Guy Martin doboară recordul de viteză pe Zidul Morții

Renumitul pilot în cursele pe circuite stradale (plus mecanic de camioane, ciclist și prezentator TV, printre altele) Guy Martin a doborât aseară recordul de viteză cu motocicleta pe Zidul Morții, înclinat la orizontală.

DSC01634

Pilotul în vârstă de 34 de ani a mers pe un zid circular cu diametrul de 37 de metri, construit din containere, la doar câțiva kilometri de casa sa din Lincolnshire (Marea Britanie) cu o viteză de peste 125 km/h, în șaua unei motociclete artizanale cu motor BSA pe care a construit-o chiar el.

„Mă bucur foarte mult pentru toată echipa, dar cel mai important pentru mine este că am petrecut un an din viață lucrând la motocicleta asta în garajul meu și nu mi-a făcut nicio problemă toată săptămâna,” a declarat Guy după reușita sa, transmisă în direct pe canalul TV britanic Channel 4.

Guy, alături de tatăl sau, Ian, și de mecanicul său, Cammy Whitworth, au lucrat la motocicleta cu motor tricilindric BSA de 750 cmc și cadru Rob North, apoi riderul britanic a ales să o folosească pe aceasta, în loc de modelul Indian Scout pe care voia să-l folosească inițial. Martin avea scopul inițial de a sparge bariera celor 80 de mile pe oră (128 km/h). După trei încercări, Guy a renunțat să tragă mai tare, pentru că accelerația verticală pe care o resimțea îl aducea aproape de pragul leșinului.

„Foarte important este momentul când începi să accelerezi, pentru că poți suporta accelerațiile verticale un timp limitat,” a explicat Martin. „Azi-dimineață am mers peste 128 și în seara asta nu am reușit decât 125. În prima fază a celei de a doua încercări am reușit doar 113 și deja mi se încețoșa vederea. Am făcut o pauză, m-am resetat, și am reușit 125.”

Dar azi, Guy s-a întors la munca sa de zi cu zi, aceea de mecanic de camioane. „Mâine mă întorc la muncă,” a declarat englezul aseară. „Am un R620 (model de camion Scania, n.r.) cu o problemă la faruri și trebuie să îl rezolv mâine dimineață.”

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account