Valentino Rossi a scris istorie ieri după-amiază, doborând recordul absolut al circuitului său de casă, Mugello, în drumul către un pole-position neașteptat.
Mulțimea prezentă la Mugello a fost în delir ieri, la finalul sesiunii a doua de calificări a clasei regină. Asta după ce ambele sesiuni de calificări au fost disputate intens.
În Q1, Jack Miller, Maverick Vinales și Tito Rabat s-au luptat pentru cele două locuri care asigurau trecerea în Q2. Miller a arătat o viteză fulminantă pe turul sec de pistă, făcând foarte puține greșeli și folosind la maximum avantajele motocicletei Ducati, astfel că a reușit să fie cel mai rapid pilot în Q1, cu doar 35 de miimi de secundă în fața unui Vinales transformat de când a găsit o setare bună. Spaniolul de la Yamaha a scurtat motocicleta, punând mai multă greutate pe trenul de rulare față și acum simte că transferul de masă pe frânare și pe accelerare se face mai bine, dându-i încrederea necesară ca să meargă la ritmul său.
Dar pe finalul sesiunii Q1, Tito Rabat părea pe cale să-i sufle lui Vinales acel loc doi, ajutat chiar de Vinales însuși. Acesta din urmă era într-un tur rapid, dar îl trăgea după el pe Rabat care, în primele două sectoare, părea să se îndrepte către primul loc. Astfel, în mod ironic, Maverick l-ar fi ajutat chiar pe omul care avea să-l scoată din Q2. Dar, undeva după jumătatea turului, Vinales și-a dat seama ce se întâmplă și și-a întrerupt turul, încurcându-l suficient pe Rabat cât să nu-i permită să avanseze în clasament.
În Q2, atmosfera a fost și mai intensă. Marquez a stabilit, ca de obicei, o referință bună, dar Iannone, un pilot în plină formă aici la Mugello, a coborât imediat sub recordul absolut al circuitului.
Cu două minute rămase din sesiune, Rossi a reușit un tur perfect, doborând la rândul său recordul și instalându-se în pole-position-ul provizoriu. Apoi Doctorul a continuat să ruleze mai lejer, cu ochii pe pistă și pe ecrane, gata să reacționeze printr-un alt tur în forță în caz de nevoie.
Marquez părea la un moment dat capabil să-i sufle pole-position-ul lui Vale, dar, după două momente în care aproape a căzut (dar a reușit să le salveze, cum ne-a obișnuit deja), a ratat turul. Lorenzo a îmbunătățit, obținând al doilea timp, iar Vinales a completat prima linie a grilei.
După turul final ratat, Marquez a fost nevoit să se mulțumească cu poziția a șasea, iar Iannone, care părea inițial favoritul pentru pole-position, va pleca al patrulea. Dovizioso a avut și el o sesiune nu tocmai reușită de calificări (de altfel, calificările nu sunt specialitatea sa), pornind de pe 7 în cursa de astăzi.
Pentru cursă, ca ritm pe termen lung, Iannone pare să fie marele favorit. Dar, imediat sub el se află o mulțime de piloți rapizi: Rossi, Marquez, Dovizioso, Vinales, Petrucci. Timpii sunt foarte apropiați și bătălia la aspirație va conta foarte mult pe linia dreaptă interminabilă a legendarului circuit italian. Ne așteaptă o cursă de pomină!
Poz. | Nr. | Pilot | Moto | Timp | Dif. loc 1 | Dif. loc ant. |
1 | 46 | Valentino ROSSI | Yamaha | 1’46.208 | ||
2 | 99 | Jorge LORENZO | Ducati | 1’46.243 | 0.035 | 0.035 |
3 | 25 | Maverick VIÑALES | Yamaha | 1’46.304 | 0.096 | 0.061 |
4 | 29 | Andrea IANNONE | Suzuki | 1’46.347 | 0.139 | 0.043 |
5 | 9 | Danilo PETRUCCI | Ducati | 1’46.445 | 0.237 | 0.098 |
6 | 93 | Marc MARQUEZ | Honda | 1’46.454 | 0.246 | 0.009 |
7 | 4 | Andrea DOVIZIOSO | Ducati | 1’46.500 | 0.292 | 0.046 |
8 | 35 | Cal CRUTCHLOW | Honda | 1’46.813 | 0.605 | 0.313 |
9 | 5 | Johann ZARCO | Yamaha | 1’46.830 | 0.622 | 0.017 |
10 | 42 | Alex RINS | Suzuki | 1’46.909 | 0.701 | 0.079 |
11 | 43 | Jack MILLER | Ducati | 1’46.998 | 0.790 | 0.089 |
12 | 21 | Franco MORBIDELLI | Honda | 1’47.002 | 0.794 | 0.004 |
Rezultate Q1 : | ||||||
Q2 | 43 | Jack MILLER | Ducati | 1’46.771 | ||
Q2 | 25 | Maverick VIÑALES | Yamaha | 1’46.806 | 0.035 | 0.035 |
13 | 53 | Tito RABAT | Ducati | 1’46.908 | 0.137 | 0.102 |
14 | 55 | Hafizh SYAHRIN | Yamaha | 1’47.188 | 0.417 | 0.280 |
15 | 44 | Pol ESPARGARO | KTM | 1’47.335 | 0.564 | 0.147 |
16 | 19 | Alvaro BAUTISTA | Ducati | 1’47.708 | 0.937 | 0.373 |
17 | 38 | Bradley SMITH | KTM | 1’47.818 | 1.047 | 0.110 |
18 | 30 | Takaaki NAKAGAMI | Honda | 1’47.868 | 1.097 | 0.050 |
19 | 12 | Thomas LUTHI | Honda | 1’47.989 | 1.218 | 0.121 |
20 | 26 | Dani PEDROSA | Honda | 1’48.065 | 1.294 | 0.076 |
21 | 41 | Aleix ESPARGARO | Aprilia | 1’48.286 | 1.515 | 0.221 |
22 | 17 | Karel ABRAHAM | Ducati | 1’48.532 | 1.761 | 0.246 |
23 | 45 | Scott REDDING | Aprilia | 1’48.744 | 1.973 | 0.212 |
24 | 10 | Xavier SIMEON | Ducati | 1’48.794 | 2.023 | 0.050 |