Dani Pedrosa trece de la două la patru roți !

Dani Pedrosa va concura pentru echipa FFF Racing într-un Lamborghini Huracan Super Trofeo EVO 2, în seria competițională omonimă.

Acesta pare a fi un adevărat ritual de trecere pentru marii piloți moto, întrucât sportivi precum Andrea Dovizioso, Chad Reed sau Tony Cairoli au concurat în Lamborghini Super Trofeo. Dani Pedrosa va face echipă cu elvețianul Antonin Borga, un experimentat pilot de prototipuri și automobile GT. Cei doi vor începe testele la Imola, chiar mâine, 29 martie, urmând ca pe parcursul acestui sezon, să concureze la Imola, Misano și Algarve, într-o categorie care va fi determinată ulterior.

Spaniolul pășește astfel pe urmele fostului rival, Valentino Rossi, care în acest sezon va concura în GT World Challenge Europe, la bordul unui Audi R8 LMS GT3 Evo II. Dani Pedrosa se declară încântat de oportunitate și spune că vrea să învețe toate secretele „meseriei”. Astfel, după 296 Mari Premii în Campionatul Mondial de Motociclism, 54 de victorii, 153 de podiumuri și trei titluri de campion mondial, la 36 de ani, Dani se bucură din nou de emoțiile unui nou început.

Spaniolul nu pare să își fi pierdut deloc din vână, dacă ne aducem aminte de apariția lui Styrian Grand Prix, cu un wild-card pentru KTM Factory Racing, acolo unde este și pilot de teste. Aceasta, în ciuda accidentul care l-a implicat și pe Lorenzo Salvadori, pilotul Aprilia nemaiputând evita KTM-ul lui Dani, care a luat ulterior foc. Cu motocicleta de rezervă, spaniolul a terminat cursa pe locul zece, după un weekend solid.

foto: KTM Press

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account