În 1923, compania bavareză producea prima motocicletă, legendara R32. Arhitectura acesteia, cu motorul bicilindric boxer logitudinal și transmisia cu arbore cardanic, a devenit soluția consacrată pentru următoarele nouă decenii și este folosită cu succes și astăzi, cînd BMW Motorrad este unul dintre cei mai mari producători de motociclete din lume.
2023 este un an memorabil pentru companie: cele mai mare vânzări de istorie, inaugurarea BMW Motorrad Welt, casa „spirituală” a mărcii, situată în inima facilităților de producție din Spandau, Berlin, lansarea noului BMW 1300 GS și, nu în ultimul rând o gamă Heritage în creștere, cu modele care evocă cu succes boxerul de la care a pornit totul.
În cele ce urmează, vom aborda istoria BMW Motorrad. Numărul mare de motociclete și apoi de scutere lansate, varietatea acestora, faptul că nu puține dintre ele ajuns modele de referință, ne fac să împărțim această serie în nu mai puțin de zece episoade, câte unul pentru fiecare deceniu. Astfel, te poți imersa în istoria acestei mărci pe îndelete, descoperind resorturile care explică succesul BMW Motorrad, înțelegând astfel „spiritul” constructorului bavarez.
Istoria BMW începe în 1916, odată cu înființarea companiei Bayerische Flugzeug-Werke AG, ca o divizie desprinsă din firma producătoare de avioane Flugmaschinenfabrik Gustav Otto.
Compania BMW a luat ființă în 1917, odată cu restructurarea producătorului de avioane Rapp Motorenwerke. Denumită Bayerische Motoren Werke („Fabrica Bavareză de Motoare”), firma din sudul germaniei producea motoare pentru avioane. La sfîrșitul Primului Război Mondial, în 1918, producția de motoare pentru aviație a încetat, conform obligațiilor din Tratatul de la Versailles.
La începutul anilor ’20, compania bavareză s-a reorientat către producția de frîne pentru garnituri feroviare și spre realizarea unor motoare mici pentru diverse alte aplicații. În 1922, finanțatorul Camillo Castiglioni a cumpărat secțiunea care se ocupa cu producția de motoare, sub numele BMW, cu logo-ul alb-albastru, și a mutat întreaga operațiune în atelierele BFW din Oberwiesenfeld din München, unde fabrica principală și sediul central al BMW Group se află și în zilele noastre.
Încă din 1917, produsele BMW au purtat logo-ul colorat în alb-albastru, culorile reprezentative ale Bavariei. Dar interpretarea cunoscută în zilele noastre, de elice albă care se rotește pe fondul cerului albastru, nu a apărut decât în 1929, an în care două avioane cu logo-ul BMW încorporat în elicele care se învârteau au apărut desenate pe coperta revistei BMW Aircraft Engine News.
În 1921, inginerii BMW au început să folosească experiența enormă câștigată în proiectarea și producția de motoare de avion pentru a realiza motoare de motocicletă. Astfel, în acel an a intrat în producție primul motor BMW destinat vehiculelor cu două roți – denumit M2 B15. A fost un propulsor de succes, fiind folosit de producători de motociclete cu renume, precum Victoria și Helios (între timp dispăruți). Victoria KR1, un model echipat cu motorul BMW, a avut foarte mare succes. Imediat au apărut și primele victorii în competiții.
BMW a preluat apoi producția de motociclete Helios, iar în 1923 a apărut prima motocicletă cu numele BMW – R 32. Era inovatoare prin amplasarea longitudinală a motorului boxer, cu cilindrii ieșiți în afară pe plan orizontal. Până atunci, motoarele boxer BMW erau amplasate transversal în cadrele celorlalți producători de motociclete – Victoria și Helios.
BMW R 32 a fost prezentat la Salonul de la Berlin pe 28 septembrie 1923, în timp ce producția modelului Helios s-a încheiat în luna noiembrie a aceluiași an, după ce fuseseră produse 1.015 unități. R 32 a obținut primul succes al companiei bavareze în competiții, inginerul Rudolf Schleicher participând în cursa de viteză în coastă Mittenwalder Gsteig și obținând cel mai bun timp pe 2 februarie 1924
Tot în 1924 a urmat modelul BMW R 37, o variantă mai sportivă și mai puternică a lui R 32. Avea primul motor de motocicletă cu supapele în chiulasele fabricate din aliaj ușor, acestea fiind proiectate de Rudolf Schleicher. Au urmat o sumedenie de succese în competițiile de nivel național din Germania, piloți de uzină și privați obținând mai multe titluri în Campionatul Germaniei la clasa 500 cmc până în 1929.
Succesul de care au avut parte modelele bavareze încă de la început a motivat conducerea să extindă gama de modele, astfel încât, în 1924, a început dezvoltarea primei motociclete BMW cu motor monociclindric – R 39, cu o capacitate de 249 cmc și o putere maximă de 6,5 CP. Cu o chiulasă OHV (supape în chiulasă), la fel ca R37, R 39 a obținut titlul în Campionatul German la clasa 250 cmc în primul an de producție, 1925.
Numele BMW a început să capete rezonanță și în lumea recordurilor de viteză. În septembrie 1929, Ernst Henne a atins o viteză medie de 216,75 km/h pe o milă în șaua unui BMW WR750 supraalimentat, începând astfel o serie îndelungată de recorduri.
Dezvoltarea modelelor a continuat în ritm accelerat R 32 evoluând în R42 în 1925 și ajungând la o putere maximă de 12 CP. Prezentat în 1927, R 47 a continuat tradiția sportivă a lui R 37, cu un plus de putere de 2 CP și o viteză maximă de 110 km/h. Cadrul era bazat pe al modelului touring R 42.
R 42 și R 47 au devenit R 52 și R 57 în 1928. În același an, au apărut două noi modele touring, R 62 și R 63, cu motor de 750 cmc.
Modelul de top R 63 avea un motor de 735 cmc care dezvolta 24 CP și propulsa motocicleta până la respectabila viteză maximă de 120 km/h. În 1929, R 62 și R 63 au evoluat în R 11 și R 16, care aveau acum un cadru mai solid.
Ritmul producției a crescut proporțional cu renumele și cu titlurile obținute de BMW în competiții. În 1924 se produceau 1.640 de unități, iar până la sfârșitul deceniului numărul de motociclete produse anual era 5.680 – o creștere de aproape 250%.
Povestea succesului BMW nu putea avea parte de un început mai bun.
foto: BMW, Historiches Lekicon Bayern, Wikipedia