Franco Morbidelli, cel care a obținut prima victorie din carieră în clasa regină  Motomondialului ieri, la Misano, pare cel mai calm și liniștit pilot din grilă, mereu zâmbitor și relaxat. Dar drumul său către această primă victorie a fost unul foarte lung, presărat cu dificultăți și tragedii personale.

Franco a promis că, dacă termină pe podium la Misano, își împletește codițe. Mama lui, Cristina, care este coafeză, se va ocupa de formalități.

„Franky” Morbidelli s-a născut pe 4 decembrie 1994 la Roma, dintr-un tată italian, Livio, și o mamă braziliancă, Cristina. „De la mama mea, Cristina, am moștenit dragostea pentru samba, natură și viață. Calmul și relaxarea vin din partea braziliană a familiei mele, sunt legate de sentimentul de a te lăsa liber, dus de val”, mărturisește Franco. „De la tatăl meu, Livio, am învățat să fiu cât se poate de serios la muncă. Aceste două suflete coexistă în mine. Îmi aduc aminte cu drag cum jucam fotbal desculț pe plajele albe din Recife și de turneele de fotbal cu prietenii mei, în Tavullia. Prietenii și motocicletele au fost două constante în viața mea. Motocicletele, pentru mine, reprezintă libertate și distracție, ca samba.”

Livio, tatăl lui Franco, fusese pilot mult timp, în tinerețe, alergând în campionatele naționale italiene, la clasele mici (80 și 125 cmc), cu ceva succes. Apoi și-a deschis un service de moto și a devenit mecanic. La scurt timp după ce s-a născut Franco, Livio cumpărase o motocicletă mică, un Vittorazi, pentru un nepot de-al său. Dar nepotul respectiv izbucnea într-un plâns inconsolabil de fiecare dată când era pus pe teribilul vehicul, așa că motocicleta respectivă a ajuns să fie depozitată pe un dulap, în casa familiei Morbidelli. Pe când avea 9 luni, micuțul Franco arăta către acel dulap și către motocicleta de pe el. Primul său cuvânt? „Moto”. Abia apoi a spus „babbo”, adică „tata”. Juniorul Morbidelli a început să se joace cu acel Vittorazi încă de dinainte să meargă în picioare. La câteva luni după aceea, Livio modifica mica motocicletă astfel încât să aibă un minimum de putere și Franco se suia pe ea și începea să-i dea gaz. În acel moment, italo-brazilianul care avea să facă furori la Misano, pe 13 septembrie 2020, încă nu împlinise doi ani.

A urmat cursul normal: circuite mici, cronometru, primele curse. Deja se întrevedea un mare talent în micuțul Franco. Dar finanțele familiei nu erau grozave și nici zona unde locuiau nu era ce trebuia pentru evoluția în motorsportul pe două roți. Livio și-a dat seama că, dacă vrea ca fiul să aibă o șansă în acest sport, pe termen lung, va trebuie să se mute și să îl crească într-un loc unde se respiră vapori de benzină și de cauciuc ars. Așa că, imediat după ce Franky împlinește 10 ani, seniorul Morbidelli vinde tot, casă și atelier, și familia se mută la Babucce, un sătuc de lângă Tavullia. Acolo, între Pesaro și Misano Adriatico, se aflau prietenii vechi ai lui Livio din lumea curselor – Guido Mancini și Graziano Rossi. Plus circuite, motociclete, piese, infrastructură. Erau de toate, mai puțin bani.

Chiar și așa, Franco a continuat să crească, să evolueze și, în 2006, la 12 ani, a semnat un contract cu echipa Pramac D’Antin din MotoGP, obiectivul fiind să-l susțină în evoluție pentru a-l aduce la un moment dat la clasa regină. Dar proiectul a eșuat și banii nu s-au materializat. Familia Morbidelli a continuat să încerce din răsputeri, ducându-l în Spania, în Cuna de Campeones, la Valencia, unde Franco a ieșit în evidență și a câștigat accesul la următorul nivel, în CEV. Dar pentru CEV trebuie mulți bani și Livio n-a reușit să adune bugetul necesar. La 14 ani, Franco s-a văzut nevoit să facă o pauză de la curse, stând pe bară timp de 10 luni. „Atunci mi-am dat seama cât de importante erau motocicletele pentru mine, de fapt”, povestește „Morbido”. „Înainte erau doar o distracție, ceva ce îmi ieșea foarte bine. Când a trebuit să mă opresc, mi-am dat seama că vreau să fiu pilot.”

Pentru că nu aveau banii necesari să continue cu motociclete prototip, pe drumul către Motomondial, au decis să adopte o soluție de avarie, trecând pe motocicletele de serie, la clasa Stock 600, în Campionatul European, care se desfășura la etapele europene de World Superbike. În 2013, atrage atenția și susținerea Team Italia, proiectul susținut de federația italiană de profil și reușește să câștige titlul în Superstock 600 european, la 18 ani.

