Graham Jarvis a fost cel mai rapid în ziua a doua a celui mai dificil raliu de enduro extrem din lume, Red Bull Romaniacs.
Englezul, în șaua motocicletei sale Husqvarna, a fost de departe cel mai rapid în ziua a doua de off-road și a trecut la conducere în clasamentul general, dovedind că abordarea sa precaută își are rostul într-un raliu lung și greu precum Romaniacs. Jarvis a fost al treilea cel mai rapid la Prolog, după un start nu foarte bun, apoi al patrulea în prima zi de off-road, dar la o distanță nu foarte mare de primul clasat de ieri, Wade Young. Astăzi, însă, Jarvis și-a pus în valoare experiența în extrem, trecând ca pe autostradă pe urcări care le-au pus probleme destul de mari tuturor celorlalți rideri.
Astfel, Jarvis a terminat cu un avantaj de peste 16 minute față de următorul clasat, spaniolul Mario Roman Serrano, fost concurent în mondialul de enduro. Sudafricanul Wade Young a avut și azi un parcurs bun, terminând al treilea la clasa Gold. Alfredo Gomez a fost al patrulea pe traseu, la aproape 25 de minute de Jarvis.
Ziua de astăzi a fost mai scurtă ca distanță, dar „cea mai extremă” ca nivel de dificultate, zonele dificile ținându-se lanț, mai ales la clasa Gold.
Clasa Silver este dominată în continuare de Andy Noakley, urmat de neozeelandezii Angus și Hamish Macdonald. Al nostru Alec Dumitrescu a avut un parcurs excelent la Silver, terminând cu al cincilea timp, în ciuda faptului că a mers cu pană pe roata față ultimii 35 km. Tânărul bucureștean pare să fie în elementul său în enduro extrem și promite mult pe viitor.