Yamaha FZ1 – 20 de ani de la nașterea primului power-naked

Articol redactat de Claudiu Ionescu

În urmă cu 20 de ani, motocicletele nu aveau nevoie de moduri de pilotaj, ecrane TFT sau aplicații pe telefon ca să-ți explice ce fac. Aveau motoare și suficientă personalitate cât să te facă să uiți unde voiai să ajungi. În 2006, Yamaha a pus toate astea într-un pachet numit FZ1. Un naked cu motor derivat din cel de R1, 150 CP, suspensii reglabile, frâne de superbike și suficient confort – atât cât se poate avea pe un naked – cât să pleci cu el la drum lung. Două decenii mai târziu, merită să vedem dacă rețeta aceea a îmbătrânit sau încă mai e de actualitate.

Lucrurile erau puțin mai simple și mai firești la începutul anilor 2000. Totul se întâmpla asumat, cu un scop, și era bine așa. Și motocicletele erau la fel, mai simple și fără tot felul de categorii intermediare, neo-retro și alte trăsnăi reinventate pentru a mai câștiga câțiva clienți. Dominante erau sportivele care bântuiau visele oricui își dorea o motocicletă și clasa adventure, care începea să prindă contur și să muște bine din piață. Printre toate acestea, exista și clasa nakedurilor despre care voi detalia mai departe.

În general, nakedurile acelor vremuri erau motociclete minimaliste, bune la toate, dar care nu excelau la nimic. Puteai face commuting cu ele, dar, cu puțină voință, te puteai duce și într-o călătorie mai lungă. Unele erau mai simple și se adresau motocicliștilor obișnuiți, altele erau mai pretențioase și aveau aspirații sportive și componente de top, dar și un preț nu tocmai accesibil oricui. Cele din clasa mare, de 1.000 cc, aveau propulsoare derivate de la suratele lor sportive, dar regândite pentru o mai bună utilizare în mersul cotidian. Însă nu era nimic neobișnuit sau ieșit din comun – motociclete relativ simple cu motoare care și-au demonstrat fiabilitatea, un pic detunate dar totuși cu performanțe decente și prețuri accesibile era deviza tuturor.

După cum se poate observa din varietatea acestor imagini, Claudiu și Yamaha FZ1 au ajuns prin „niște locuri”…

Era o categorie destul de pestriță și aveai de unde alege. Dacă voiai un streetfighter, Kawasaki îți vindea Z1000. Dacă băgai mâna mai adânc în buzunar, puteai să ai în garaj noul Triumph Speed Triple 1050. În reprezentanțele celor de la Suzuki găseai celebrul GSF 1200 Bandit și SV 1000. Ambele motociclete erau disponibile atât în varianta N, cât și cu o semicarena. Și cum, la începutul anilor 2000, în reprezentanțele Honda găseai motociclete foarte interesante – să ne amintim aici că atunci puteai intra într-un showroom Honda și aveai de ales între VTR 1000 Firestorm, VTR 1000 SP1/SP2 și FireBlade –, gama naked mare era reprezentată de Hornet 900 și CBF 1000. Ambele modele, deși aveau motoare derivate din generațiile anterioare de sportive de 1.000 cc, erau slab motorizate comparativ cu ce oferea concurența. Dacă la ceilalți producători nakedurile aveau între aproximativ 120 și 135 CP, cele două Honde aveau aproximativ 100 CP și 100 Nm. Nu sunt deloc puțini cai putere, dar, puse lângă celelalte, erau cam la coada clasamentului. Dar acum cineva ar putea spune: „Hei, dar Honda X11 cui o lași?!” Ei bine, n-am uitat de ea, dar X11 nu era tocmai un naked convențional, ci mai degrabă un muscle-bike japonez. Și aici mai erau niște motociclete interesante – Kawasaki ZRX 1200, Yamaha XJR 1300, Honda CB 1300 și Suzuki GSX 1400 sunt primele care îmi vin acum în minte. Interesante, nu?

Tot atunci, norma de poluare Euro 2 avea să pună capăt unor modele foarte populare, astfel că bătălia nu se dădea pentru un cal putere în plus sau 2-3 kilograme în minus, ci era vorba despre supraviețuire. Se făceau calcule și se luau decizii: care modele să fie întrerupte și care să merite investiția astfel încât să rămână în producție.

