Valentino Rossi a semnat un contract cu Yamaha, urmând să alerge cel puțin încă doi ani în Motomondial pentru constructorul din Iwata. Asta înseamnă că Doctorul va concura până la 41 de ani!
Înainte de prima cursă a sezonului 2018, care va avea loc în Qatar duminică, anunțul oficial a fost făcut: legendarul pilot italian va rămâne în echipă, alături de Maverick Vinales, pentru sezoanele 2019 și 2020.
„Când am semnat ultimul contract cu Yamaha, în martie 2016, mă întrebam dacă acela va fi ultimul meu contract ca pilot de MotoGP,” a declarat Rossi. „În acel moment, m-am hotărât că voi lua această decizie de-a lungul celori doi ani care urmau. În ultimii doi ani, am ajuns la concluzia că vreau să continui pentru că a concura, a fi pilot de MotoGP, dar mai ales să pilotez motocicleta mea Yamaha M1, este ceea ce mă face să mă simt bine. Să am ocazia să lucrez cu echipa mea, cu Silvano, Matteo și toți mecanicii mei, să lucrez cu inginerii japonezi, Tsuji-san, și mai ales Tsuya-san, este o plăcere – sunt fericit. Vreau să adresez mulțumiri către Yamaha – mai ales Lin Jarvis și Maio Meregalli – pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, pentru că provocarea este dificilă: să fiu competitiv până la 40 de ani! Știu că va fi greu și că va necesita mult efort și antrenament, dar sunt pregătit, nu îmi lipsește motivația, de aceea semnez pentru încă doi ani.”
Rossi deține recordul de victorii în clasa mare 500 cmc/MotoGP, cu 89 de victorii de cursă și este depășit doar de Giacomo Agostini în materie de victorii la toate clasele (115). După ce a câștigat câte un titlu în clasele 125 și 250 cu Aprilia, Rossi a alergat pentru Honda din 2000 până în 2003, pentru Yamaha între 2004 și 2010, Ducati în 2011 și 2012, apoi din nou cu Yamaha din 2013 încoace. În afară de anii petrecuți la Ducati, Rossi a câștigat cel puțin o cursă în fiecare sezon petrecut în clasa regină. Deși nu a mai obținut un titlu mondial din 2009, Rossi a terminat al doilea în campionat în 2014, 2015 (când a fost la doar 5 puncte de al zecelea titlu) și 2016.
În afară de Rossi, alți cinci piloți au semnat deja contracte pentru sezonul 2019 în clasa regină: Marc Marquez (Repsol Honda), Cal Crutchlow (LCR Honda), Franco Morbidelli (Marc VDS Honda), Xavier Simeon (Avintia Ducati) și Francesco Bagnaia (Pramac Ducati).