La noi, cursele de viteza pe traseu montan, sau viteza in coasta, sunt rezervate doar vehiculelor pe patru roti. Ce inseamna aceste curse? Pe un traseu virajat inchis circulatiei, mai multe clase de vehicul, in functie de putere si de nivelul de competitivitate, se intrec, dar nu in acelasi timp, ci pe rand, cursa fiind contra cronometru. Cine are cel mai bun timp castiga.
De obicei, cursa se face in urcare, apoi concurentii asteapta sus, la finis, urmand sa coboare cu totii intr-un fel de parada pentru fani inapoi catre start. In Franta si in alte tari mai avansate din punctul de vedere al motociclismului, se organizeaza curse de VTM si pentru motociclete si acestea sunt cat se poate de spectaculoase. Ca si la auto, exista mai multe clase (supersport 600, superbike, minimoto, supermoto, atas). A se observa amenajarea atenta a traseului, cu baloti de paie si spatii de degajare. Desi s-au intamplat cateva cazaturi si iesiri in decor, nimeni n-a fost ranit.
Nu stim despre voi, dar noua ne-ar placea sa vedem asa ceva si in Romania.