Sportivul sătmărean va participa la cea de-a 46-a ediție a celei mai solicitante competiții din motorsport din postura de Legendă Dakar, distincție primită în 2020.
Într-o conferința de presă desfășurată la sediul Autonet Import, Mani a povestit despre sezonul recent încheiat și despre pregătirile și așteptările sale pentru Dakar 2024.
Anul 2023 a fost unul reușit pentru Mani Gyenes, el bifând cel de-al unsprezecelea finish în Dakar, cu un loc 2 la categoria Original by Motul, și 27 la General Moto, în ciuda numeroaselor probleme tehnice pe care le-a întâmpinat în deșertul arab.
Un alt punct important a fost cea de-a 20-a participare a lui Mani la Red Bull Romaniacs, competiție în care sătmăreanul este singurul din lume care a bifat toate edițiile. De asemenea, în urma unui sezon lung și dificil, Mani a obținut și titlul de vicecampion al Ungariei în campionatul de Enduro.
Cea mai dificilă competiție de rally-raid din lume se va desfășura anul acesta între 5 și 19 ianuarie. Va fi a cincea oară când Raliul va fi găzduit de Arabia Saudită, acolo unde sunt așteptați 590 de concurenţi şi 354 de vehicule.
Concurenții vor avea de parcurs aproape 5.000 de kilometri de probe speciale în cele 12 etape de concurs, iar traseul Dakar 2024 va porni din Alula, un oraș cu o istorie de peste o mie de ani, și se încheie în Yanbu, pe țărmul Mării Roșii.
„Am acceptat provocarea ca organizatori de a proiecta cea de-a cincea ediţie în Arabia Saudită, ca fiind cea mai incitantă din această serie actuală”, a precizat David Castera, directorul evenimentului.
După o specială scurtă (118 km) pe 10 ianuarie, dar cu „100% nisip”, etapa a şasea, în lungime de 818 km, din care 584 km probe speciale, se va desfăşura pe parcursul a două zile, cu format inedit, „48 h crono”, timp în care concurenţii vor fi nevoiţi să se descurce pe cont propriu.
„Cufundarea în acest ocean de nisip va avea loc anul acesta într-un format care este atât nou, cât şi fidel spiritului pionierilor. Concurenţii se vor trezi împrăştiaţi în deşert la căderea nopţii, rupţi de lume, înainte de a porni din nou în zorii zile, pentru a ataca dunele”, a explicat Castera.
Implicaţi în această aventură, motocicliştii şi echipajele vor primi din partea organizatorilor câte un cort, un sac de dormit şi o raţie de mâncare. În aceste condiţii sumare, aceştia nu vor putea beneficia de niciun ajutor din exterior şi nu vor putea comunica cu echipele lor până în seara următoare.
O altă modificare importanta constă în schimbarea platformei de navigație de la roadbook pe suport de hartie, pe suport electronic. Doar piloții de uzină vor folosi în continuare clasicul roadbook.
Totodată, din postura de legendă Dakar, Emanuel Gyenes nu va mai puncta în categoria Malle Moto, acolo unde participă, ci doar în clasamentul general. El va fi mentorul mai multor sportivi aflați la prima lor participare în Dakar,tineri printre care se află și Gioele Meoni, fiul regretatului Fabrizio Meoni.
Nu în ultimul rând, Emanuel Gyenes va participa la Dakar cu o motocicletă nou-nouță, tot un KTM 450 Rally Replica, însă model 2024.