Honda PCX 125 – Test de anduranță

Am ridicat acest Honda PCX 125 DX de la Honda Asko, Bulevardul Iancu de Hunedoara, București, într-o zi friguroasă de 13 mai, obiectivul fiind să îl folosim ca mijloc zilnic de deplasare până hăt departe ca orizont de timp, adică pe 13 noiembrie!

Dacă te întrebi ce căuta Honda PCX 125 în fața Policlinicii Vitan, ei bine, cu mândrie Marc îți va explica cum s-a dus să își facă vizita medicală pentru a se licenția, din nou, la Federația Română de Ciclism

Care a fost așadar prima impresie absolută? Mai ales că Marc a condus vreo 20.000 de kilometri un scuter de 300 cmc? PCX-ul este compact și agil, furca se simte mai dreaptă, maneta de gaz mai „ușurică” în acționare, iar reacția ei surprinzător de rapidă, ba chiar cu un mic vârf de cuplu, undeva în prima secundă. Adică, exact momentul care contează când vrei să pleci rapid de la semafor.

Pentru că era și o zi și cu mult vânt, s-a simțit lipsa unui parbriz înalt. Asta, plus o caroserie mai compactă l-a făcut pe pilotul nostru să zgribulească puțin. S-a gândit să roage frumos Honda România să monteze și un parbriz, din gama de accesorii, dar apoi vremea a început să se încălzească, se așteaptă canicula și demersul a fost amânat pentru la toamnă.

S-a făcut și primul plin, a costat undeva la 60 de lei și a ținut aproape 300 de kilometri. S-a luat notă și de pornirea foarte ușoară și silențioasă, de sistemul Stop/Go și s-au făcut destule drumuri prin oraș, ba chiar s-a ieșit și pe autostrada! Dar, despre asta și multe alte, într-un episod viitor!

Dacă nu mai ai răbdare să aștepți, poți citi aici un articol mai amplu despre istoria scuterului Honda PCX 125.

Update 1 august 2026: viața în oraș

Să începem cu începutul. Honda PCX 125 DX vine cu un pachet de dotări destul de generos pentru un scuter de 125 cmc: instrumentar TFT de 5 inci, conectivitate Honda RoadSync, iluminare integral LED, Smart Key, USB-C și sistemul Honda Selectable Torque Control (HSTC). Versiunea DX beneficiază și de Stop & Go, iar pentru confortul de zi cu zi ai o șa spațioasă, spațiu de depozitare sub șa și o poziție de pilotaj relaxată.

Aceasta este așadar „biroul mobil” cu care lucrez, pentrun deplasări aproape zilnice în oraș, de regulă nedepășind 20 de kilometri, cu excepția unor „comisioane” ce pot apărea și diverse  mici ieșiri din rutina zilnică. Și aici intervine partea cea mai interasantă. Dincolo de faptul că este foarte ușor de condus și aici nu pot să nu aduc în discuție strecurarea printre coloanele de mașini care par să compună Bucureștiul, acest Honda PCX s-a transformat pentru mine într-o adevărată piatră „filosofală”. De ce? Pentru că mi-am dat seama că, cel puțin pentru oraș nu am nevoie de mai mult. Cred că am trecut de vârsta în care am nevoie să mă deplasez într-un vehicul „glamurous” sau cu o motocicletă făcută pentru mersul pe circuit și mă simt excelent să fiu un anonim în trafic.

Deși, în gluma și în treacăt fiind spus, PCX 125 se conduce atât de bine, încât nu de puține ori, pe diverse bulevardul am mai ajuns în coasta câte unui motociclete, ceea ce în 99% din cazuri l-a făcut pe cel sau cea de pe motor să tragă instant de gaz. Altfel stăteau însă lucrurile în primul giratoriu, unde poți intra cu absolută non-șalanță și poate chiar să fii mai rapid. Suspensiile țin, frânele sunt cât se poate de corecte și chiar puțin în plus pentru un scuter de 125 cmc și câtă vreme îți păstrezi bunul simț, te poți distra în aceste situații conform vechiului dicton „it is more fun to ride a slow bike fast than a fast bike slow”.

Test Honda PCX 125

În ce privește diversele linii de tramvai, betoane, canale scufundate cu patrulaterul aferent de asfalt, petice răspeticite, câtă vreme nu te crezi cu vreun X-ADV, suspensiile PCX-ului își fac și ele treaba cu aplomb. Revenim însă la capitolul „piatră filosofală”, pentru că te întrebi poate cum se stă în șa? În primul rând, șaua e singurul capitol la care PCX-ul aș putea spune că se încadrează la capitolul „făcut pentru mase”, întrucât mie materialul mi se pare mai spartan și, parcă nu usucă suficient de rapid după ploaie/spălare. Tare mă tem însă că acesta va rămâne singurul mea „plângere” din acest al meu test de anduranță cu PCX.

La o înălțime de 1.84 și 82 de kilograme – am calculat că asta este 63% din greutatea Honda PCX – eu consider că stau bine mersi în șa și la ghidon. Nu mă simt înghesuit, nu am dat absolut nici un moment cu genunchii de ghidon sau de carene, una peste alta, nu m-am simțit „stânjenit” câtuși de puțin. Altfel au stat înstă lucrurile însă când am creat un reel pe această temă. Am aflat nu doar că arăt ca naiba pe scuter ci și că se vede foarte clar că stau înghesuit! Mi s-a reconfirmat că pentru unii concetățeni aparența contează enorm și că… românul adoră vehiculele mari, dacă se poate și la clasa 125 cmc. Și, da, pare că Honda s-a gândit și la acest „scenariu” și de aceea există Forza 125, pe care l-am testat chiar cot la cot cu PCX 125.

Încă puințică răbdare domnilor, puneți-vă centura, căci vom ieși din oraș! 

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account