Patru la pătrat: Honda lansează noua CBR500R FOUR și actualizează CBR600RR.

Noua Honda CBR500R FOUR aduce performanțele unui motor cu patru cilindri în linie, tehnologia Honda E-Clutch și specificații premium în clasa Super Sport de cilindree medie. CBR600RR primește actualizări la nivelul designului, sistemului de frânare și interfeței pentru pilot.
Honda își continuă lansările de modele pentru 2027 cu un model complet nou, conceput pentru a atrage o nouă generație de piloți, și un icon modernizat care își perfecționează calitățile atât pe șosea, cât și pe pistă.
Noul CBR500R FOUR reprezintă o propunere complet proaspătă în gama europeană a constructorului.
Dezvoltată pe baza moștenirii lăsate de CB400 SUPER FOUR, dar proiectată special pentru cerințele actuale, motocicleta combină un motor complet nou de 500 cmc cu patru cilindri în linie, tehnologia Honda E-Clutch oferită în echiparea standard și componente premium pentru șasiu, totul într-un pachet accesibil și ușor de gestionat.
În inima noii Honda CBR500R FOUR se află un propulsor compact, complet nou, de 500 cmc, DOHC, cu patru cilindri în linie, care produce 72 de cai putere și un cuplu de 47,4 Nm. Acesta oferă o plajă largă de performanțe utilizabile și un crescendo spectaculos spre linia roșie situată la 12.500 rpm. Caracteristicile inginerești avansate, inclusiv pereții cilindrilor placați cu Ni-SiC, tacheții de supapă cu strat DLC, admisia dublă de aer (dual ram-air) și sistemul de admisie de tip downdraft (cu flux descendent), se combină pentru a crea o experiență de pilotaj premium.
Tehnologia Honda E-Clutch, disponibilă standard, permite porniri, opriri și schimbări de trepte fără ambreiaj, menținând în același timp operarea manuală completă a manetei ori de câte ori pilotul o dorește. Pentru posesorii de permis categoria A2 va fi disponibilă, de asemenea, și o versiune limitată la 35 kW.
Motorul este susținut de un cadru complet nou din oțel de tip diamant, furcă KYB USD (upside-down) de 41 mm, basculă din aluminiu și discuri de frână duble pe față, cu etriere Nissin cu montare radială. Sistemul de accelerație electronică (Throttle By Wire) permite utilizarea a trei moduri de rulare prestabilite, două moduri USER (personalizabile) și a sistemului de control al tracțiunii (Honda Selectable Torque Control).
Toate acestea sunt gestionate printr-un ecran TFT de 5 inchi cu conectivitate Honda RoadSync și priză de încărcare USB-C. Întregul ansamblu este integrat într-un design complet nou, cu masele concentrate spre înainte, care pune accent pe dinamismul modelului Honda CBR500R FOUR și proiectează caracterul de performanță al unei motociclete sport de cilindree mare.
CBR600RR devine și mai captivant
Îndrăgitul CBR600RR intră în 2027 cu îmbunătățiri concentrate care sporesc performanța, stilul și interacțiunea cu cel de la ghidon. Bazându-se pe o formulă consacrată – puterea oferită de motorul cu patru cilindri în linie ce urcă mult în turații, electronica sofisticată și dinamica unui șasiu derivat din curse –, cea mai recentă evoluție promite să ofere o experiență Super Sport și mai intensă.
De la revenirea sa în Europa în 2024, CBR600RR s-a reconfirmat ca o motocicletă favorită printre entuziaștii segmentului sport, cu peste 9.600 de unități vândute. Combinând utilitatea zilnică cu performanța gata pentru circuit, modelul continuă să atragă piloții care caută o experiență supersport autentică și oferă o bază solidă pentru această nouă serie de actualizări.
Pentru cei care caută performanțe stringente, CBR600RR continuă să se inspire puternic din expertiza de curse a diviziei HRC. Motorul său de 599 cmc produce 121 CP la 14.250 rpm și rămâne unul dintre propulsoarele de referință din categorie, fiind cuplat în echiparea standard cu un ambreiaj de tip assist/slipper (anti-hopping) și quickshifter.
Noutățile pentru 2027 includ etriere de frână față cu montare radială derivate direct de la modelul Fireblade și un sistem ABS actualizat, care oferă trei moduri selectabile: Standard, Track (Pistă) și Race (Cursă). Carena frontală revizuită adoptă o nouă mască cu un design cu spoiler integrat pentru a menține performanțele aerodinamice, oferind în același timp un aspect mai curat și mai unitar. De asemenea, un ecran TFT modernizat de 5 inchi îmbunătățește interacțiunea cu pilotul și livrarea informațiilor.
Pachetul electronic continuă să includă o unitate de măsură inerțială (IMU) Bosch pe șase axe, control al accelerației Throttle-By-Wire, sistem de control al tracțiunii, Wheelie Control (controlul ridicării pe o roată), Rear Lift Control (controlul ridicării roții spate) și Cornering ABS (ABS optimizat pentru viraje), permițând piloților să adapteze comportamentul motocicletei atât pentru mediul stradal, cât și pentru cel de circuit. Pentru utilizare dedicată pe pistă și în competiții, vor fi disponibile trei kituri HRC Race separate.
Ambele modele vor putea fi achiziționate în două variante de culoare:
  • Ignition Red (Tricolour)
  • Mat Ballistic Black Metallic
BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account