Un scuter, fie el și electric, nu este ceva la care te-ai aștepta în mod obișnuit din partea MV Agusta.
Dar, dacă privim în bogata istorie a mărcii fondate de contele Domenico Agusta, observăm că în anii ’50 ai secolului trecut, compania a mai produs scutere. Este vorba despre 125 CGT și Ovunque, modele care au constituit sursa de inspirație a lui Ampelio.

MV Agusta CGT: motor în doi timpi, cadru din oțel presat și un preț de vânzare de doar 175.000 de lire italiene în 1950. Înainte de CGT a purtat și denumirile de „Populare” și „Normale”.
Un nume bine ales, pentru că păstrează atât litera „A” care se găsea pe caroseria scuterelor din secolul trecut, dar face și o referință la unitatea de măsură pentru intensitatea curentului. Amperul, evident.

Ovunque înseamnă oriunde în italiană. Acest scuter produs în 10.000 de unități avea o cutie de viteze cu trei trepte, cu un „schimbător” plasat la încheietura mâinii drepte și putea ajunge la 80 km/h. Motorul de 125 cmc în doi timpi, era integrat în basculă, existând un singur amortizor. Această „mașinărie” a făcut parte din eforturile MV Agusta de a-și finanța… participarea la curse.
Motorul electric al lui Ampelio are o putere de 4.1kW, cu un maxim de 7.2 kW, este alimentat de două baterii Ionex de 1.7 kWh, iar autonomia oferită este de peste 80 de kilometri. Greutatea făra baterii este de 95 de kilograme, iar cu baterii, scuterul cântărește 121 de kilograme. Bateriile nu reduc din capacitatea locului de depozitare de sub șa, aici intrând în continuare o cască tip flip-up.
Trebuie spus că MV Agusta a apelat la Kymco pentru know-how în ce privește scuterele electrice. După cum se poate lesne observa, electricul S7 a reprezetat baza de plecare pentru Ampelio, în joc intrând și mâna designerului rus Maksim Ponomarev, care a primit misiunea de aduce imaginea scuterelor anilor ’50 ale MV Agusta în prezent.

Kymco S7. Inițial am vrut să spunem că Ampelio este doar o versiune mai dichisită a acestui scuter electric, dar am fi fost răutăcioși.
Se vorbește despre două riding modes, normal și sport, frânare combinată și ABS, proiectul fiind încă în lucru. Un sistem de pornire keyless este deocamdată prezentat ca sigur de către MV Agusta, compania italiană vizând așadar și dominiul mobilității urbane electrice.
Nu suntem designeri, dar, ne-ar fi plăcut să vedem și pe Ampelio, un spațiu gol sub șa, care eventual să găzduiască motorul sau bateriile, lăsate la vedere. Acesta, alături de arcuita și expusă grindă a cadrului oferea factorul „wow” scuterelor CGT și Ovunque. Este adevărat că o găsim, într-o formă stilizată pe Ampelio, recreându-se imaginea „suspendată” a șeii cu aspect proletar.