MotoGP Le Mans: Zarco spulberă recordul pe tur în calificări. Va fi o cursă foarte strânsă!

Johann Zarco a folosit presiunea de a rula pe teren propriu la Le Mans într-un mod pozitiv, reușind un tur de forță incredibil în calificări. Francezul va pleca din pole-position astăzi.

Marc Marquez și-a făcut rutina în calificări și nu părea să poată fi depășit de cineva, căci spaniolul reușea timpi sub orice se făcuse până atunci. La fel, Danilo Petrucci, care a venit din Q1, a impresionat prin ritmul pe care l-a arătat pe un singur tur de pistă, cu pneuri soft. Și Iannone, care în prima zi fusese practic invizibil, a arătat că are curajul și concentrarea necesare ca să lege un tur foarte rapid.

Dar nimeni nu s-a ridicat la înălțimea lui Johann Zarco, pilotul care este susținut de majoritatea zecilor de mii de fani care împânzesc circuitul legendar din vestul Franței. Francezul a venit cu un tur incredibil la finalul celei de a doua sesiuni de calificări, coborând cu peste două zecimi de secundă sub orice se făcuse până atunci. Pe final, Marc Marquez părea capabil să coboare sub timpul francezului, campionul en-titre fiind foarte rapid mai ales pe sectorul al treilea al pistei, dar, până la urmă, Marc a fost nevoit să se mulțumească cu al doilea loc pe grilă, la o zecime de secundă de adversarul său francez de la Tech 3.

Petrucci a reușit să acceadă la prima linie a grilei, în timp ce a doua va fi formată din foști și actuali piloți de uzină Ducati: Iannone, Dovizioso și Lorenzo. Dovi s-a arătat destul de relaxat, deși Le Mans este un circuit pe care nu e tocmai ușor să depășești. Dar italianul are un ritm de cursă foarte bun, inclusiv pe pneuri foarte uzate, deci știe că va fi acolo la final. Un ritm asemănător a fost afișat și de Marc Marquez și de Johann Zarco.

Motocicletele de uzină Yamaha s-au arătat foarte rapide atunci când temperatura asfaltului este relativ scăzută (undeva pe la 20 de grade), dar pierd mult la temperaturile mai înalte de la ora cursei. Vinales a fost cel mai rapid în FP3, cu cel mai bun timp al weekendului de până în acel moment, dar atât el, cât și Rossi, n-au reușit cine știe ce în FP4 (unde se vede ritmul real de cursă) și în calificări. Vor pleca de pe locurile 8, respectiv 9.

Sesiunile de ieri au fost presărate și cu căzături multe, unele dintre cele foarte spectaculoase. Crutchlow era pe cale să stabilească un timp excelent în Q1 pentru a avansa în Q2, dar, la ieșirea din ultimul viraj a făcut un highside uriaș, fiind aruncat mult în aer și aterizând pe asfalt într-un mod absolut înfricoșător. A fost dus la centrul medical imediat, dar se pare că britanicul nu are nimic grav. Va decide în dimineața zilei de astăzi dacă va lua parte la cursă.

Căzăturile au fost cauzate, se pare, în primul rând de temperatura nu foarte ridicată a aerului, care tinde să răcească pneurile în anumite momente, mai ales dacă pilotul nu forțează. Apoi, se pare că aderența foarte ridicată a pistei franceze determină apariția derapajelor foarte puternice și foarte bruște, care sunt foarte greu de controlat.

Pronosticul meu pentru victorie în cursa de astăzi merge către Johann Zarco. E rapid și merge bine pe teren propriu, are ritmul de cursă necesar ca să câștige, este motivat și acum are și un sezon în plus de experiență. Cursele le puteți urmări în direct pe Eurosport, începând cu ora 12:00.

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account