Andrea Iannone a fost cel mai rapid în a treia sesiune de antrenamente libere, ultima în care riderii puteau să acceseze mult-râvnitul top 10, care le asigură trecerea directă în a doua sesiune de calificări. Se pare că performanțele prototipurilor bologneze l-au convins pe campionul en-titre, care se zvonește că a ajuns deja la un acord cu echipa Ducati pentru 2017, asta imediat după ce Rossi a anunțat că a semnat o extensie a contractului cu Yamaha pentru încă doi ani.
Ieri a fost o zi încărcată pentru fanii motomondialului. Cele două sesiuni de antrenamente libere ale clasei regină desfășurate ieri i-au adus din nou în prim plan pe riderii echipei de uzină Honda, care se pare că au găsit niște soluții pentru a obține timpi buni și pentru a se bate în vârful clasamentului.
Lorenzo și-a continuat parcursul foarte bun, dar supremația campionului este amenințată de Andrea Iannone, care a fost printre cei mai rapizi în toate sesiunile și, în FP3, a obținut un timp imbatabil pentru ceilalți, fiind cu peste o zecime de secundă mai rapid decât Lorenzo. Acest lucru confirmă faptul că motocicletele Ducati sunt foarte competitive (nu mai puțin de patru prototipuri Ducati sunt în top 10 după FP3) și că Iannone este hotărât să facă impresie bună încă de la prima cursă. Motocicletele Ducati au uimit pe toată lumea și prin viteza lor de top semnificativ superioară față de a rivalilor. În clasamentul vitezelor de top, primele șapte clasate sunt toate prototipuri Ducati, Iannone fiind cel mai rapid, cu peste 350 km/h. Cea mai rapidă motocicletă non-Ducati este Yamaha lui Bradley Smith, cu circa 11 km/h mai lentă decât motocicleta GP16 a lui Iannone.
Marc Marquez a petrecut destul de mult timp în FP3 urmărindu-l pe Lorenzo; se pare că riderul de la Repsol Honda a aflat destul de multe și în teste studiindu-și rivalul de la Yamaha, după cum specula și Cal Crutchlow. Astfel Marquez a obținut al treilea timp, la doar 59 de miimi de secundă de Lorenzo.
Rossi a obținut al șaptelea timp, dar italianul este recunoscut pentru faptul că specialitatea lui este ritmul de cursă susținut, mai degrabă decât viteza pe turul sec de pistă. Chiar și așa, Rossi poate fi îngrijorat, având în vedere că performanța în cursă este condiționată de obținerea unui loc bun în calificări.
Știrea-bombă a zilei de ieri, însă, a fost că Lorenzo este pe cale să semneze cu Ducati. Se pare că ar exista deja un acord și mai trebuie puse doar semnăturile pe contract. Cum așa? Se pare că Lorenzo este foarte nemulțumit de conducerea Yamaha, mai ales de felul în care au gestionat evenimentele contoversate de la finele sezonului trecut, când, conform campionului mondial, i-au cam ținut partea lui Rossi. Spaniolul le lansase un ultimatum: „Semnați contractul pentru 2017 până la prima etapă.” Conducerea Yamaha a ezitat și, între timp, se zvonește că Lorenzo vorbise deja cu Ducati și acum, contractul cu Yamaha nefiind încă semnat, este gata să treacă în tabăra bolognezilor.
În această dimineață s-a anunțat și prelungirea contractului lui Valentino Rossi pentru încă doi ani cu Yamaha, lucru care confirmă faptul că Doctorul va rămâne în Motomondial până la finele lui 2018, când va avea 39 de ani. E foarte probabil ca această turnură de eveninente să grăbească semnătura lui Lorenzo pe contractul cu Ducati. Sigur campionul se va gândi: „Cu mine nu au vrut să se grăbească să semneze, deși sunt campion mondial, dar au semnat cu Rossi. E clar că nu sunt binevenit aici.”
