Atunci când soarele strălucește și temperatura urcă, dacă ai o motocicletă sau un scuter, cel mai probabil, nu vei rata nici o ocazie de a te deplasa pe două roți.
Nimic nu se compară cu senzația pe care o oferă aerul curgând – da, pentru că este un fluid – pe corpul tău. De aceea, tentația de a te deplasa pe motor sau pe scuter, îmbracat doar un pantaloni scurți și tricou, așa cum de altfel am și văzut destulă lume în aceste zile, este foarte mare. Aici poți citi un articol recent despre cât de important este să porți echipament moto adecvat vara.
Cât despre mănuși, acestea sunt o altă piesă de echipament pe care vara ai fi tentat să o ignori. Totuși, ne place să credem că toată lumea cunoaște faptul că în eventualitatea unei căzături, mâinile sunt primele care ating asfaltul sau pâmântul.
De aceea, în acest material ne vom concentra atenția exclusiv asupra mănușilor moto. Să presupunem că ești cel mai abil pilot, toate astrele se aliniază și nu apare nici o situație periculoasă atunci când te deplasezi pe două roți. Totuși, tot mai rămâni doi factori care îți pot veni de hac: insectele – o înțepătură se poate dovedi destul de complicată și, desigur, soarele. Și chiar dacă până și insectele „stau acasă” atunci când treci tu cu motorul tău, soarele tot îți va veni de hac dacă te dai câteva ore pe una din zilele caniculare cum am avut nu puține în această vară.
Așadar, cum îți alegi mănușile moto pentru vară? E simplu: în funcție de motocicleta pe care o conduci și ce tip de drumuri faci cu ea.
Mănușile moto adventure
Dacă îți place să combini mersul pe asfalt cu cel pe off-road, se recomandă mănușile adventure. În acest caz, te interesează să simți cât mai bine manșaonele, iar pentru aceasta, mănușile adventure au palma croită din piele de oaie, subțire, dar în același timp rezistentă la abraziune. Dosul palmei este realizat din materiale sintetice, ușoare și ventilate, pentru a disipa căldura, inclusiv la viteze mici. Peste acest material se inserează protecții rigide, de regulă pe încheieturi, care sunt cele mai expuse. Pe dosul degetelor există protecții moi. Practic, aceste mănuși sunt gândite să ofere atât protecție cât și libertate de mișcare. Un exemplu? Dainese Karakum Ergo Tek.
Pentru sportivi/sportive
Soluția ideală de vară pentru cei sau cele care au motociclete sport este dată de mănușile din piele scurte. Toate includ protecții solide, fie că este vorba despre carbon, plăcuțe din Ergotek – un material ce combină poliuretanul cu inserțiile metalice, permițând mișcarea separată a degetelor – sau chiar metal. Aceste mănuși sunt croite în cea mai mare parte din piele, materialele sintetice și respirabile sau pielea perforată fiind folosite fiind folosite doar în anumite zone pentru ventilație. Un exemplu, Dainese Carbon 4 Short.
Pentru oraș
Cea mai bună soluție pentru cei care locuiesc în zone unde temperaturile pot crește foarte mult și nu fac drumuri lungi sunt mănușile moto de vară din material textil. Subțiri, ușoare, flexibile, acestea au întărituri pe palmă și în cele mai expuse zone ale dosului palmei. Exemplu – Dainese Athene Tex.
Pentru toate situațiile
Desigur, este puțin pronabil să ai o colecție de mănuși care să fie gata să le porți în funcție de locurile prin care mergi să te dai și vremea de afară, așa că, o soluție pot fi mănușile „all purpose”. Dacă îți dorești o pereche de mănuși cu care să mergi și la muncă dar să le poți purta și atunci când vrei să te dai pe la munte și poate intri și în off-road, tot există soluții. Pentru acest maxim de versatilitate, mănușile moto au fost concepute să îmbine pielea – în cele mai expuse la abraziune zone, dar mai puțin ca la mănușile sport, cu materialele textile, iar protecțiile sunt fabricate din material plastic. Dainese Mig 3 sunt un exemplu de astfel de mănuși gata pentru orice situație.
Articol realizat cu sprijinul Dual Motors, importator oficial Dainese in Romania.