Începe Marele Premiu al Argentinei: la ce să ne așteptăm?

Începe Marele Premiu al Argentinei: la ce să ne așteptăm?

Doar câteva zile ne mai despart de a doua cursă a anului în Motomondial. Circuitul Termas de Rio Hondo promite spectacol, având în vedere că nu pare a favoriza o anumită motocicletă sau un anumit pilot.

A doua cursă a sezonului de MotoGP ia startul în câteva zile pe circuitul Termas de Rio Hondo, din vestul îndepărtat al Argentinei. Pentru majoritatea membrilor caravanei enorme a Motomondialului (piloți, echipe, organizatori, jurnaliști), aceasta va fi cea mai lungă și mai dificilă deplasare a sezonului. Căci implică un zbor lung până în capitala argentiniană, Buenos Aires, apoi încă o bucată de aproximativ 1.200 km, până la aeroportul din Tucuman, aflat la aproximativ 70 km de orășelul Termas de Rio Hondo, o localitate modestă, de aproximativ 30.000 de locuitori.

Avantajul circuitului de la marginea Pampasului față de piste mult mai ușor accesibile din această parte a lumii (Interlagos, în Brazilia, sau circuitul de lângă Buenos Aires), este că, fiind mult mai nou, întreaga infrastructură a sa se pretează mai bine găzduirii unei competiții de nivel înalt. În plus, nivelul de siguranță oferit este la standardul general acceptat în MotoGP, pe când la Interlagos, spre exemplu, piloții se apropie periculos de mult de un zid de beton.

Dar pista de la Termas de Rio Hondo este și foarte spectaculoasă, nu doar modernă și sigură. Desenul pistei de 4,8 km lungime este parcă gândit special pentru a permite motocicletelor de 270 CP, cu frâne de carbon, să arate ce pot cu adevărat. O linie dreaptă (foarte) lungă, frânări puternice, schimbări de direcție la viteză mare și o mulțime de locuri pentru depășit – toate acestea fac din Termas de Rio Hondo unul dintre circuitele foarte interesante ale campionatului. Atât de privit, cât și de pilotat.

Dar tot aici pot apărea diferite probleme, din cauza naturii deosebite a circuitului. În 2016, după ce Scott Redding distrugea complet un pneu spate în antrenamentele libere din Argentina, compania Michelin, aflată la primul sezon de revenire în Motomondial, intra în vrie, aducând seturi de pneuri mult mai dure, care să garanteze o cursă lipsită de incidente pentru toată lumea, fapt care i-a nemulțumit pe piloții care nu aveau același stil exuberant ca britanicul care acum aleargă pentru Aprilia.

Într-o epocă în care se pare că totul se reduce la pneuri și la cât de bine și de repede reușesc echipele să găsească setarea ideală pentru pneurile și condițiile pistei dintr-un moment dat, aici s-ar putea juca toată cursa. Termas de Rio Hondo este un circuit abraziv, dar nu neapărat foarte aderent, căci, din cauza folosirii rare și a vântului din Pampas, un strat fin de praf acoperă asfaltul, mai ales în prima zi a unui Mare Premiu.

Această imprevizibilitate a circuitului sudamerican i-a determinat pe cei de la Michelin să vină cu o gamă mai largă de pneuri în Argentina anul acesta. Piloții vor avea de ales între un soft, două tipuri de mediu (cu carcase diferite) și un hard, atât pentru față, cât și pentru spate. Producătorul francez de pneuri vrea să evite cu orice preț un fiasco precum cel de acum doi ani și se pregătește pentru toate eventualitățile.

Remarcabil este și că pista argentiniană nu pare să favorizeze neapărat un anumit pilot sau constructor. Marc Marquez are două victorii aici, în 2014 și 2016, iar Rossi și Vinales își împart și ei câte una, în 2015, respectiv 2017. Dar nici motocicletele Ducati nu se descurcă rău. În 2016, Dovizioso, actualul lider al clasamentului general, era pe cale să termine cursa pe doi, urmat îndeaproape de Andrea Iannone, pe celălalt Ducati de uzină, dar încercarea disperată de depășire a lui Iannone din ultimul viraj i-a scos pe amândoi din cursă. Am putea spune, totuși, că adaptabilitatea lui Marquez la diferitele condiții care pot apărea în Argentina (de la foarte cald la ploios și foarte frig) l-ar putea recomanda drept favorit, cu un mic avantaj în fața altor rideri, precum Rossi, Vinales sau Dovi.

Așadar, vestea bună este că, foarte probabil, lupta pentru primele poziții în Marele Premiu al Argentinei va fi foarte strânsă. Așa cum va fi cazul multor etape de anul acesta, este aproape imposibil să dăm un pronostic clar. Încă un semn că trăim o perioadă de glorie a Motomondialului.

MotoGP 2018 pe www.motobikes.ro, powered by www.cellini.ro.

BMW

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account