Pentru cei mai mare parte a publicului moto, numele Zündapp este unul destul de puțin cunoscut. Ceea ce e pe deplin de înțeles, ținând cont că producătorul german și-a închis porțile prin 1984.
Totuși, parcă sintagma „cutărică a fost și el motociclist, avea un Zündapp” nu ne sună chiar atât de strain. Motocicletele Zündapp au făcut războiul, într-o formulă cu ataș, au alergat apoi la curse de motocros, sau au distrat tinerii de dincolo de Cortina de Fier. Prin anii ’70 ai secolului trecut au apărut și scutere și mopede Zündapp, dintre care destule exemplare au ajuns și în România. Astăzi ele sunt foarte greu de găsit.
Ce se cunoaște prea puțin, din simplul motiv că nu a interesat pe nimeni, este că încă de la declararea falimentului Zündapp, compania chineză Xunda Motor a cumpărat întreaga linie de producție și drepturile de proprietate intelectuală.

Un model care a făcut istorie: Zundapp KS750.
Compania a funcționat discret, producând scutere, biciclete electrice și motociclete de 125 cmc, după cum se poate constata chiar pe site-ul oficial. Spunem discret, și pentru simplul fapt că nimeni nu s-a mai deranjat să construiască o variantă în limba engleză.
În fine, toată această lungă introducere am considerat-o necesară pentru a explica vâlva pe care a creat-o modelul Zündapp ZXA Adventure 500. Acesta a fost expus la Intermot zilele trecute și nu a trecut neobservat de către jurnaliștii occidental.
Nici nu avea cum. Cu toții s-or fi întrebat ce este cu acest Ducati Multistrada mai mic, care ar costa 7.499 de euro? Nimeni nu a înțeles ce este cu inscripția „530 TT” de pe carene, poate că aceasta este o reminiscență a epocii în care pentru chinezi Reebok era Reabak, iar Puma, Plima. În rest, pe hârtie motocicleta este foarte credibilă.
La capitoloul motorizare avem un doi cilindri în linie, cu o capacitate de 476 cmc, răcit cu lichid și o putere de 48 de cai. Frânarea este asistată de un sistem ABS, furca este de tip inversat, reglabilă, etrierii sunt montați radiali, iar roțile cu spițe permit montarea de cauciucuri tubeless. Bordul este LCD, luminile sunt LED, există două surse de 12V și un USB. Toate datele, inclusiv respectarea cerințelor pentru categoria A2 indică faptul că noul Zündapp a fost gândit pentru piața europeană.
Aici însă, motocicleta s-ar întâlni cu Benelli TRK, care, în România poate fi cumpărat cu un preț de listă de 6.498 de euro. Plus, mult mai multă individualitate.
sursa foto: kiratas.com, zundapp