Până în prezent, Yamaha a lansat diverse scutere electrice, însă doar pentru piețele asiatice. NEO`S este primul scuter electric pe care Casa din Iwata îl lansează în Europa.
Yamaha și-a făcut foarte bine temele până s-a decis să facă această mișcare pe piața europeană. În 1991, japonezii prezentau la Tokyo Motor Show scuterul electric Frog, iar de atunci ei au lucrat necontenit pentru a oferi o tehnologie electrică matură și viabilă. Un lucru extrem de vizibil pe NEO`S.
Motorul electric produce 1.58 kW sau 2.14 cai putere în modul ECO și este poziționat în roata spate, eliminându-se nevoia unui sistem de transmisie, fie el pe curea sau pe lanț. Acesta e conceptul Yamaha Integrated Power Unit, o soluție care nu doar că optimizează spațiul ci este și foarte silențioasă, „amprenta” sonoră a scuterului fiind de doar 55 de decibeli. Și, pe termen lung economică, cu mai puține piese în mișcare.
În bascula monobraț se regăsește Unitatea de Control a Motorului (Motor Control Unit), iar bascula se poate demonta cu ajutorul a doar cinci șuruburi, atunci când este nevoie schimbarea cauciucului spate.
Dominat de farul LED, aspectul lui Neo`s este unul cât se poate de calm și liniștitor, accentuându-se ideea că deplasarea urbană ar trebui să fie una cât mai relaxată și mai relaxantă. Inserțiile de cauciuc subliniază rolul utilitar al scuterului, dar îl și protejează de inerentele mici zgârieturi.
Amplasată sub șa, bateria Li-Ion cântărește opt kilograme și oferă o autonomie de 39 de kilometri, ajungând la o temperatură de 37 de grade. Există și opțiunea adăugării unei a doua baterii, autonomia crescând astfel la 68 de kilometri. Opt ore sunt necesare pentru o încărcare completă, acest lucru putându-se face fie cu bateria păstrată în scuter, fie extrasă și încărcată acasă, la o priză de 220 V.
Desigur, aplicația Yamaha MyRide are de lucru din greu, ea putând fi folosită cam pentru tot ce e nevoie, de la verificarea nivelului bateriei, a timpului rămas de încărcare, la afișarea pe bordul LCD al scuterului a notificărilor primate pe telefon. Dacă în modul ECO viteza e limitată la 35 km/h, în modul STD se poate rula cu 40 km/h. Din punct de vedere ciclistic, Neo`s vine cu roti de 13 inch, cu zece spite, caucicuri de 110 și 130 pentru față, respectiv spate și suspensii KYB și va fi disponibil la dealerii Yamaha începând cu luna mai.