Raliul Dakar 2018: Despre strategii de echipă și alte detalii interesante

Raliul Dakar 2018 s-a terminat cu prima victorie a unui austriac la clasa moto. Matthias Walkner a exploatat la maximum greșelile adversarilor. În același timp, el nu a făcut nicio greșeală majoră. Kevin Benavides și Toby Price au completat podiumul.

Matthias Walkner a obținut prima sa victorie în Raliul Dakar.

După finalul raliului, am stat puțin de vorbă cu Mani Gyenes, care ne-a oferit câteva detalii și concluzii interesante legate de a 40-a ediție a celui mai dificil raliu din lume. Este clar că organizatorii au vrut să facă din această ediție aniversară una memorabilă atât pentru concurenți, cât și pentru fani. A fost un raliu excepțional de dificil, care i-a solicitat la maximum pe piloți. Poate și aceasta a fost cheia victoriei pentru Walkner, un rider care nu a strălucit niciodată prin viteză pură, dar care a știut întotdeauna să evite greșelile și a avut și o strategie excelentă.

Cu câteva zile înainte de finiș, nu mai puțin de șase piloți erau acoperiți de mai puțin de 10 minute în clasamentul general, un ecart infim într-un raliu atât de lung și de dificil cum este Dakarul. În acel moment, Walkner nu ar fi fost considerat marele favorit de către nimeni, probabil. Asta pentru că în acel top 6 erau nume precum Adrien Van Beveren, francezul care participase la două ediții și le terminase pe amândouă (pe 6, apoi pe 4). Sau Toby Price, australianul care a câștigat Dakarul la a doua participare, în 2016 și la prima participare terminase pe podium. Joan Barreda era un specialist al vitezei și reușise să se mențină în top 10 în ciuda accidentării la genunchi. Antoine Meo era cvintuplu campion mondial la enduro și avea două victorii de etapă la activ în primul său Dakar, în 2016, când a terminat pe 11. Kevin Benavides era pe teren propriu (argentinianul este originar din Salta), a terminat raliul pe 4 în 2016 și se menținea în top foarte bine în a doua jumătate a ediției 2018.

Kevin Benavides a obținut primul său podium în Raliul Dakar.

Dar în etapa a 11-a, lui Walkner i s-a oferit, practic, victoria pe tavă. Asta după ce Benavides, Meo, Price și Barreda se rătăceau în grup și pierdeau zeci de minute și Van Beveren se accidenta serios cu 3 km înainte de finalul etapei, fiind obligat să abandoneze. Din acel moment încolo, austriacul de la KTM trebuia doar să aibă grijă să nu greșească grav. Practic, ceilalți nu mai aveau cum să câștige Dakarul, doar el avea cum să-l piardă dacă comitea vreo imprudență sau avea, pur și simplu, ghinion.

În legătură cu această etapă 11, Mani are o teorie interesantă, împărtășită și de alți cunoscători din bivuac. În etapa 11, Meo pleca primul. Francezul a fost ajuns din urmă de Barreda, Price și Benavides, care s-au ținut după el. Când navigația e dificilă, e mult mai simplu să te ții după riderul din față decât să navighezi de unul singur. Conform lui Mani, e foarte probabil să fi existat o strategie de echipă foarte eficientă la KTM. Meo, fiind primul, a primit ordin să se rătăcească intenționat atunci când ceilalți jucători principali erau în spatele său, inducându-i în eroare pe adversarii principali ai lui Walkner. Astfel, oricine se lua după el pierdea timp prețios, ajutându-l foarte mult pe austriac, care era cel mai bine plasat pilot KTM clasamentul general în acel moment. Teoria lui Mani este întărită și de declarația lui Walkner de la finișul etapei. Acesta spunea că „strategia a funcționat”. Or, dacă nu era vorba de un joc de echipă, ce strategie putea să fi avut el de unul singur?

L-a ajutat Meo pe Walkner rătăcindu-se intenționat, ca să-i inducă pe ceilalți adversari în eroare? Probabil nu vom ști niciodată cu siguranță.

