Anii ’40 au fost dominaţi de haosul celui de Al Doilea Război Mondial, iar politica BMW a fost dictată în mare parte de puterile aflate la conducere, atât în timpul războiului, cât şi imediat după acesta.

Doar modelul R 75 a fost produs pe timp de război, pentru uz militar, BMW Motorrad fiind nevoit să renunțe la producţia de motociclete „civile”. Acest lucru s-a făcut  abia în 1948, cu mari dificultăți.

Motocicleta cu ataș BMW R 75 se putea folosi pe orice tip de suprafață, fiind simplu de întreținut , chiar dacă era cel mai complex model produs de bavarezi până la acea vreme.  R 75 era dotat cu o cutie de viteze cu rapoarte potrivite atât pentru teren accidentat cât și pentru șosea, atașul beneficia de tracțiune, cu diferențial, frâna spate era hidraulică, existând și o treaptă de marșarier. Producția a fost transferată la Eisenach în 1942, aproximativ 18.000 de unități fiind construite până în 1944.

BMW R 75 s-a descurcat foarte bine în Africa de Nord, mai ales datorită cilindrilor proeminenți ai motorului boxer, care făceau ca răcirea să fie mai eficientă comparativ cu alte configurații de propulsor. Acestea se supraîncălzeau, iar transmisiile cu lanț, din cauza nisipului, nu rezistau prea mult pe frontul nord-african.

Desigur, cardanul cu care era echipat R 75 „digera” situația mult mai bine. Mai mult, conceptul BMW R 75 i-a inspirat pe americani în a produce motociclete militare precum Indian 841 sau Harley-Davidson XA.

La sfârşitul războiului, BMW a făcut parte din plata daunelor către aliaţi, fabrica de la Eisenach fiind preluată de sovietici, iar cea de la München dezasamblată. Armata americană a interzis producţia de vehicule motorizate, astfel că fostele fabrici BMW produceau unelte agricole și chiar tigăi de aluminiu obţinut prin topirea chiulaselor.

Revenirea la normalitate s-a făcut prin modelul R 24, cu motor monocilindric, de 250 cmc, bazat pe modelul antebelic R23, la rândul său, o dezvoltare a popularului R 2. De notat că Aliații permiteau germanilor doar construcția de motociclete până în 250 cmc.

Pentru că planurile motocicletei nu mai existau, bavarezii au demontat un R 23, măsurând fiecare componentă în parte. Totodată, ei sunt nevoiți să împrumute utilaje pentru linia de producție de la alte companii. Noile planuri sunt gata în vara lui 1948, însă de abia la Crăciun, bavarezii reușesc să livreze prima motocicletă după Război. Eforturile le-au fost răsplătite, pentru că, mai departe, R 24 s-a vândut în 12.000 de exemplare.

R 24 rămâne și singura motocicletă BMW de după Război cu cadru rigid. Totuși, motorul revizuit producea 12 cai putere în loc de zece, și, pentru prima data, un monocilindru BMW era legat la o cutie de viteze cu patru rapoarte. Totodată, în ciuda perioadei dificile, cei de la BMW Motorrad reușesc și să doteze motocicleta cu un carburator superior ca performanțe și concept celui de  pe „vechiul” R23. BMW Motorrad înregistrează un succes și la capitolul imagine: R24 este motocicleta aleasă de unitatea de escortă a noului președinte federal, Theodor Heuss.

Această emblemă alb-roșie a BMW este desigur o raritate.

De notat și faptul că între 1948 și 1952, numele de BMW a fost folosit și de uzina din Eisenach, care se regăsea în partea estică a ceea ce a fost numit de istorie Cortina de Fier. Conducerea BMW Motorrad, aflată în Munchen nu putea controla ceea ce se întâmpla în Germania de Est. Abia în 1952, sovieticii au cedat controlul uzinei guvernului est-german, care, în urma unui proces de proprietate intelectuală a fost nevoit să vină cu numele de Eisenacher Motorenwerk, adică… EMW. Pătrunși de ideologia „marelui” frate de la răsărit, cei de la EMW au ales să păstreze emblema BMW, dar să înlocuiască albastrul cu roșu! O vreme a ținut dar cu toții știm cum au funcționat ulterior lucrurile!

Foto: BMW, Jeffrey M. Dean, Classic-Motorcycle