Marquez, cel mai rapid în a doua zi de teste în Thailanda, chiar de ziua lui

Marc Marquez a fost primul pilot pe două roți care a coborât sub un minut și 30 de secunde pe circuitul Chang de la Buriram, în Thailanda. Și asta chiar în ziua în care împlinește 25 de ani.

Campionul en-titre a continuat testarea pachetului aerodinamic complet nou de la Honda și, în această după-amiază, cobora deja sub 1:30, cu un excelent 1:29,969. Se pare că motocicletele Honda sunt în formă pe circuitul thailandez, după ce ieri Cal Crutchlow stabilea referința.

Tot o Honda de uzină, cea a lui Dani Pedrosa, a înregistrat al doilea timp la mai puțin de două zecimi de secundă de coechipierul său. Jack Miller a confirmat plusul de formă după trecerea la Ducati și a reușit al treilea timp, urmat de Maverick Vinales, Johann Zarco și Danilo Petrucci. Cal Crutchlow, cel mai rapid de ieri, s-a clasat al optulea astăzi, Dovi al nouălea și Lorenzo al zecelea. Valentino Rossi nu a reușit un progres nemaipomenit înregistrând abia al 14-lea timp, la două locuri în spatele lui Tito Rabat.

Rossi s-a declarat nemulțumit de accelerația motocicletei Yamaha pe liniile drepte, fiind de părere că electronica este, în continuare, cu un pas în urma concurenței de la Honda și de la Ducati.

De altfel, timpii au fost foarte strânși, după cum se așteptau piloții încă de joi, după ce au făcut primele tururi cu scuterul și cu bicicleta. Circuitul este simplu de „deslușit”, așa că mai toți piloții reușesc un timp decent și diferențele dintre ei sunt foarte mici. Așa se face că primii 11 clasați de astăzi sunt acoperiți de o jumătate de secundă și între primul și ultimul clasat e o diferență de foarte puțin peste două secunde.

Cel mai mare progres față de ziua de ieri îi aparține lui Hafizh Syahrin, care a tăiat mai bine de o secundă față de cel mai bun tur al său din ziua precedentă și se află acum la două secunde de lider. Malaezianul, în a doua sa zi pe o motocicletă de MotoGP, nu mai este ultimul clasat, depășindu-l pe belgianul Xavier Simeon. De altfel, conform unor calcule efectuate de revista spaniolă Motociclismo, Syahrin a fost cel mai rapid debutant din 2018 în prima zi pe o motocicletă de clasă regină. Când i s-au comparat performanțele cu cele din primele zile ale concurenților Morbidelli, Luthi, Nakagami și Simeon, a reieșit că malaezianul a fost mai rapid decât oricare dintre aceștia. Așadar, ne putem aștepta la performanțe interesante din partea lui Syahrin și se pare că acesta este din ce în ce mai aproape de confirmarea sa ca pilot în echipa Tech 3 pentru 2018.

Marc Marquez a reușit cel mai bun timp chiar cu ocazia zilei sale de naștere, căci spaniolul împlinește 25 de ani astăzi. Până la această vârstă destul de fragedă, fenomenul din Cervera a adunat nu mai puțin de șase titluri mondiale în cei zece ani de când concurează în Motomondial. Feliz cumpleaños, campeon!

Din discuțiile de ieri ale piloților a reieșit nevoia de a modifica puțin zona de intrare la boxe a circuitului thailandez, căci în ultimul viraj, piloții trec spre boxe printr-o zonă periculoasă, unde ar putea fi percutați de motocicleta unui adversar care cade chiar în acel moment.

Poziție Nr. Pilot Moto Timp            Diferență Anterior
1 93 Marc Marquez Honda RC213V 1:29.969
2 26 Dani Pedrosa Honda RC213V 1:30.127 0.158 0.158
3 43 Jack Miller Ducati GP17 1:30.185 0.216 0.058
4 25 Maverick Viñales Yamaha M1 1:30.274 0.305 0.089
5 5 Johann Zarco Yamaha M1 1:30.360 0.391 0.086
6 9 Danilo Petrucci Ducati GP18 1:30.367 0.398 0.007
7 42 Alex Rins Suzuki GSX-RR 1:30.446 0.477 0.079
8 35 Cal Crutchlow Honda RC213V 1:30.490 0.521 0.044
9 4 Andrea Dovizioso Ducati GP18 1:30.494 0.525 0.004
10 99 Jorge Lorenzo Ducati GP18 1:30.729 0.760 0.235
11 29 Andrea Iannone Suzuki GSX-RR 1:30.775 0.806 0.046
12 53 Tito Rabat Ducati GP17 1:30.855 0.886 0.080
13 19 Alvaro Bautista Ducati GP17 1:30.883 0.914 0.028
14 46 Valentino Rossi Yamaha M1 1:30.888 0.919 0.005
15 30 Takaaki Nakagami Honda RC213V 1:30.901 0.932 0.013
16 38 Bradley Smith KTM RC16 1:31.113 1.144 0.212
17 41 Aleix Espargaro Aprilia RS-GP 1:31.130 1.161 0.017
18 21 Franco Morbidelli Honda RC213V 1:31.185 1.216 0.055
19 36 Mika Kallio KTM RC16 1:31.598 1.629 0.413
20 45 Scott Redding Aprilia RS-GP 1:31.637 1.668 0.039
21 17 Karel Abraham Ducati GP16 1:31.661 1.692 0.024
22 12 Tom Luthi Honda RC213V 1:31.994 2.025 0.333
23 55 Hafizh Syahrin Yamaha M1 1:31.998 2.029 0.004
24 10 Xavier Simeon Ducati GP16 1:32.267 2.298 0.269
BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account