Și, pentru cei ca subsemnatul, care se întrebau, „cum de face Gas Gas (un producător care n-o duce tocmai bine în ultima vreme) o motocicletă de rally-raid atât de performantă și de fiabilă încât să termine raliul pe locul 6 (prin Johnny Aubert)?”, Mani a observat ceva interesant: Gas Gas Rally Replica este de fapt un KTM cu alt branding. Adică un KTM 450 Rally Replica model 2017, cum are și Mani și cum spuneau cei de la KTM că nu vor mai produce anul acesta. Dar al lui Aubert era nou-nouț. Indiciile duc spre cumpărarea de către KTM a lui Gas Gas. Există și un zvon conform căruia KTM ar urma să producă o motocicletă de trial, poate chiar folosind tehnologie și know-how Gas Gas.

Noul KTM, model 2018, a fost folosit de cei patru piloți de uzină KTM, plus Laia Sanz și Luciano Benavides. Este o motocicletă mai ușoară, mai rapidă, mai ușor de pilotat. Conform lui Mani, se vede diferența. Se pare, totuși, că nu era cea mai rapidă la viteză în linie dreaptă. Honda mergea cel mai tare, atingând aproximativ. 186 km/h. Honda a evoluat mult, este clar mai ușoară și mult mai fiabilă. Water carrier-ul de la Honda, Jose Ignacio Cornejo Florimo, era un pilot cu care Mani nici nu își bătea capul în trecut, nu îl considera un adversar direct, dar anul acesta, cu noua Honda, a terminat pe 10 la general. Și Yamaha l-a impresionat pe Mani, mai ales prin fiabilitate. Performanțele motocicletei din Iwata sunt cu atât mai impresionante când ne gândim că motocicleta nu este una de uzină propriu-zisă, precum cele de la Honda. Yamaha de Dakar este, de fapt, un WR450F modificat într-un atelier din Franța, cu susținere financiară din Japonia. Din păcate pentru producătorul din Iwata, principalii piloți de uzină au avut ghinion. Atât Xavier de Soultrait, cât și Adrien Van Beveren au abandonat în urma unor accidentări.

Tot conform lui Mani, Toby Price e un fenomen având în vedere că a mers atât de bine cu atât de puțin antrenament anul trecut (după accidentarea serioasă de la Dakarul de anul trecut). Pare genul de pilot care și după doi ani de pauză se suie și merge tare din prima.

Australianul Toby Price este un pilot cu abilități naturale incredibile. După o accidentare foarte serioasă, cu antrenament foarte puțin, Price a obținut încă un podium în Dakar.

Barreda, după părerea lui Mani, este cel mai rapid pilot de la Dakar când vine vorba de viteză pură, dar și mult prea nesăbuit. Își asumă prea multe riscuri. Asta e evident și din palmaresul catalanului de la Honda. Barreda a participat la opt ediții ale raliului Dakar, a terminat cinci și niciodată nu a urcat pe podium. Cea mai bună clasare la general a avut-o anul trecut, cu un loc cinci. Asta deși a câștigat peste 20 de etape în total.

Încă un aspect interesant, care nu s-a văzut la televizor și care nu a fost comentat prea mult online, este legat de protestele din Bolivia la adresa organizării Dakarului. Bolivia este o țară foarte săracă și mulți dintre cetățenii ei nu au văzut deloc cu ochi buni investiția de milioane de euro a guvernului în atragerea Raliului Dakar, în condițiile în care problemele de acolo sunt grave. Când e venit caravana cu autocare a Raliului Dakar în La Paz, au fost întâmpinați cu huiduieli și pietre aruncate. La fel s-a întâmplat și în bivuacul din Tupiza, unde era plin de noroi și a trebuit mutat locul de campare al taberei, dar erau și protestatari destul de mulți. Aceștia nu au fost arătați niciunde la TV, bivuacul fiind mereu filmat din alte unghiuri.