Iată o serie de filme foarte interesante pentru amatorii de motociclete Adventure. În clipurile de mai jos se ilustrează ce poate face un KTM 1190 Adventure R în mâinile potrivite.
Australianul Adam Riemann, realizator de filme superbe de enduro și motocros, merge de ceva vreme pe un 1190 Adventure R și a publicat un review al motocicletei, în care o duce pe un traseu de enduro, trece peste bușteni, apoi are parte de o sesiune de pilotaj pe nisip care te lasă cu gura căscată.
Alt rider de la Antipozi, mult mai renumit, este Chris Birch. Neozeelandezul a câștigat curse de enduro extrem precum Red Bull Romaniacs și Roof of Africa și acum se ocupă de instructaj pentru amatorii de enduro de toate nivelurile. Felul în care merge pe un KTM Adventure îți înmoaie un pic genunchii.