Un lucru e cert, Motomondialul pare din ce în ce mai interesant, atât pe pistă, cât și în afara ei. Iată lista cu timpi din FP3. În această seară vor avea loc sesiunile de calificări, transmise în direct pe Digi Sport.
POZ. | NUM. | PILOT | NAT. | ECHIPA | MOTO | KM/H | TIMP | DIF. |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | 29 | Andrea IANNONE | ITA | Ducati Team | Ducati | 350.3 | 1’54.639 | |
2 | 99 | Jorge LORENZO | SPA | Movistar Yamaha MotoGP | Yamaha | 335.6 | 1’54.776 | 0.137 / 0.137 |
3 | 93 | Marc MARQUEZ | SPA | Repsol Honda Team | Honda | 337.2 | 1’54.835 | 0.196 / 0.059 |
4 | 4 | Andrea DOVIZIOSO | ITA | Ducati Team | Ducati | 348.9 | 1’54.945 | 0.306 / 0.110 |
5 | 25 | Maverick VIÑALES | SPA | Team SUZUKI ECSTAR | Suzuki | 337.2 | 1’54.976 | 0.337 / 0.031 |
6 | 26 | Dani PEDROSA | SPA | Repsol Honda Team | Honda | 339.4 | 1’55.113 | 0.474 / 0.137 |
7 | 46 | Valentino ROSSI | ITA | Movistar Yamaha MotoGP | Yamaha | 338.9 | 1’55.175 | 0.536 / 0.062 |
8 | 8 | Hector BARBERA | SPA | Avintia Racing | Ducati | 343.8 | 1’55.323 | 0.684 / 0.148 |
9 | 45 | Scott REDDING | GBR | OCTO Pramac Yakhnich | Ducati | 341.5 | 1’55.399 | 0.760 / 0.076 |
10 | 44 | Pol ESPARGARO | SPA | Monster Yamaha Tech 3 | Yamaha | 337.9 | 1’55.476 | 0.837 / 0.077 |
11 | 41 | Aleix ESPARGARO | SPA | Team SUZUKI ECSTAR | Suzuki | 332.5 | 1’55.491 | 0.852 / 0.015 |
12 | 38 | Bradley SMITH | GBR | Monster Yamaha Tech 3 | Yamaha | 339.5 | 1’55.505 | 0.866 / 0.014 |
13 | 76 | Loris BAZ | FRA | Avintia Racing | Ducati | 336.4 | 1’55.773 | 1.134 / 0.268 |
14 | 9 | Danilo PETRUCCI | ITA | OCTO Pramac Yakhnich | Ducati | 339.5 | 1’55.931 | 1.292 / 0.158 |
15 | 35 | Cal CRUTCHLOW | GBR | LCR Honda | Honda | 336.7 | 1’55.946 | 1.307 / 0.015 |
16 | 68 | Yonny HERNANDEZ | COL | Aspar Team MotoGP | Ducati | 340.4 | 1’56.100 | 1.461 / 0.154 |
17 | 43 | Jack MILLER | AUS | Estrella Galicia 0,0 Marc VDS | Honda | 337.0 | 1’56.207 | 1.568 / 0.107 |
18 | 53 | Tito RABAT | SPA | Estrella Galicia 0,0 Marc VDS | Honda | 336.4 | 1’56.625 | 1.986 / 0.418 |
19 | 19 | Alvaro BAUTISTA | SPA | Aprilia Racing Team Gresini | Aprilia | 336.3 | 1’56.749 | 2.110 / 0.124 |
20 | 6 | Stefan BRADL | GER | Aprilia Racing Team Gresini | Aprilia | 331.4 | 1’57.069 | 2.430 / 0.320 |
21 | 50 | Eugene LAVERTY | IRL | Aspar Team MotoGP | Ducati | 340.2 | 1’57.135 | 2.496 / 0.066 |