Doi piloți spanioli își pierd viața în urma unui accident pe Laguna Seca

Riderii iberici Bernat Martinez și Daniel Rivas Fernandez au decedat în urma unui accident petrecut pe circuitul american Laguna Seca, în primul tur al unei curse a campionatului MotoAmerica.

martinez-rivas

Cursa a doua a zilei pentru clasa SBK/STK 1000 a campionatului MotoAmerica începea fără să anunțe tragedia care avea să urmeze. Imediat după start, înainte de intrarea în primul viraj, a avut loc o coliziune în lanț, în urma căreia Dani Rivas și Bernat Martinez s-au acroșat violent, aceștia rămânând nemișcați în spațiul de degajare de la marginea circuitului. Iată cum a arătat incidentul filmat de unul dintre spectatori:

Bernat Martinez, un pilot în vârstă de 35 de ani, din Valencia, a fost transportat imediat cu ambulanța la un spital din Peninsula Monterey, în timp ce Dani Rivas, în vârstă de 27 de ani, din Moana Galicia, a fost transportat cu elicopterul la un spital din Salinas. Din păcate, ambii rideri au decedat în urma rănilor suferite.

Wayne Rainey, președintele MotoAmerica, a declarat: „Nu am cuvinte să exprim cum ne simțim acum. E o pierdere teribilă pentru familiile și prietenii celor doi. Le transmitem condoleanțele noastre tuturor apropiaților lor, dar și familiei mari care este MotoAmerica. Vor rămâne în gândurile și în rugăciunile noastre.”

Teribila veste vine la doar câteva zile după o altă tragedie în motorsport – decesul pilotului de F1 Jules Bianchi, în vârstă de doar 25 de ani, în urma rănilor suferite într-un accident de anul trecut.

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account