În prima etapă de MotoGP a sezonului 2021, debutanții au strălucit la toate cele trei clase, vântul a dejucat planurile rachetelor roșii și Vinales a ieșit la rampă.
foto: Cormac Ryan Meenan
Ne așteptam la o cursă strânsă și spectaculoasă și am primit-o, dar poate într-o mai mică măsură decât s-ar fi putut. Pentru asta ar trebui în primul rând să-i mulțumim lui Maverick Vinales, care, odată ce s-a văzut la conducerea cursei, nu s-a mai lăsat prins până la final. Spaniolul de la Yamaha a impresionat cu viteza și consecvența de care a dat dovadă: deși a sfeclit startul, ca de obicei, nu s-a pierdut cu firea (cum a făcut de multe ori în trecut) și, în loc să fie pradă riderilor din spate, a făcut el pradă din cei din față. Maverick a declarat după cursă că totul a mers perfect, că a avut aderența la care sperase atâta timp și că totul i s-a părut ușor. Mai toți piloții au parte de astfel de momente în carieră – momente în care stelele se aliniază și totul merge strună, parcă găsesc un nivel în plus față de adversari. Maverick a avut parte de un astfel de moment duminica trecută, dar asta nu înseamnă că putem să-l vedem deja campion mondial. VInales a mai avut momente de strălucire în trecut și este un pilot de geniu, fără îndoială, dar cursa din Qatar este una aparte, care nu prea seamănă cu niciuna dintre celelalte etape ale Motomondialului, și sezonul e lung.
Se spune că devii campion în funcție de cum te descurci în cele mai proaste zile ale tale, nu în cele mai bune. Pentru că atunci când totul merge strună, oricine poate câștiga. Și, dacă e să ne luăm după această zicală (care și-a dovedit valoarea de adevăr de nenumărate ori de-a lungul timpului) victoria lui Vinales nu înseamnă neapărat foarte mult pentru potențialul său de a lua titlul în 2021. Și locul 9 al lui Jack Miller, după un start bun, pune un semn de întrebare asupra potențialului pilotului australian.
Pe de altă parte, Fabio Quartararo a avut și el probleme de aderență (care l-au afectat și pe Rossi), dar a gestionat excelent cursa și a limitat pierderile cu un loc 5. Joan Mir nu a strălucit pe circuitul din deșertul arab, dar a conservat foarte bine pneurile și s-a luptat pentru podium pe final de cursă, când era cel mai rapid pilot de pe circuit. A pierdut podiumul după ce a greșit puțin ultimul viraj, în încercarea de a-l depăși pe Zarco, apoi a fost depășit de rachetele bologneze ale lui Zarco și Bagnaia.
Așadar, deși e foarte prematur să actualizăm acum lista cu potențiali campioni, i-aș pune foarte sus pe această listă pe Mir, Quartararo și pe Zarco, într-o primă fază. Apoi, evident, Vinales și Bagnaia au avut o cursă foarte bună, dar li s-au aliniat planetele.
Bine, ce-i drept, cursa nu a fost una atât de bună cât se putea pentru Ducati, căci vântul puternic care bătea din față pe linia dreaptă a eliminat o mare parte din avantajul de viteză maximă al rachetelor italiene. Asta pentru că rezistența aerodinamică variază direct proporțional cu pătratul vitezei, deci motocicletele cele mai rapide plătesc un preț mai mare atunci când vântul bate din față. La începutul cursei, când am văzut patru motociclete Ducati pe primele patru locuri, cu piloții Yamaha în urma lor, mi-am spus că asta va fi cursa de glorie a motocicletelor din Borgo Panigale. Dar acestea nu câștigau atât de mult pe linia dreaptă, ba chiar pierdeau în faza de ieșire din viraj, în treptele a doua și a treia, unde nu aveau aderență suficientă pe spate din cauza pistei atipice din Qatar (vântul puternic aduce un strat de nisip care înrăutățește aderența și care poate fi și abraziv, deteriorând prematur pneurile).
Debutanții au impresionat la toate clasele. La clasa regină, Jorge Martin a avut un start excelent și a rulat o vreme în top patru, dar a dat măsura lipsei sale de experiență forțând în prima jumătate a cursei și distrugându-și prematur pneurile, pentru a termina ulterior pe ultimul loc care aduce puncte. La polul opus, Enea Bastianini pe al său Ducati Esponsorama, a început cursa precaut și a conservat bine pneurile, terminând pe locul 10, imediat în spatele lui Jack Miller.
Franco Morbidelli a avut parte de o cursă de coșmar atunci când dispozitivul de holeshot al motocicletei sale (care „așează” motocicleta pe spate, coborând suspensia) a rămas blocat în poziția de start. În timpul cursei, când nu știam ce se întâmplă, credeam că e ceva în neregulă cu Frankie. Când am aflat că a mers, practic, fără suspensie pe spate, și a rulat totuși cu doar o secundă pe tur mai lent decât ritmul normal de cursă, nu am putut decât să-mi ridic pălăria. Din păcate pentru „Morbido”, nu a luat puncte deloc în prima cursă, ceea ce îi dăunează deja destul de mult în lupta pentru titlu, în care el ar trebui să fie unul dintre protagoniști.
Honda nu s-a prea văzut în cursa din Qatar, având un start de sezon deloc promițător, cel puțin aparent. Dar aparențele înșeală: Pol Espargaro, aflat la prima sa cursă pe motocicleta de uzină Honda, a pierdut aproape patru secunde în primele două tururi, când mergea conservator din cauza rezervorului plin și lipsei de experiență pe prototipul RC213V (a avut și o mică „neînțelegere” pe pistă cu Mir, care l-a costat ceva timp), apoi a rulat constant aproape de ritmul liderului (în medie cu o zecime de secundă pe tur mai lent), terminând pe locul 8, ceea ce înseamnă enorm pentru el și pentru Honda. Nu m-ar mira să-l vedem mai în față în a doua cursă din Qatar weekendul viitor. Nu neapărat pe podium, pentru că circuitul Losail nu este deloc favorabil prototipului Honda, dar poate în top 5.
E foarte tentant să spunem că weekendul viitor ar trebui să se repete experiența (Vinales, Bagnaia, Zarco în față), dar asta depinde de condiții. Motocicletele (și, implicit, setările lor) sunt foarte sensibile la condițiile pistei în era pneurilor Michelin, ceea ce înseamnă că am putea avea o cursă complet diferită dacă temperatura va fi alta (duminica trecută a fost neașteptat de rece) sau dacă va fi mai puțin vânt (sau dacă vântul va bate din altă direcție). Oricum ar fi, sigur va merita urmărită!
