Rossi pe podium în Cursa de 12 Ore de la Abu Dhabi. Victorie în clasa Pro-Am

Echipajul Valentino Rossi/Alessio Salucci/Luca Marini a terminat cursa de anduranță de 12 ore de la Abu Dhabi pe podium, după o performanță excelentă, la volanul mașinii Ferrari 488 GT3 a echipei elvețiene Kessel, cu sponsorizare Monster.

Așa-numita „echipă Tavullia” a mers excelent în Cursa de 12 Ore de la Abu Dhabi, disputată weekendul care tocmai s-a încheiat. Rossi a făcut echipă cu fratele său vitreg, Luca Marini, și cu bunul său prieten, Alessio „Uccio” Salucci, calificându-se foarte bine pentru cursa din Orientul Apropiat.

Cursa a fost împărțită în două părți, iar a doua parte a fost foarte disputată, cu multe răsturnări de situație și probleme greu de prevăzut. În momentul în care cursa s-a întrerupt, echipajul cu numărul 46 se afla pe primul loc la clasa Pro-Am, dar la un moment dat au avut o problemă cu pompa de benzină, care a cedat, astfel că au reintrat pe pistă în poziția a șasea în clasamentul absolut, cu Luca Marini la volan.

Marini și Salucci au tras tare până în penultimul stint, ajungând în cele din urmă la ceva mai mult de un minut de echipajul rival, mașina Audi R8 GT3 cu numărul 5. Handicapul pare aproape imposibil de recuperat, dar adversarii au o problemă tehnică și intră la boxe, astfel încât italienii urcă până pe trei la absolut și pe prima poziție la Pro-Am. Ultima oră la volan îi revine lui Valentino Rossi, cel mai rapid din trio-ul de piloți din Tavullia, dar loviturile de teatru nu s-au terminat.

Pentru a evita un contact, Rossi ratează un viraj și taie pista la revenire, depășind astfel un pilot întârziat pe „scurtătură”. Direcția de cursă taxează încălcarea regulamentului cu o penalizare de cinci secunde, dar avantajul lui Rossi ajunge la peste un minut față de urmăritori, Doctorul reușind să termine pe podium la general și pe primul loc la categoria Pro-Am.

Pe șapte la general și pe doi în categorie s-a aflat Loris Capirossi, la volanul unui alt Ferrari 488 GT3 al aceleiași echipe Kessel.

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account