Pilotul din Mallorca a confirmat negocierile cu Ducati, spunând că a fost foarte tentat, dar a renunțat. Și anunță că a venit momentul să pună combinezonul în cui definitiv.
„Să revin în MotoGP cu Ducati era o posibilitate foarte reală, era pe cale să se concretizeze.” Așa își începe Jorge Lorenzo interviul publicat pe site-ul AS.com. Se vorbise foarte mult despre aceste presupuse tratative, dar nu se confirmase nimic oficial. Iată, așadar, confirmarea că Dall’Igna ar fi vrut să repete experiența cu Jorge.
„Totul a început”, povestește Lorenzo, „atunci când Gigi m-a sunat să-mi facă urările de ziua mea [pe 4 mai, n.r.]. Am vorbit despre chestiuni personale și, la finalul conversației, din pură curiozitate, l-am întrebat câte ceva despre viitorul echipei și al piloților. La câteva minute după aceea, am primit un mesaj de la Michele Pirro, care, mai în glumă, mai în serios, mă întreba dacă vreau să revin la Ducati. Între telefonul de la Gigi și mesajul lui Michele am înțeles că exista un oarecare interes de la Ducati, așa că am început să mă gândesc din nou la ideea de a alerga din nou.”
Se pare că, după atâtea luni în izolare și lipsa senzațiilor pe care doar victoriile de cursă le provoacă, lui Lorenzo începuse să-i revină cheful de a concura. Și așa au pornit negocierile.
„Dar, pe măsură ce se apropia momentul în care ar fi trebuit să semnez” mărturisește Jorge, „au reînceput să capete importanță lucrurile la care ar fi trebuit să renunț din nou. Așa că, după multe zile de îndoieli, am decis să-i spun „nu” lui Gigi. O alegere amară, care îmi displace mult, pentru că l-am pus într-o poziție dificilă față de șefii lui, dacă aș fi fost mai hotărât de la început nici nu am fi început tratativele. Îi voi fi mereu recunoscător pentru încrederea pe care mi-a acordat-o, dar în acel moment am simțit că trebuia să mă gândesc doar la mine. Și am ajuns la concluzia că nu mai merita efortul, pentru mine, să fiu pilot.”
Jorge simte, ca toți piloții când se opresc, lipsa adrenalinei și a tuturor senzațiilor pe care le provoacă cursele, dar nu într-atât încât să revină.
„Senzația victoriei este unică și imposibil de replicat. La fel și sărbătorirea unui rezultat bun împreună cu echipa. Acestea sunt lucrurile care îmi lipsesc cel mai mult. Altele, precum accidentările sau nervii de duminică, de dinainte de cursă, nu îmi lipsesc deloc. Dar nu le poți avea pe toate în viață și am ajuns să înțeleg că aspectele negative cântăreau mai mult decât cele pozitive. Așa că am decis că e momentul să încep să mă bucur de ce am obținut până acum.”
