Mulți dintre noi, motocicliștii pasionați, ne spunem că vom merge pe două roți până la adânci bătrâneți. Dar puțini ajung să serbeze centenarul în șaua motocicletei.

Charles Wyman Betts este un motociclist american, născut pe 15 august 1919, în Halifax, Nova Scotia. Pe pământul familiei sale din sătucul Wentworth, Charles, poreclit „Bun”, și vărul său mai mare meștereau la o motocicletă veche Indian, pe când era copil. Au curățat bujiile, au reglat distribuția, au reglat avansul la aprindere, au pus benzină. Apoi Bun Betts a împins motocicleta pe alee, cu vărul său la ghidon și vechiul Indian a prins viață.

„Aveam 12 sau 13 ani pe atunci,” își amintește Betts. „Aceea este prima mea amintire cu o motocicletă. Nu am condus-o eu niciodată – ori o împingeam ca să pornească, ori eram pasager când ne plimbam.”

Bun Betts a muncit din greu o viață întreagă. Familia lui avea o moară de prelucrat lemn și a lucrat acolo până după 70 de ani. Deși primul contact cu motociclismul l-a avut cu acel Indian pe care se plimba ca pasager, cu vărul său, primul său vehicul cu două roți l-a avut aproape de 30 de ani, când și-a cumpărat un scuter Vespa 125 nou-nouț, cu șasiul din tablă presată și roți de 10 inci.

„Cred că m-a ținut cam o vară,” spune Betts despre micul vehicul. „Cu scuterul nu a mers așa de bine cum speram.”

Peste ani, Betts a revenit la motociclete. Dar, mai întâi, voia să-și împlinească pasiunea de a zbura. Puțin după ce a trecut de 50 de ani, a cumpărat un avion Cessna 172. A învățat să piloteze și zbura cu avionul său peste peisajele superbe din Nova Scotia.

Apoi și-a cumpărat o motocicletă Honda mică. Nu-și mai amintește exact modelul, dar a ținut-o vreo doi ani, înainte să treacă la o Honda GL650 Silver Wing Interstate, la începutul anilor ’80. După încă doi sau trei ani, Betts și-a luat o Honda Gold Wing 1200.

Seara sau în weekenduri, când Betts nu zbura cu avionul Cessna sau nu meșterea ceasuri de perete superbe, din stejar sau alt lemn de esență tare, se dădea cu motocicleta. Dar doar când era cald afară și niciodată când ploua. „Nu sunt un motociclist care merge pe orice vreme; îmi place doar soarele de vară”, spune râzând. „Și niciodată nu m-am dus foarte departe, pentru că nu puteam sta departe de muncă prea mul timp. Apoi venea iarna și pe zăpadă nu poți merge.”

Când a ajuns la 80 de ani, Betts și-a vândut avionul, dar acum, după ce a împlinit 100 de ani, continuă să meargă pe motocicletă. Acum are o Honda Gold Wing din 2003, pe care a cumpărat-o cu doar 1.000 de kilometri la bord. Betts este mereu echipat cu o geacă de piele uzată, împodobită cu emblema Defenders Motorcycle Club, o cască open-face, mănuși și niște încălțări zdravene. Preferă să se suie pe Honda sa din partea neconvențională, adică din dreapta, nu din stânga. Deși motocicleta e grea, nu îi e dificil să o ridice de pe cric și e impresionat de puterea motorului de 1.800 cmc, cu șase cilindri.

„Ies cu motocicleta de pe aleea casei și, când ajung la capăt, decid pe loc dacă să o iau la dreapta sau la stânga, apoi mă duc oriunde mă duce drumul – pe aici sunt doar drumuri frumoase”, explică veteranul. E clar că îi place să meargă, căci kilometrajul motocicletei arată acum aproape 70.000 km. „Îmi plac drumurile cu o bandă pe sens, pe care pot să merg cu 70-80 km/h. Așa mă simt confortabil și îmi place să văd cum se derulează peisajul.”

Marți seara, unul dintre locurile sale preferate este evenimentul Bike Night de la Masstown. Îi place să se întâlnească cu alți motocicliști și să povestească despre motociclete.

Întrebat fiind despre vârsta lui, Betts spune: „Vârsta e doar un număr. Mă simt bine, dar e drept că obosesc mai repede acum decât mai demult.” Despre cum abordează viața, vorbește ca un filozof: „Nu mi-am făcut niciodată planuri. Mâine e o nouă zi și mereu o iau așa cum vine…”