Yamaha Thailanda a prezentat la Thai Motor Expo în Bangkok o motocicletă cu totul diferită. Este vorba despre PG-1, un mini-scrambler, despre care sunt speranțe că va ajunge și în Europa.
Nota bene, motocicleta se vinde pentru echivalentul a doar 1690 de euro în Thailanda, unde concurează cu modele precum Honda CT 125. Acest tip de motocicletă este un monument de simplitate, eficiență, fiabilitate și costuri mici de întreținere. Nu este de mirare că ele sunt atât de populare în Asia, acolo unde ego-ul contează mai puțin atunci când vrei doar să ajungi dintr-un punct în altul în aglomerările urbane. Și nu numai, după cum vom vedea în continuare.
Astfel, consumul declarat pentru Yamaha PG-1 este de doar 2 litri la suta de kilometri, monocilindrul de de 114 cmc, amplasat orizontal și răcit cu aer trebuind să pună în mișcare doar 107 kilograme, asta fără cel sau cea din șa. Totul este simplu, de la cadru din oțel la furca telescopică cu design clasic.
Dar, chiar și așa, pe jantele sale de 16 inci, încălțate cu anvelope On/Off, Yamaha PG-1 are un aspect șarmant.
Șaua stă la 795 mm de sol, este cât se poate de încăpătăoare, există un suport de metal care poate fi utilizat ca priză de mâini pentru pasager sau punct de ancorare a bagajelor, singura problemă ar fi lipsa unui sistem de ABS. Aceasta s-ar putea ușor remedia, așa că nu ne-am mira să existe petiții către Yamaha ca acest model să fie importat în Europa.
Ce este și mai interesant este că PG-1 are chiar și ușoare abilități off-road, desigur în limitele decenței, dar din câte am studiat, nu vedem de ce nu ar face față unor plimbări în ritm voios pe coclauri, chiar și pe noroi. Este momentul să amintim și de transmisia semi-automată, o cutie de viteze cu patru trepte fiind conectată la un ambreiaj centrifugal.