Dar, din păcate pentru tânărul Franky, anul 2013 începe cum nu se poate mai prost. Tatăl său se sinucide pe 13 ianuarie în acel an. Livio este găsit a doua zi spânzurat în casa familiei din Babucce. Lovitura este una foarte grea pentru Franco, care l-a avut alături toată viața pe tatăl său. „În acest gen de situație, trebuie să te hotărăști dacă explodezi și renunți la tot sau dacă te ții pe picioare și mergi înainte. Am ales a doua variantă și asta m-a ajutat să cresc”, explică Franco. Din fericire pentru foarte tânărul Morbidelli, nu trebuia să înfrunte greutățile singur. La acea vreme, se antrena deja alături de Valentino Rossi la Tavullia de câțiva ani. Mai întâi în zona denumită „La Cava”, o carieră de piatră amenajată în zonă de antrenament de Graziano Rossi, unde se hârjoneau Vale, Simoncelli și alții. Apoi, când Doctorul și-a deschis renumitul Ranch, Franky a devenit unul dintre primii piloți care s-au antrenat acolo. „Când s-a întâmplat ce s-a întâmplat [referindu-se la sinuciderea tatălui, n.r.], Valentino m-a invitat să iau masa în pizzeria lui din Tavullia. Mi-a spus «De tine mă ocup eu, vreau să te ajut și să încerc să te duc la Moto2», iar eu i-am răspuns cu un zâmbet recunoscător și asta a fost.”

Franco va deveni coleg de echipă cu idolul, prietenul și mentorul său, Valentino Rossi, de anul viitor. „Gândul ăsta face inima să-mi tresalte!” spune Morbidelli.

Și astfel Morbidelli a devenit primul pilot care a semnat un acord formal atunci când a apărut VR46 Academy. Echipa de management VR46 s-a pus pe treabă și „Il Morbido” face primele apariții ca wildcard în Motomondial, la Moto2, alături de echipa Gresini – la Misano, Motegi și Valencia. În 2014 devine pilot full-time în Moto2, la echipa Italtrans, pe un Kalex. Obține primele puncte în Argentina și cel mai bun rezultat este un loc 5 la Aragon. În 2015 rămâne în aceeași echipă și obține deja primul podium, la Indianapolis. Urmează trecerea la cea mai galonată echipă de la Moto2, Marc VDS, în 2016, cu Alex Marquez coleg de echipă. Franky obține șase podiumuri (trei locuri doi, trei locuri trei) și îi scapă printre degete prima victorie, la Phillip Island, terminând cu doar 10 miimi de secundă în spatele lui Tom Luthi. Anul următor, în aceeași echipă, cu același coechipier, este anul lui Franky. Începe sezonul cu patru victorii în primele cinci curse și își adjudecă primul său titlu mondial, înainte de trecerea la clasa regină. Când ia titlul, Valentino Rossi, prieten vechi și mentor, îl așteaptă după linia de finiș și îl îmbrățișează.

Nici drumul lui Franco la clasa regină nu a fost deloc lipsit de obstacole. Asta pe lângă obstacolul permanent constituit de faptul că e unul dintre puținii piloți din Motomondial veniți pe filiera Superbike, a motocicletelor de serie, alături de Petrucci și Crutchlow. După un prim sezon destul de dificil pe Honda echipei Marc VDS, în 2018, Franco începea sezonul 2019 pe cai mari, la echipa Petronas Yamaha. Dar urma să fie eclipsat de mai tânărul său coechipier, Quartararo, care obținea cu aproape 80 de puncte mai mult în clasamentul final al campionatului. Dar Franco nu este genul de om care să se dea bătut. Și-a accelerat pregătirea în extrasezon, a bifat toate căsuțele și s-a prezentat la startul sezonului și mai pregătit de luptă ca în trecut. Și iată rezultatul, într-o cursă în care toată lumea (inclusiv subsemnatul) îi dădeau drept favoriți pe Quartararo și pe Vinales.

Întrebat după cursa de ieri despre revenirea piloților italieni pe firmament (el și Bagnaia pe podium la clasa regină, Marini și Bezzecchi la Moto2 – tot piloți VR46), Morbidelli s-a exprimat clar: „Totul vine de la cel mai bun pilot din lume din toate timpurile; cel mai bun pilot pe care l-a avut Italia vreodată a decis să creeze un mediu ca să crească tineri. Acesta este motivul pentru care vedem atât de mulți piloți tineri și foarte buni, majoritatea vin de la academie. Practic, Valentino este un mare campion. Are multe resurse și infrastructura necesară ca să poți să trăiești, să lucrezi, să te antrenezi, ca să fii un pilot bun și un sportiv bun. Practic, și-a pus experiența și infrastructura la dispoziția noastră. Ceea ce este un gest foarte nobil din partea lui.”