Legendara companie italiană cere creditorilor o perioadă de păsuire pentru a-și reveni, în ciuda creșterii impresionante a vânzărilor din ultima vreme.
MV Agusta a schimbat de multe ori proprietarii în ultimele decenii de când marca a fost readusă la viață de Claudio Castiglioni în anii ’90 și acum are din nou probleme financiare.
De data aceasta însă, problema a venit după o creștere impresionantă a vânzărilor și a cifrei de afaceri, dar asta pentru că aceste creșteri au venit ca urmare a investițiilor masive în crearea modelelor noi și a prețurilor foarte competitive. Deși nu se știe exact care este marja de profit a companiei, se pare că aceasta este insuficientă.
În acest moment, compania a cerut un acord denumit „concordato di continuita” (acord de continuitate) – o formă de protecție împotriva creditorilor în legislația fiscală italiană. Practic, înseamnă o perioadă de respiro, înghețând împrumuturile și prevenind intrarea firmei în faliment. Pentru a obține acest acord, compania trebuie să demonstreze în tribunal că această continuare a activității este în interesul creditorilor și că aceștia au de câștigat mai mult în acest caz decât în cazul în care firma intră în faliment.
Cifra de afaceri a companiei italiene a crescut cu aproximativ 30% în 2015 față de anul precedent, ajungând la circa 100 de milioane de euro, creșterea vânzărilor fiind tot de 30%. Asta în condițiile în care segmentele de piață în care se află motocicletele MV Agusta au crescut cu doar 12%. Reprezentanții MV Agusta au spus că un procent de 15% din cifra de afaceri este reinvestit în cercetare și dezvoltare pentru a susține această tendință de creștere a vânzărilor.
Deocamdată, se pare că firma lucrează la un plan de restructurare care va „genera profit pentru acționari” (conform comunicatului de presă emis de MV Agusta).
Având în vedere că MV Agusta este unul dintre cei mai importante nume de pe piața moto mondială, cu o gamă de modele modernă și interesantă și vânzări în continuă creștere, pare destul de improbabil ca firma italiană să fie lăsată de izbeliște tocmai acum. Planul de restructurare al companiei urmează să fie prezentat în aprilie și se preconizează că va include o reducere a producției și o serie de concedieri.
MV Agusta a fost deținută în trecut de Proton și de Harley-Davidson și acum Mercedes AMG deține 25% din companie.