În primul capitol al biografiei lui Fabio Quartararo, scrisă de jurnalistul Michel Turco, aflăm povestea familiei Quartararo și cum a fost sădit sâmburele pasiunii pentru motociclete și al competitivității fenomenului francez.

Fabio Quartararo s-a născut la Nisa, dar strămoșii săi vin de mai la sud de atât. Tatăl său, Etienne, și mama sa, Martine, născută Adamo, au origini în Sicilia. Familiile ambilor părinți au ajuns apoi în Tunisia, pe vremea când această țară din nordul Africii era protectorat francez. „Partea distractivă”, spune Martine, „este că tatăl meu, care era contabil, trăia în Tunisia în aceeași clădire cu mama lui Etienne.” Dar drumurile părinților lui Fabio nu s-au intersectat până ce familiile lor nu s-au mutat în Franța, după ce Tunisia și-a obținut independența, în 1956. Martine a ajuns la Nisa în 1964, pe când avea doi ani, după ce au stat o vreme la Strasbourg, unde locuia unul dintre unchii ei. Dar s-au mutat la Nisa pentru că mamei ei nu îi plăcea clima rece din nordul Franței și voia un loc cu vreme similară cu Tunisia, unde copilărise. Și așa Martine Adamo a crescut în orașul de pe Coasta de Azur, cu cele două surori ale ei.

Etienne Quartararo s-a născut la Nisa în 1960, după ce părinții săi părăsiseră Tunisia în 1957. Acolo se născuse fratele său mai mare. Martine și Etienne au mers la același liceu, numit Frederic Mistral, și s-au întâlnit pentru prima dată pe Avenue Yvonne Vittone, nu departe de unde locuiesc astăzi. Și niciunul dintre ei nu s-a omorât cu școala. „Nu voiam să studiez”, spune Martine, „la 15 ani voiam să muncesc ca să-mi câștig singură existența.” Și așa a devenit coafeză, ceea ce face și acum într-un salon de pe Avenue Sainte-Marguerite.

Născut dintr-un tată strungar și dintr-o mamă croitoreasă, Etienne Quartararo s-a angajat ca ucenic la Sauveur, un dealer Suzuki. Acolo a învățat bazele mecanicii moto și i-a apărut pasiunea pentru competiții. „Am început să particip la curse de viteză în coastă și am câștigat titlul regiunii Provence în 1980”, spune Etienne. Apoi a continuat pe circuite cu o motocicletă Morbidelli de 125 cmc cumpărată de la Monaco. A devenit campion al Franței la 125 în 1983, apoi a trecut la 250 unde a devenit imediat vicecampion. „În 1985 am cumpărat una dintre motocicletele Honda ale lui Dominique Sarron pentru a participa la campionatul european. Dar nu aveam bani, era complicat. Pe acea vreme lucram ca fierar, era complicat să mă descurc. Apoi am avut probleme la vertebrele cervicale, aveam un nerv prins și nu voiam să mă operez. Așa că am încheiat cu motociclismul și m-am dedicat vânătorii, o altă mare pasiune.”

Atunci s-au întâlnit din nou Etienne și Martine. Anthony, fratele mai mare al lui Fabio, s-a născut în 1988. Etienne și-a amintit de pasiunea pentru motociclete și i-a cumpărat o Yamaha PW50 lui Anthony, când acesta avea cinci ani. Dar l-a dus să o încerce prima dată într-o zonă plină de denivelări și de șanțuri. După ce a trântit-o de câteva ori, Anthony a aruncat-o cât colo și a spus că el preferă să joace fotbal. „Desigur, nu am insistat. Nu mi-am împins niciodată copiii de la spate să meargă pe motocicletă”, își amintește Etienne.

Înainte de nașterea lui Fabio, Martine și Etienne au pierdut încă un fiu la naștere. „După Anthony, voiam neapărat să am și o fată”, spune mama lui Fabio. „Îmi amintesc că, atunci când eram gravidă, am plâns când mi-au spus că va fi băiat. Când l-am pierdut, atunci am plâns cu adevărat…” Fabio a fost un copil foarte dorit, încă dinainte să se nască. „Am rămas cu greu însărcinată din nou și, când s-a întâmplat, mi-era frică să nu se întâmple din nou tragedia și nici nu am îndrăznit să întreb dacă va fi băiat sau fată, din superstiție.”

Fabio s-a născut pe 20 aprilie 1999. Cu acea ocazie, Etienne și-a aruncat ultimul său pachet de țigări și le-a promis fiilor săi că nu va mai fuma niciodată. Apoi și-a deschis un atelier de fierărie în centrul Nisei, pe Rue Pastorelli 13.

„Fabio era un bebeluș foarte cuminte”, își amintește Martine. „Mânca și dormea. Aproape că nici nu știam că e în casă.” Deși foarte liniștit ca bebeluș, micul Quartararo a devenit mai agitat când a început să meargă. „Făcea mici crize când nu putea face ce voia sau când pierdea atunci când ne jucam cu el”, spune Martine. „Se dădea cu capul de podea până ce se învinețea în frunte. Băiatul nu știa să piardă și așa a rămas. La capitolul ăsta nu a progresat”, râde Etienne. Cărțile de joc ajungeau aruncate pe masă frecvent. Când era în mașină cu părinții, Fabio nu putea să accepte că un alt vehicul îi depășește. „La semafor, la roșu, trebuia să îi rog pe cei din mașina de lângă mine să nu pornească prea în trombă” își amintește Martine. „Altfel, intra în criză. Îmi spunea încontinuu să fiu prima, să nu mă las depășită.”

La fel s-a întâmplat când a mers la o tură cu Yamaha T-Max a tatălui său. „L-am luat la restaurant cu prietenii mei”, își amintește Etienne. „Le-am spus celorlalți să rămână în spate ca să nu se înfurie ăsta mic. Când am ajuns pe drumuri virajate, l-am pus în fața mea și l-am lăsat să țină mâinile pe ghidon. Am urcat pe drumul D202 care pleacă din Nisa, pe munte. Vai de capul meu a fost când o motocicletă ne-a depășit. Trăgea el de accelerație la maxim și eu mă chinuiam să-i iau ghidonul din mână. Orice făcea, el trebuia să fie primul.”

Fabio a început să dezvolte acest spirit competitiv cu Yamaha PW50, pe care tatăl său i-a cumpărat-o când nu împlinise încă cinci ani. „Am început cu un scuter”, își amintește Fabio. „Unchiul meu i-a spus tatălui meu: «Ar trebui să-l pui pe un PW.»” Și așa a început totul. Mica Yamaha pe care tatăl său o cumpărase pentru fratele mai mare fusese vândută deja de ceva vreme, așa că Etienne s-a orientat către prietenul său și fostul pilot Jacky Onda, dealer Yamaha, pentru a-i cumpăra o motocicletă nouă.

Fabio era foarte nerăbdător să-și încerce noua jucărie. Imediat ce băiatul a început să dea ture în parcarea Cap 3000, centrul comercial din vestul Nisei, Etienne și-a dat seama că va fi o pasiune de durată. „A început să facă cercuri din ce în ce mai mari, apoi a luat-o pe drumul de ieșire din parcare. Soția și mama mea urlau și eu alergam după el, încercând să-l prind.” Așa a început povestea. „Mă aștepta seara când veneam de la lucru să-l duc la o tură. Încărcam PW-ul în dubă și mergeam la MIN, lângă aeroport. Făcea opturi și era fericit.” Și acolo, în parcarea enormă a Marché d’Intérêt National, al doilea hipermarket ca mărime din Franța după Rungis, Fabio a învățat să vireze, să frâneze și să accelereze. Apoi au pornit către micul circuit Oceane din Antibes.

„Tatăl meu mi-a explicat totul”, spune cel care, la acea vreme, încă nu-și imagina că urma să devină pilot de MotoGP. „Dar nu m-a forțat niciodată, pur și simplu îmi plăcea. Pe motocicletă, pe scuter sau pe bicicletă, întotdeauna am vrut să merg tare.”

Cercul s-a închis acum, când tot cu o Yamaha, dar una de aproximativ 100 de ori mai puternică, Fabio Quartararo a devenit campion mondial al categoriei regină.

Cartea „Fabio Quartararo: L’Ascension d’un prodige”, scrisă de Michel Turco, este disponibilă pe Amazon în format fizic sau electronic, deocamdată doar în limba franceză.