Triumph Motorcycles: de la 1 la 1.000.000!

Cu un an înainte de a începe producția de motociclete, Triumph testa apele cu această bicicletă cu motor. Se întâmpla în 1901, anul în care o bicicletă Triumph a fost pentru prima dată „completată cu un motor produs de compania belgiană Minerva.

Deși mult timp s-a crezut că această motocicletă a dispărut, Dick Shepherd, un colecționar de motociclete Triumph a dat peste ea, aproape întâmplător. Britanicul, considerat o somitate în ce privește marca Triumph, a fost chemat să evalueze una dintre motocicletele din colecția unei cunoștințe care din păcate încetase din viața, având surpriza să constate că aceasta este chiar prima motocicletă construită vreodată de Triumph.

Motocicleta era însoțită de o scrisoare din partea Triumph, datată 1937, care certifica originile sale, alături de detaliile tehnice care o descriu. Numărul de serie al motorului a fost găsit în scripele producătorului Minerva, belgienii menționând că acesta este primul propulsor furnizat către Triumph!

Motocicleta este expusă începând de azi la sediul Triumph și, după un amplu proces de restaurare va fi pornită și rulată! De la rezervorul trapezoidal montat în cadru, la transmisia pe curea, totul pare a fi fost adus într-o stare perfectă!

De notat și faptul că în colecția lui Dick Shepherd poate fi găsit „acel” Triumph TR6 cu care Steve McQueen sărea peste gardul din sârmă ghimpată în The Great Escape sau Bonneville-ul pilotat de Tom Cruise în Misiune Imposibilă III.

Alături de această primă motocicletă, tot la Triumph Factory Visitor Experience se găsește expusă motocicleta Triumph cu numărul 1.000.000. Este vorba despre un Tiger 900 Rally Pro, cu o vopsea custom, care, desigur, va rămâne la fabrică.

„În cei peste 31 de ani de când marca Triumph a fost relansata, ne-am bucurat de multe lucruri, alături de fanii din întreaga lume. Ne-am întors în arena campionilor TT, am intrat în paddock-ul MotoGP grație propulsorului Moto 2 și am ajuns să susținem evenimente globale precum Distinguished Gentlemen’s Ride”, spunea Nick Bloor, CEO Triumph.

Compania britanică se pregătește ca anul viitor să serbeze 120 de ani de funcționare ținând gazul în plin. Deja este confirmată pregătirea unor motociclete pentru motocross și enduro, proces pentru care Triumph l-a cooptat pe nimeni altul decât Rick Carmichael, supranumit The GOAT – Greatest of All Time, desigur dar și pe carismaticul Iván Cervantes.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account