Vrăjitoru și Petrovici, victorioși la prima etapă de MotoRC, pe MotorPark România

Bogdan Vrăjitoru, la Stock 1000, și Adrian Petrovici, la Stock 600 au fost învingătorii în prima etapă de MotoRC, disputată weekendul trecut pe circuitul de la Adâncata.

Bogdan Vrăjitoru în acțiune.

Prima etapă de MotoRC s-a ținut „cu casa închisă” din punctul de vedere al locurilor disponibile pentru participanți, acestea fiind complet ocupate cu ceva vreme înainte de startul propriu-zis al etapei. Pentru 2018, una dintre noutăți a fost clasa Michelin Street Racers, dedicată riderilor fără prea mare experiență pe pistă.

Clasa Stock 600 imediat după start.

Pentru că tematica acestei prime etape a fost „Spring Race”, adică un fel de dezmorțire de primăvară pentru riderii care nu prea au mai avut contact cu circuitul de toamna trecută, organizatorii au făcut programul astfel încât fiecare clasă să poată petrece cât mai mult timp pe pistă în fiecare zi, pentru a facilita dezmorțirea. Buna-dispoziție a riderilor participanți a fost ajutată și de vremea excelentă de-a lungul întregului weekend.

Clasa Stock 1000 pe grilă, gata de start.

Clasa Michelin Street Racers a avut parte de trei curse în ziua de duminică. Primele două manșe au avut câte patru tururi fiecare, iar a treia, cea finală, a avut șase tururi. Fiecare manșă a fost disputată pe grupe valorice. În prima manșă, cei din ultima treime a clasamentului în calificări au alergat, urmând ca primii doi clasați să alerge în manșa a doua, cu riderii mai rapizi în calificări. Figura s-a repetat și în această a doua manșă, de unde primii clasați au avut acces în finală.

Podium la Michelin Street Racers.

În cursa finală a clasei Michelin Street Racers, câștigător a fost Ciprian Trifan, cu podiumul completat de Radu Ene și de Silviu Kovacs.

La clasele mari, numele consacrate din peisajul competițional românesc al motociclismului viteză s-au confruntat pe motociclete de categorie Stock, acesta fiind specificul MotoRC – o competiție care încurajează mai degrabă talentul și efortul pilotului, decât modificarea extremă a motocicletelor.

Podium la Stock 600.

La Stock 600, constănțeanul Adrian Petrovici a pornit din pole-position și a luat victoria, în șaua eternei sale Yamaha R6 vechi de peste un deceniu. Dar victoria sa nu a fost una fără emoții, căci timișoreanul Vlad Neaga a terminat la mai puțin de o jumătate de secundă de el, obținând încă un podium în motociclism viteză. Tânărul rider din Timișoara este un specialist în supermoto, dar se adaptează foarte bine la motocicleta de viteză, cum a arătat în această primă vizită a sa pe MotorPark România. Podiumul a fost completat de bucureșteanul Dan Măinescu, de la CSM București, care a terminat cu șapte secunde în urma liderului, deși a făcut „Fastest Lap” în turul 5.

Ionuț Mistode, urmărit de Adrian Zelca.

La Stock 1000, Bogdan Vrăjitoru a pornit din pole-position și a câștigat cursa, urmat foarte îndeaproape de Alex Szekely. Podiumul a fost completat de veteranul Ionuț Mistode, revenit pe pistă după o perioadă destul de lungă de inactivitate. Mistode și-a arătat experiența după ce a pornit de pe poziția a cincea a grilei și a progresat de-a lungul cursei, obținând un podium fără emoții, cu trei secunde avans față de constănțeanul Adrian Zelca.

Podium la Stock 1000.

Cam asta ar fi, pe scurt, povestea primei etape de MotoRC: grile pline, curse disputate, vreme frumoasă și spectatori mulți. Următoarea etapă va avea loc tot pe MotorPark România, pe 8-10 iunie. Ne vedem acolo!

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account