Armata ucraineană folosește această motocicletă electrică pentru misiunile de łuptă!

Eleek este o companie din Ternopil, Ucraina care construiește biciclete și motociclete electrice

Cel mai recent model al ucrainenilor este Eleek Atom, dezvoltat la solicitarea forțelor armate. Motocicleta electrică poate fi folosită pentru o deplasare silențioasă în teren, deosebit de apeciată de către lunetiști. Totodată, amprenta termică a acestor motociclete le face mai dificil de reperat de către dronele rusești. Astfel, trăgătorii de elită ucraineni se pot apropia de țintă, angaja forțele inamice de la distanță, iar apoi pot părăsi rapid locul, înainte ca invadatorii ruși să răspundă cu lovituri de artilerie.

Potrivit lui  Mamuka Mamulashvili, comandantul Legiunii Georgiene, un experimentat luptător care a acordat un interviu The War Zone, aceste motociclete au permis ca grupuri de lunetiștii să se infiltreze în spatele pozițiilor rusești, trăgând focuri pe o durată de până la zece minute.

Iar Eleek Atom pare candidatul perfect pentru o astfel de misiune specială. Motocicleta are o viteză maximă de 90 km/h, poate parcurge 150 de kilometri, cărând o sarcină de până la 150 de kilograme. Timpul de încărcare este de cince ore, iar optional pot fi dotate cu far, port USB și priză de 220V. Rulează pe roți de 17 inch, cu cauciucuri de 2.75 și a fost dezvoltată pe baza know-how-ului companiei în ceea ce privește producția de biciclete electrice.

Observăm in videoclipul tip walk-around soluția găsită pentru suspensia spate, unde lucrează două amortizoare, instalate direct pe basculă. Totodată, în loc de scărițe, constructorilor le-a fost mai la îndemână să monteze două pedale de bicicletă. Aceasta, posibil și pentru a se conforma legislației europene, Atom, fiind, în teorie, o bicicletă electrică.

Furcile upside-down par solide, puterea nominală declarată a motorului este de 3000 W, singurul minus ar putea fi luat în calcu la frâne, care sunt mai degrabă destinate bicicletelor MTB. Dar, în astfel de misiuni, posibil să nu ai în plan să le utilizezi prea mult.

Așadar, iată că și la acest capitol, ucrainenii s-au dovedit a fi mai inventivi și mai dinamici decât rușii, care și-au imaginat aceste motociclete militare, denumite „hamster”. Iar într-o confruntare directă cu Atom, hamsterul cel greoi și incapabil să ia un viraj, pare sortit să aibă soarta tancurilor rusești.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account