Avem atât de multe subiecte serioase pe acest site, încât, ne putem permite și așa ceva. Să însăilăm un mic text în care îl tragem virtual pe Sir Lewis Hamilton de urechile căciulii sale îmblănite.

Într-adevăr, noi, românii judecăm și ne indignăm aproape de la orice. Așa că, cine este autorul uman al acestor rânduri să facă excepție. Iar dacă nu ne indignăm, ne facem griji. În acest caz, griji pentru integritatea corporală a septuplului campion mondial F1, care a avut un an mai puțin fast alături de Ferrari. Observați eleganța exprimării.
Și nu doar atât. Ne-a luat ani de zile să îl înțelegem pe Hamilton așa cum e. Un pilot extraordinar de rapid, cu o pasiune pentru modă. Clar că asta nu îi oferă imaginea unui James Hunt, dar la urma-urmei e dreptul omului să poarte pantofi cu platformă, salopete și diamante în paddock. Cine suntem noi să îl judecăm?

Ca pasionați de motorsport și spirite sensibile chiar am simțit un fior de tristețe după primul sezon al lui Hamilton alături de „Scuderia”. Britanicul și-a făcut „Mea Culpa”, iar la final de sezon a spus că vrea să dispară oleacă de pe radarul media, pentru a reflecta la lume, viață și pilotaj. Și chiar să stea cât mai mult fără telefon.

Parte a acestei deconectări este și o plimbare cu un KTM XCF-250 an de producție 2004, cu care Hamilton pare să fi dat o tură pe țărâna înghețată a dealurilor britanice. Lăudabilă inițiativă, dar ce nu înțelegem este echipamentul pe care Sir l-a ales. Una este când vezi cetățeni de la țară umblând pe crossere în blugi și șapcă, alte e când vezi septuplul campion mondial F1 în adidași – e drept perfect asortați cu motorul – și o șapca cu urechi, e drept, îmblănită. Sau greșim noi cu ceva?
În mod evident, acest text este un fin pamflet.
























