Aproape sigur: Yamaha R9 va fi lansată pe 9 octombrie!

Ce mai e sigur pe lumea asta? Am preferat acest titlu pentru ca nu cumva să facem cine știe ce eroare, în aceste vremuri în care guvernul sună alarma generala pentru o ploicică de toamnă.

Dar, cam asta ar trebui să fie. Yamaha Motor vorbește despre o „nouă eră”, care va începe pe 9 octombrie.  Teaserul video lansat de japonezi indică până și ora, 15.00 (CEST) și conține o numărătoare inversă care insistă „suspect” de mult pe cifra 9. Fitilul a fost aprins!

Mult așteptata Yamaha R9 pare că va deveni în sfârșit realitate. Chit că tot ceea ce vedem e echipamentul unui pilot, dar nu orice echipament ci unul care pare de circuit, un burn-out și silueta unei motociclete mâncând asfaltul pe linia dreaptă  a unui circuit. Ce altceva ar putea fi? Yamaha R9, în sfârșit!

Mai curajoși din fire, jurnaliștii de la Visordown au făcut niște screen shot-uri în care se poate vedea roata spate, dar și amortizorul, despre care se fac speculații care ar fi aceeași unitate KYB folosită pentru XSR900GP. Ceea ce, dacă e să apăsăm butonul de speculații, înseamă că va apărea și o R9 SP sau R9M, musai cu monoamortizor Ohlins. Încă puțintică răbdare vă rugăm!

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account