Se știe de ceva vreme că gigantul bavarez vrea să se implice mai mult în Superbike și căuta un partener potrivit pentru asta. Se pare că l-a găsit în echipa italiană Althea, care a obținut titlul în 2011 cu Carlos Checa.
Încă nu s-a semnat contractul, dar se pare că mai sunt doar câteva detalii de pus la punct înainte de definitivarea parteneriatului dintre BMW Motorrad și echipa Althea, condusă de Genesio Bevilacqua. Formațiunea italiană are o experiență considerabilă în mondialul de Superbike, alergând mult timp cu motociclete Ducati și ceva vreme cu Aprilia. Carlos Checa a obținut primul (și singurul) său titlu mondial în SBK pe un Ducati 1198 al echipei Althea în 2011, iar Davide Giugliano a fost lansat tot de echipa lui Bevilacqua.
Ca piloți, Markus Reiterberger, campion german de SBK în 2015, este în capul listei, germanul fiind preferatul producătorului bavarez. Alături de acesta ar putea apărea foste nume mari din GP, precum Nicky Hayden sau Jordi Torres.




























