Maverick Vinales a confirmat că este pe cale să devină al cincilea „extraterestru” cu timpi mai mult decât respectabili în primele două zile ale testelor MotoGP din Qatar, ultimele din presezon.
Tânărul spaniol de la Suzuki a fost foarte rapid în ultimele teste, cele de la Phillip Island, și a confirmat forma de zile mari în care se află, dublată de un progres notabil al prototipului Suzuki GSX-RR. Vinales s-a arătat rapid și în Qatar, ajungând în vârful clasamentului în ziua a doua, după o primă zi dominată de Jorge Lorenzo. Al doilea timp a fost realizat de Andrea Iannone, care pare să se acomodeze cu noul Ducati GP16.
Lorenzo a fost al treilea, cu doar două sutimi de secundă mai lent decât Iannone. Scott Redding a impresionat din nou, cu al patrulea timp în șaua motocicletei sale Ducati GP15. Se pare că prototipurile Ducati au devenit chiar și mai competitive după adoptarea noilor reguli și după schimbarea furnizorului de pneuri de la Bridgestone la Michelin. Următorii în clasament după Redding au fost alți rideri Ducati, Hector Barbera și Andrea Dovizioso.
Rossi s-a clasat al optulea, dar italianul a declarat că nu s-a concentrat pe timpul pe turul sec de pistă, ci pe testarea mai multor variante de setare pentru cursa care va avea loc peste ceva mai mult de două săptămâni chiar pe circuitul Losail.
Una dintre problemele întâlnite de Michelin la testul din Qatar a fost reprezentată de pneurile față în cantitate insuficientă, lucru care i-a făcut pe rideri să-și calculeze cu atenție ieșirile pe pistă, fiecare dintre ei având la dispoziție patru anvelope față pentru cele trei zile de test.
Piloții Honda au avut probleme și pe pista din Qatar: motorul prototipului RC213V este în continuare prea agresiv, mai ales la ieșirea din virajele lente, și noua electronică nu reușește să îl țină în frâu. Dani Pedrosa a obținut al șaptelea timp, iar Marquez a fost abia al nouălea.
Astăzi, în a treia și ultima zi de teste, Lorenzo este deocamdată cel mai rapid, fiind și singurul de până acum care a coborât sub 1:55. Următoarele trei locuri la ora locală 18:20 (ora României 17:20) erau ocupate de Iannone, Redding și Barbera, toți pe Ducati. Atât Marc Marquez, cât și Valentino Rossi au avut parte de câte o căzătură, fără urmări grave, însă.
Iată lista completă cu timpi din ziua a doua: