BMW Motorrad optează a doua oară pentru Europa, ca loc de organizare al International GS Trophy 2026. Aventura off-road va avea loc în România, la sfârșitul verii lui 2026!

După mult nisip și stepă, evenimentul revine la munte. Păduri dese, drumuri pietruite, traversări de râuri și urcări și coborâri abrupte vor caracteriza viitorul International GS Trophy 2026 din România. Pentru noi ca români, toate acestea sunt ceva obișnuit, dar pentru participanții la GS Trophy, provocarea va fi una memorabilă. Iar motocicleta cu care se va concura este BMW R 12 G/S!

Acesta este un enduro clasic creat pentru distracție pură, atât pe șosea, cât și în off-road, cu un design inspirat de legendarul BMW R 80 G/S. De altfel acest model îi împrumută și numele, G/S însemnând „off-road (Gelände) / road (Strasse)”. Motorul boxer cu doi cilindri opuși și un cuplu ridicat și-a dovedit forța și fiabilitatea în nenumărate competiții, inclusiv în Dakar, iar în 2026 BMW R 12 G/S va avea ocazia să își dovedească încă o dată capacitățile la International GS Trophy.

Vor există 8 calificări naționale și o rundă internațională, pentru toți piloții de enduro, femei sau bărbați, care doresc să îți demonstreze și să testeze priceperea în acest sport. Pentru a-și asigura un loc într-una dintre cele 15 echipe naționale, participanții trebuie să efectueze exerciții de navigație GPS, etape speciale off-road și teste tehnice. Nouă echipe masculine și șase echipe feminine vor participa la runda finală, în România.
Rundele de calificări pentru BMW Motorrad International GS Trophy 2026 sunt confirmate pentru următoarele țări și regiuni:
- Australia
- China
- Germania
- India
- Japonia
- Coreea de Sud
- Ucraina
- Calificări internaționale pentru persoanele din alte țări la BMW Motorrad Enduro Park în octombrie 2025.
Despre BMW Motorrad International GS Trophy
Trofeul Internațional GS BMW Motorrad este un eveniment care celebrează spiritul legendarelor modele BMW Motorrad GS. Acesta cuprinde tot ceea ce reprezintă un BMW GS: distracție, aventură și provocări.

Trofeul Internațional GS BMW Motorrad 2026 România este a zecea ediție a evenimentului. Evenimentele anterioare au avut loc în Namibia în 2024, Europa de Sud-Est (Albania) în 2022, Oceania (Noua Zeelandă) în 2020, Asia Centrală (Mongolia) în 2018, Asia de Sud-Est (Thailanda) în 2016, Ammerica de Nord (Canada) în 2014, America de Sud (Chile, Argentina) în 2012, Africa de Sud (Africa de Sud, Swaziland, Mozambic) în 2010 și în Africa de Nord (Tunisia) în 2008. Evenimentul actual va implica 15 echipe, însoțite de organizatori medici, sponsori și o echipă foto și de filmare.

BMW Motorrad International GS Trophy nu este o cursă, ci mai degrabă o experiență „once in a lifetime” în care un grup de pasionați de off-road din întreaga lume concurează într-o serie de etape speciale. Nu toate sunt probe de pilotaj, căci sunt puse la încercare și diversele abilități personale și munca în echipă. Întrucât concurenții sunt împreună o mare parte din timp, petrecând și noaptea în bivuacuri, aceasta este o aventură care promovează și spiritul de camaraderie. Oameni, culturi și motocicliști din întreaga lume se reunesc și nu este neobișnuit ca în acest context să se lege prietenii pe viață.

Pe baza evenimentelor GS Trophy din trecut, cele mai de succes echipe sunt cele care demonstrează o pregătire solidă, o muncă în echipă excelentă și abilități de pilotaj, distrându-se în același timp și experimentând o minunată camaraderie internațională.
