Cu toate aceste schimbări și noi reglementări, producătorul din Iwata pune capăt producției celebrului FZS 1000 Fazer și anunță noul Yamaha FZ1. În două variante: atât N – un naked pur-sânge, cu veleități de streetfighter –, cât și cu semicarena – Fazer. Principalele modificări față de modelul anterior au inclus un cadru nou, suspensii noi, carene cu un design nou și un motor complet diferit. Cadrul din oțel tubular al modelului anterior a fost înlocuit cu un cadru din aluminiu turnat sub presiune, de tip diamant, cu motorul având rol portant, împreună cu o basculă din aluminiu turnată sub presiune. Aceste modificări au adus motocicleta la nivelul cerințelor moderne ale vremii și au plasat-o direct în fruntea competitorilor.

Mănușa a fost aruncată!

Așadar, avem o motocicletă nouă, cu motorul derivat din propulsorul YZF-R1 din generația 2004–2006, aceeași arhitectură cu 5 supape pe cilindru și corpuri de accelerație de 45 mm. Pe propulsorul FZ-ului găsim pistoane forjate, arbore cotit ușor și o transmisie cu șase trepte inspirată tot din cea a sportivei, permițând astfel un motor compact și cu un centru de greutate coborât. Treptele superioare sunt mai lungi pentru a face posibilă rularea relaxată la viteze de croazieră. Yamaha nu a făcut doar un simplu transplant de motor. Propulsorul a fost reconfigurat pentru utilizarea pe stradă, cu arbori cu came și sincronizare diferite, astfel încât să ofere mai multă forță în zona de turații joase și medii decât motorul de R1. Cu alte cuvinte, s-a păstrat ADN-ul de supersport, dar avem distribuție a puterii mult mai potrivită pentru stradă. Iar aici apare și EXUP-ul – Exhaust Ultimate Power Valve. Supapa reglează fluxul gazelor de evacuare în funcție de turație, ajutând motorul să livreze o curbă de putere liniară pe întreaga plajă de turații. Pe hârtie, Yamaha FZ1 avea toate atuurile unei motociclete de succes.

Interesant este și cadrul motocicletei, clar orientat către sportivitate. Avem o distribuție a maselor de 51% pe față și 49% pe spate și un unghi maxim de înclinare de aproximativ 47°. Și aici este una dintre marile calități ale FZ1: nu este un naked cu un motor mare pus într-un cadru oarecare. Cadrul a fost conceput de la început pentru a putea gestiona performanțele motorului. Nici la capitolul suspensii nu s-a făcut rabat. Avem pe față o furcă inversată Kayaba de 43 mm, reglabilă, cu o cursă de 130 mm. Preload-ul se reglează separat, iar compresia și rebound-ul sunt distribuite pe cele două telescoape. Pe spate avem un amortizor Kayaba reglabil pe preload în 7 trepte și rebound în 12 trepte. Pentru 2006, pe o motocicletă care trebuia să fie și confortabilă, și sportivă, era un pachet de suspensii foarte serios.

Frânele, la rândul lor, erau pe măsura motocicletei: două discuri frontale de 320 mm și etriere cu patru pistoane, inspirate din soluțiile folosite de Yamaha pe motocicletele sale sportive de top. În plus, pentru perioada respectivă, FZ1 putea fi comandată și cu ABS, o dotare încă destul de rară în segment.

Un pic atipic era cauciucul spate, care avea dimensiunea de 190/50-17. În rest, greutatea era sub 200 kg la gol, iar în rezervor puteai alimenta 18 litri de carburant, care îți ofereau o autonomie decentă – în funcție, bineînțeles, de cât de sensibil roteai manșonul de accelerație. Evident, erau motociclete naked în acea perioadă care ofereau aceleași componente sau poate unele mai performante, dar, cum spuneam mai devreme, prețul pentru aceste “mofturi” era peste media accesibilă.

Top-speedul declarat era undeva la 250 km/h – mult prea mare pentru un naked cu o poziție nu tocmai prietenoasă cu vitezele mari și cu aerodinamica motocicletei. Această viteză era posibilă datorită unei puteri de 150 CP la 11.000 rpm, ajutată de un cuplu de 106 Nm la 8.000 rpm. Motocicleta își schimba caracterul și se transforma într-o adevărată torpilă după 7.000 rpm. Pe hârtie, EXUP-ul dădea foarte bine, însă in realitate, explozia de putere specifică Yamaha acelor vremuri era prezentă și pe FZ1.

Și așa a luat naștere primul power-naked în adevăratul sens al cuvântului.

FZ1 a făcut ceva foarte diferit: a luat tehnologia și performanța unei sportive de 1.000 cc și a pus-o într-o motocicletă utilizabilă zilnic, relativ confortabilă și suficient de practică pentru touring. Yamaha a obținut astfel rețeta perfectă pentru o motocicletă cu o utilizare complexă – orice, de la intrări pe circuit până la golănii în trafic și sport-touring. Și, dacă tot am menționat acest din urmă segment, japonezii aveau în catalogul lor o sumedenie de accesorii ce puteau să transforme nakedul semicarenat într-un sport-tourer adevărat – kit de carene complete, parbriz înalt și side-case-uri (acestea erau compatibile cu sistemele de prindere OEM de pe Yamaha TDM 900 si FJR 1300). Ba chiar Yamaha a oferit motocicleta și în această configurație, sub denumirea de FZ1 Fazer GT, cu echipamentele de touring incluse.

