Foarte pe scurt, prima motocicletă electrică dezvoltată de Triumph este tot atât de puternică precum un Speed Triple RS.
Deși va rămâne doar un prototip, TE-1 poate fi descris drept un mare succes al britanicilor. Motocicleta are o putere de 175 de cai și un cuplu de 109 Nm. Bateria proiectată de Williams Engineering are o autonomie de 161 de kilometri. Aceasta nu mai este doar una „pe hârtie” ci a fost obținută în urma testelor realizate de către Triumph Motorcycles.
Frânarea regenerativă, prezentă pe motocicletă va fi dezvoltată pe mai departe, transmisia și propulsorul urmând a fi upgradate constant, pentru ca autonomia să crească, spun cei de la Triumph.
TE-1 ajunge la 100 km/h în 3.6 secunde, iar la 160 km/h în 6.2 secunde. Cei de la Triumph se laudă cu faptul că au reușit să obțină un timp de încărcare de la 0 la 80% de doar 20 de minute. Așadar, bateria se „umple” mult mai rapid decât în cazul motocicletelor electrice aflate în producție.
Totodată, TE-1 cântărește doar 220 de kilograme, ceea ce face ca acest prototip să fie cu până 25% mai ușor decât modele de pe piață. De fapt, prototipul e chiar mai ușor decât cel dezvoltat de Ducati pentru cursele MotoE !
Chiar te întrebi de ce nu scot cei de la Triumph și un TE-1 de serie, mai ales că presa britanică spune că nu puțini bikeri cu dare de mâna și-au pipăit instant buzunarele atunci când au văzut prototipul. Mai ales că motocicleta sună bine, se arată distractiv de pilotat, având un caracter care nu diferă de cel oferit de propulsoarele în trei cilindri ale Triumph.
Iar asta nu am băgat-o de la noi, ca înfloritură, o spune Brandon Paasch, campionul Daytona 200, care s-a dat cu prototipul pe circuit. Pilotul s-a declarat încântat de reprizele instantanee de accelerație, dar și de comportamentul pe viraje. Totodată, spune Brandon, TE-1 s-ar descurca foarte bine și pe stradă.
Triumph a lăsat să se înțeleagă că vor urma și motociclete electrice de serie, dar fără a grăbi lucrurile. Britanicii spun că le-a luat zeci de ani să aducă motorul termic acolo unde este acum, acest prototip fiind mai degrabă o modalitate foarte sofisticată de a își ascuți creioanele pentru viitor.
Steve Sargent, Chief Product Officer a declarat jurnaliștilor de la MCN că Triumph și-a dorit un proiect și o motocicletă care să le fundamenteze baza de cunoștințe în propulsia electrică,dar care să și demonstreze lumii capacitatea producătorului din Hinckley de a veni cu ceva absolut nou.
Totuși, oficialul Triumph a spus-o clar: acum avem oameni care știu ce înseamnă să construiești o motocicletă electrică, iar acești oameni se află acum la planșa de proiectare.
Poți citi mai multe aici despre amplul proiect Triumph: