancorat. Asta pentru că bena are puncte de ancorare cu poziție reglabilă. Practic, ai putea transporta două motocicleta de enduro/cros fără probleme și, pe lângă ele, ai putea ancora și alte bagaje necesare (echipamente, unelte, etc.).

Ideea mea inițială, de a împrumuta o remorcă pentru a o lega la o mașină cu cârlig de remorcare (și aceea împrumutată), îmi părea din ce în ce mai puțin nimerită pe măsură ce ne apropiam de destinație. Asta pentru că ideea mea generală despre ce înseamnă un pick-up 4×4 venea din vremea când lucram în presa moto și conduceam frecvent astfel de mastodonți, pe care i-am asociat întotdeauna cu cizmele de cauciuc și nevoia de a transporta lucruri concrete, pentru muncă, de exemplu bolțari, butelii sau oi. În acele vremuri nu foarte îndepărtate (acum 10-15 ani), chiar și cele mai reușite pick-up-uri erau simple, dure și lipsite total de rafinament. Virajele pe asfalt le luai ușurel-ușurel, suspensia spate te zgâlțâia zdravăn, motorul și transmisia păreau luate direct de pe un tractor și bordul părea cioplit cu barda de către un om cu deficiențe de vedere. Ei bine, surpriza mi-a fost cu atât mai mare în Clasa X Edition, pentru că totul se întâmpla cu mai multă eleganță și rafinament decât în majoritatea berlinelor de clasă medie cu care am mers. Habitaclul este complet silențios, bordul este simplu și elegant, cu materiale și îmbinări de nivel premium și nivelul de confort este excelent. Poți rula pe autostradă cu viteze susținute, poți merge pe drumuri proaste, poți lua viraje mai apăsat – toate acestea cu o facilitate complet străină acestui gen de mașină.

Documentându-mă pe loc de la colegii mai cunoscători în domeniu, am început să înțeleg mai bine de ce mă simt atât de în largul meu într-un pick-up masiv și bun de pus la muncă. Suspensia spate este multilink, ca la o mașină făcută pentru a fi condusă sportiv, nu semi-independentă sau cu punte rigidă, cum este cazul la multe mașini de off-road cu caracter mai degrabă utilitar. De acolo și confortul pe asfalt denivelat, plus aptitudinile surprinzătoare în viraje pentru o mașină înaltă, lungă și cu o greutate de peste două tone. Sarcina utilă rămâne însă la un nivel excelent: Clasa X Edition poate fi încărcată cu o tonă de orice vrei tu, deci cele 100 kg ale motocicletei ancorate în benă nici nu le simte.

În astfel de condiții, drumul pe asfalt până la baza muntelui a trecut atât de repede că nici nu l-am simțit. Apoi am început urcarea pe o variantă a drumului pe care nu mai fusesem până atunci, cu pneuri cam de vară și de asfalt pentru ce aveam noi de gând să facem. Unele porțiuni ale drumului forestier erau în stare foarte proastă după multele ploi din ultima vreme și eu, unul, aveam emoții legate de capacitatea mașinii de a ajunge până sus. Le-am sugerat colegilor să descărcăm motocicleta din benă, dar eram trei și nu am fi încăput pe o motocicletă de enduro. În plus, ei știau ce poate mașina. Și nu a trecut mult până ce abilitățile Clasei X au fost puse la încercare: am trecut prin râuri, prin porțiuni de zeci de metri de noroi adânc, cu șleauri, am urcat pante abrupte, pe pietre mari, și am trecut peste praguri de piatră ridicate. Că am trecut prin locuri care mi se păreau dificile ar mai fi cum ar fi, dar pick-up-up german părea să facă totul cu o ușurință absolut dezarmantă, chiar și în momentele în care toți cei trei ocupanți ai mașinii aveam emoții. Am râs în repetate rânduri de sfiala de domnișoară de pension cu care am abordat porțiuni care ni se păreau dificile, doar ca să constatăm ulterior că mașina a trecut aproape singură prin ele.

Ajunși pe platoul de la Lacul Vulturilor, după 30 km de off-road serios, am descărcat motocicleta care era excelent stabilizată în benă, în ciuda zdruncinăturilor zdravene, și am trecut la altă parte distractivă a zilei. Yamaha WR250F este o motocicletă de enduro ușoară, cu motor în patru timpi, ideală pentru cine nu are enorm de multă experiență în off-road pe motociclete de competiție, dar foarte bună și pentru experții care vor să participe la curse de enduro. Cel mai mult mi-a plăcut facilitatea cu care se pilotează: motocicleta mi-a permis să urc pante mai abrupte decât credeam că pot și să ies din situații care nu păreau deloc roz, asta deși anul acesta nu m-am dat deloc pe enduro. Sigur, n-au stricat nici cursurile pe care le-am făcut cu Adi Răduță acum ceva vreme la școala sa de la Ciolpani, căci dacă ai o bază cât de cât solidă în enduro, te descurci în majoritatea situațiilor. După câteva ore de joacă, am încărcat foarte simplu și ușor motocicleta plină de noroi în bena Clasei X la fel de murdară și am început coborârea în off-road, de data asta pe întuneric beznă. În ciuda condițiilor (întuneric, pe un versant de munte, prin pădure, fără semnal la telefon și la zeci de kilometri de civilizație), eram mai relaxați decât la drumul de venire. Asta pentru deoarece Clasa X Edition ne arătase deja ce poate și pentru că farurile luminau porțiunea din fața noastră excelent. Am coborât mai rapid decât am urcat și am ajuns înapoi la Ciolpani în miez de noapte, dar surprinzător de „fresh” pentru o zi lungă pe munte, în noroaie. Dacă până acum, pentru transportul motocicletelor de enduro/cros, ATV-urilor și altor asemenea jucării, eram fanul ideii de dubă sau de remorcă, Mercedes-Benz X250d m-a convertit la pick-up. Asta pentru că poți ajunge chiar oriunde (important atunci când vrei să te dai prin zone îndepărtate), rapid, eficient și în condiții excelente de confort și de rafinament.

Acum să vedem unde mergem data viitoare. Mă uit la ture prin Maroc…