Inceputul anilor ´80 a fost o perioada neagra pentru Marea Britanie din punctul de vedere al motociclismului. Triumph, care producea aceleasi modele depasite si deloc fiabile din anii ´60-´70, tocmai dadea faliment si tara intrega trecea printr-o perioada de restriste economica, sub guvernul condus de Doamna de Fier, Margaret Thatcher.
Vanzarile de motociclete, candva in plin avant, acum scazusera drastic, iar motocicleta isi pierduse oarecum aerul de obiect cool, de ceva la care aspira orice tanar chinuit de hormoni. La asta contribuia si perioada prin care trecea industria moto: apareau foarte putine modele noi cu adevarat interesante, care sa te faca sa visezi. Tinerii care voiau „rachete” la preturi accesibile erau nevoiti sa se multumeasca cu micile modele Yamaha in doi timpi, RD250 si RD350 cu power-valve.
Yamaha RD350/400
Dar, cum dupa orice furtuna apare si soarele, industria moto a iesit din letargie, situatia financiara a Albionului a inceput sa se imbunatateasca si tinerii britanici au inceput sa de iama in showroom-uri, spre sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ´90. Modele precum Suzuki GSX-R 750 si 1100, Kawasaki ZXR750 sau Yamaha FZR1000 se vindeau ca painea calda. Unele drumuri incepeau sa se umple de tineri „hooligans” care incercau sa puna genunchiul jos in sensuri giratorii sau in diverse viraje pe strada.
Fenomenul a luat si mai multa amploare dupa ´92, cand a fost prezentata prima Honda CBR900RR FireBlade. Era de departe cea mai usoara si mai manevrabila sportiva de cilindree mare de pana atunci si a revolutionat complet segmentul superbike-urilor. Spre mijlocul anilor ´90 a inceput in Marea Britanie si febra asa-numitelor track-days. Pana atunci, ca sa te dai pe circuit trebuia sa te inscrii la curse din campionatele nationale sau regionale, sa ai licenta de la ACU (Auto Cycle Union, federatia britanica de motociclism) si sa te multumesti cu cele cateva etape pe sezon.
La track-days, insa, putea sa se inscrie oricine avea motocicleta in stare buna de functionare si echipament complet. Contra unei taxe modice, puteai sa te dai o zi intreaga pe pista. De multe ori, te gaseai in acelasi timp pe pista cu rideri de renume din UK, veniti sa se antreneze. Astfel, piata motocicletelor supersport a explodat si, odata cu ea, toate fenomenele conexe. Presa moto din insula era de-a dreptul rasfatata. Bani multi investiti, motociclete de test din stanga si din dreapta, evenimente de anvergura si lansari cu staif.
Yamaha TZR250 in revista Superbike
Multe reviste erau dedicate special motocicletelor sportive, precum Superbike, Fast Bikes sau Performance Bikes. Ca sa fii redactor la una dintre acestea in acele vremuri, trebuia sa ai o doaga sarita. Pentru ca testele de pe atunci implicau obligativitatea pozelor cu genunchiul pe jos pe strada, a wheelie-urilor prelungi in locuri nu tocmai propice si a diverselor cascadorii mai mult sau mai putin amuzante, dar de obicei destul de periculoase.
Rider de la Superbike in saua noii (pe atunci) Yamaha R1, in 1998
Cei de la Fast Bikes aveau chiar un motto sugestiv – „Who dares bins” (Cel ce indrazneste o da pe jos) – un joc de cuvinte bazat pe popularul dicton „Who dares wins” (Cel ce indrazneste castiga). Pentru ca revista tiparita avea limitele ei in privinta a ce se putea transmite, echipele Performance Bikes si Fast Bikes au inceput sa produca si filme pe care le vindeau pe casete video, separat sau la pachet cu revista.
Primul film Fast Bikes, „Pulp Friction”, partea I
In filme devenea izbitor de evident cat de sariti erau cu adevarat baietii care lucrau ca redactori la acele reviste. Motocicletele de test erau abuzate in toate felurile, se cadea in toate felurile posibile, cursele improvizate pe serpentine, in plin trafic, erau la ordinea zilei, la fel ca wheelie-urile si burnout-urile provocatoare, care atrageau nu de putine ori atentia politiei. Pentru ca politia britanica nu era foarte intelegatoare si nici vremea nu prea tinea cu ei in insula, baietii plecau in Spania sau in sudul Frantei pentru teste comparative de mii de kilometri, cu obligatoriul vehicul de suport, cu remorca. Pentru ca era inevitabil ca abuzul repetat sau accidentele sa strice macar una sau doua dintre motocicletele de test.
Pulp Friction, partea a doua
In filmul publicat de Fast Bikes in 1998 putem vedea noul (pe atunci) TL1000R, care urma sa fia marea speranta esuata Suzuki in clasa Superbike si ce teste comparative faceau vajnicii jurnalisti britanici ai vremii. Desi de multe ori motocicletele erau duse inapoi la importatori si dealeri „in punga”, acestia continuau sa sprijine publicatiile respective cu reclame si motociclete de test, caci piata era enorma si influenta acestor reviste conta destul de mult.
Dar, daca va imaginati ca jurnalistii sturlubatici erau doar niste anonimi care incercau sa atraga atentia, aflati ca nu e chiar asa: printre testerii de ocazie ai echipei Fast Bikes s-a aflat la un moment dat si un foarte tanar Shane „Shakey” Byrne si chiar Jeremy McWilliams. In plus, Rob „Frosty Bollox” Frost urma sa fie pilot de top in British Supersport si avea deja experienta in curse in ´97.
Fast Bikes, How to Pull Wheelies and Influence People, partea I
La inceputul anilor 2000, revistele britanice dedicate motocicletelor sport atinsesera apogeul popularitatii si al nebuniei. Sudul Frantei inca permitea escapade scoase parca din filmele de actiune, motocicletele de test curgeau din toate partile, asa ca cei de la Fast Bikes se intreceau pe ei insisi in fiecare nou film, sfidand autoritatile si, de multe ori, bunul-simt. In celebrul How to Pull Wheelies and Influence People, riderii Fast Bikes fac wheelie-uri prelungi pe promenada aglomerata din Cannes, trec cu genunchiul pe jos la limita pe langa masini de pe contrasens si distrug diverse motociclete de test.
http://www.youtube.com/watch?v=gmt76xEwUJw
Fast Bikes, How to Pull Wheelies and Influence People, partea a doua
Dar, pe masura ce riderii Fast Bikes, Superbike si Performance Bikes deveneau din ce in ce mai salbatici, influentand alti tineri posesori de motociclete sport sa adopte un comportament cam antisocial, si protestele la adresa acestui gen de a aborda motociclismul au sporit. Legile si controalele s-au inasprit, politia din Franta a devenit din ce in ce mai putin permisiva si camerele video de monitorizare a traficului au impanzit Europa. O mare parte a opiniei publice, inclusiv multi motociclisti, condamna acest gen de comportament, asa ca bravii jurnalisti britanici au fost nevoiti sa se mai linisteasca. Desigur, si acum riderii acestor reviste sunt piloti foarte buni, rapizi si putin cam predispusi unui tip de pilotaj mai antisocial. Dar cascadoriile duse la extrem de acum 15-20 de ani au incetat. Sau cel putin au incetat sa fie filmate.



























