Husqvarna 1301 și KTM 1290 Super Duke R facelift apar în poze spion

Fotografi spion ai site-ului Visordown au „capturat” două noi modele ale grupului KTM, Husqvarna 1301, un fel de roadster/power cruiser bazat pe KTM Super Duke și o versiune cu facelift a acestuia din urmă.

88220

Husqvarna 701, surprinsă de fotografii spion de la Visordown

După Vitpilen 701, Husqvarna reinterpretează și super naked-ul KTM 1290 Super Duke R, care devine Husqvarna 1301. Aceasta este un soi de power cruiser cu șa scurtă și aer custom-sportiv, care pare să moștenească de la vărul din Mattighofen cadrul, motorul, bascula monobraț, frânele și roțile.

Subcadrul șeii, șaua în sine, ghidonul, evacuarea și aspectul general sunt complet noi, poziția la ghidon fiind mai aplecată, căci Husqvarna 1301 are semighidoane ca un cafe-racer. Aripa și suportul plăcuței de înmatriculare sunt montate pe basculă, nu pe codiță, în cel mai pur stil custom. Cel mai probabil, motorul V2 de 1.301 cmc a fost modificat pentru a respecta normele de poluare Euro 4, ca la modelul KTM 1290 Super Duke GT.

88217

KTM 1290 Super Duke R cu facelift

Cu aceeași ocazie a fost surprins în pozele fotografilor și o versiune cu facelift a lui KTM 1290 Super Duke R, care are un design ușor diferit. Minicarenele din lateral au acum altă formă, urmând marginea radiatorului. E foarte probabil ca noul far să fie unul cu LED și o formă ușor diferită. Se zvonește că noul model va avea și un pachet electronic îmbunătățit, care va include ABS Cornering. Odată cu aceste modificări, este aproape cert că motorul lui Super Duke R va fi și el modificat pentru a respecta normele Euro 4.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account