Ce-ți puteai dori mai mult de la o motocicletă?

Acum, la 20 de ani de la lansarea modelului, după ce se trage linie, vedem că, în toți cei nouă ani de fabricație – ultima bucată a ieșit de pe linia de producție în 2015 –, motocicleta n-a suferit schimbări fundamentale de la lansare. În primii doi ani s-au raportat unele probleme cu cadrul – apăreau fisuri în zona sudurilor. Sunt multe cazuri documentate în comunitățile de proprietari, dar nimic oficial și confirmat de Yamaha. De asemenea, una dintre problemele cunoscute ale modelului este volanta motocicletei. Modelul de fabrică are magneții lipiți și, în timp, aceștia se pot dezlipi, putând cauza probleme serioase daca ajung efectiv în interiorul motorului. Aceeași problemă este întâlnită și la anumite generații de R1, cât și la FZ8. Una dintre soluțiile uzuale este înlocuirea volantei cu una cu magneții încastrați, eliminând astfel riscul. Costurile variază, în funcție de piesă și manoperă, dar soluția nu este una complicată sau extraordinar de scumpă. Iar dacă va hotărâți și cumpărați un FZ1, chiar și dacă are puțini kilometri, este indicat să verificați volanta și să o schimbați cu una aftermarket care nu mai prezintă risc. Tot în primii ani de fabricație, accelerația avea uneori niște smucituri, acestea devenind mai puțin sesizabile odată cu trecerea motorului la norma de poluare Euro 3. Și o resoftare poate ajuta la obținerea unui răspuns mai lin al motorului și, eventual, la câțiva cai în plus – de parcă n-ar fi suficienți cei din fabrică.

Din fericire, istoria ne-a arătat de nenumărate ori că, atunci când construiești ceva de calitate, pe care-ți face plăcere să-l pilotezi și la un preț corect, clienții nu vor înceta să apară. Astfel că multe motociclete sunt încă în circulație, iar pe piața motocicletelor second hand, multe sunt de vânzare cu peste 100.000 km pe odometru – kilometri atinși cu o mentenanță obișnuită și fără intervenții mecanice complexe.

Nu doar locuri ci și anotimpuri…

În cazul unei achiziții, evident, modelele cu mai puțini kilometri sunt de preferat, dar nici cele cu mai mulți kilometri parcurși nu sunt de evitat – 70-80.000 fiind “în grafic” pentru o motocicletă cu astfel de vechime. Cu o inspecție atentă, se poate achiziționa o motocicletă care încă mai are multe de spus și care nu se face de râs atunci când este comparată cu una de generație nouă. Ceea ce ne demonstrează că inginerii de la Yamaha – și nu numai ei – au gândit motocicletele din acea perioadă astfel încât să nu reprezinte doar o atracție financiară de moment sau un moft al tendințelor, ci să dăinuie peste decenii și să fie în continuare „acolo”. Iar Yamaha FZ1, alături de multe altele, este una dintre acele motociclete pe care le vom mai vedea pe stradă și peste 10 ani.

Cei cu dare de mână si pasionați de model au o gamă foarte largă de unde pot alege diverse accesorii și componente pentru a îmbunătăți motocicleta – suspensii și amortizor spate (mai toți producătorii de renume oferă alternative și pentru FZ1), telescop antivoblaj, pompă de frână radială (după părerea mea, asta ar trebui să fie prima pe lista cuiva atunci când se apuca de îmbunătățiri), scărițe reglabile șamd.

În încheiere, vă întreb pe voi: ați avut vreo „bătrânică”? Care a fost cea mai veche motocicletă pe care ați deținut-o? Ce v-a plăcut cel mai mult la ea și ce vă lipsește?

Eu, recunosc, am avut o Honda VFR 800 Fi (RC46), pe care am vândut-o când depășise binișor venerabila vârstă de 20 de ani. Motocicleta a mai schimbat între timp doi proprietari și încă refuză să se dea la o parte din fața motocicletelor mai noi. De asemenea, de câțiva ani am în posesie și o Yamaha FZ1 Fazer, care în curând va împlini vârsta majoratului. Așa că cele de mai sus nu sunt doar concluziile unui articol despre o motocicletă lansată acum 20 de ani, ci sunt și concluziile trase după câteva zeci de mii de kilometri petrecuți în șaua uneia.