Rossi împlinește 40 de ani astăzi! Buon compleanno, Dottore!

Valentino Rossi, cel mai popular și, fără îndoială, unul dintre cei mai buni piloți de MotoGP din toate timpurile împlinește astăzi 40 de ani. Să ne uităm puțin în urmă la ilustra carieră a Doctorului, ca să vedem cum a ajuns să concureze la vârf în motociclismul viteză până la o vârstă la care alții s-au retras demult.

Rossi la câțiva anișori, în padocul Motomondialului, pe vremea când Graziano încă mai concura.

Dacă va lua încă un titlu, Rossi va fi primul pilot din epoca modernă care devine campion la peste 40 de ani. Dar nu va fi cel mai în vârstă din toate timpurile. Asta pentru că în anii ’50, piloții reveneau pe circuite după Al Doilea Război Mondial, adică după o pauză considerabilă. Astfel, grila era compusă aproape exclusiv din piloți trecuți de prima tinerețe. Cel mai vârstnic pilot care a câștigat o cursă de GP a fost Fergus Anderson, (44 de ani și 237 de zile), care a câștigat Marele Premiu al Spaniei în 1953, urmat de Les Graham, care a câștigat aceeași cursă în 1952, la 41 de ani și 21 de zile.

Rossi, care împlinește azi 40 de ani, a câștigat prima cursă din carieră în august 1996. Cu aproape 23 de ani în urmă. Pe 10 martie, Doctorul va începe al 24-lea sezon de GP din carieră. Doar doi piloți s-au aproapiat vreodată de un asemenea nivel de longevitate: australianul Jack Findlay, care a alergat 21 de sezoane între 1958 și 1978 și brazilianul Alex Barros, care a alergat 22 de sezoane între 1986 și 2007, după ce i-a „păcălit” pe oficiali ca să primească licența pentru clasa 80 cmc în ’86 (era prea tânăr ca să concureze).

Vale pe minimoto

Poate că Rossi nu a mai câștigat o cursă de un an și jumătate, dar rămâne cel mai de succes pilot din clasa regină din toate timpurile. A alergat într-un total de 383 de mari premii, adică destul de aproape de jumătate din totalul de 876 curse disputate de la începuturile Motomondialului, din 1949, și până acum! Ceea ce te pune puțin pe gânduri.

Doctorul și-a început ilustra carieră pe pistele de karting din zona Rimini, la începutul anilor ’90. Pe vremea aceea, o nouă modă făcea ravagii în Italia: toți copiii voiau să se dea pe minimoto-uri, pe piste mici de karting. Fiecare astfel de circuit închiria și motociclete, pe lângă karturi, și părinții veneau cu cei mici ca să le facă hatârul. Majoritatea o făceau doar ca pe o activitate distractivă de weekend, dar, inevitabil, când atâția copii fac un sport, dintre ei se remarcă destul de mulți extrem de talentați și de motivați.

Minimoto-ul era deosebit de popular pe coasta Adriaticii, în Misano, Rimini și Cattolica, unde și vremea era prietenoasă cam tot timpul anului. Multe dintre circuitele de minimoto continuau activitatea și noaptea, cu instalații de nocturnă. Și acolo, în luminile reflectoarelor de la circuitele de minimoto, evolua un foarte tânăr Valentino Rossi, supravegheat îndeaproape de tatăl său, Graziano Rossi, care alergase și el la clasa regină până la începutul anilor ’80.

În ’95, Rossi alerga deja în Campionatul European de Viteză, la clasa 125, care avea câteva etape comune cu cele de mondial. Apoi, în ’96, își făcea debutul în Motomondial, la aceeași clasă. Pe lângă abilitățile deosebite de pilotaj, Rossi avea și o carismă și un simț al umorului care l-au făcut îndrăgit de foarte mulți fani încă din primii săi ani de GP. În mai 1997, Rossi obținea a patra victorie din carieră pe ce avea să devină circuitul „său”, la Mugello. S-a oprit la jumătatea turului de onoare pentru a lua o păpușă gonflabilă de la fanclubul său. Pe păpușă scria Claudia Schiffer. Aceasta era o tentativă de a-l înțepa pe rivalul său italian, Max Biaggi, care se lăuda cu ultima sa cucerire – Naomi Campbell. De atunci, Rossi și Biaggi au devenit adversari eterni.

Valentino s-a remarcat întotdeauna prin wheelie-urile spectaculoase, chiar și la 125, motociclete care nu se pretau neapărat la aceste exercițiu.

Două luni mai târziu, se alerga la Imola, următoarea etapă italiană din calendar. Deja întreaga Italie gustase gluma de la Mugello și se îndrăgostise de foarte tânărul Valentino, cu mic cu mare. Jurnaliștii prezenți nu mai văzuseră niciodată o asemenea nebunie, mai ales pentru un pilot de la 125.

A urmat perioada în care Doctorul a devenit un superstar de nivel mondial. Când îl ajuta pe Rossi cu autobiografia sa, reputatul jurnalist britanic Mat Oxley a stat de vorbă cu părinții lui Vale, în Italia. Oxley l-a întrebat atunci pe Graziano, un fost mare pilot și el, ce l-a învățat mai exact pe tânărul Rossi. Veteranul italian a răspuns:

„Nu am putut să-l învăț mare lucru pentru că am înțeles repede că nu vrea să-mi audă sfaturile. Mai târziu situația s-a înrăutățit: dacă îi sugeram să facă ceva, el făcea invers! În general, părinții nu-și pot învăța prea mult copiii prin cuvinte, ci mai degrabă copiii învață câte ceva din modul în care se comportă părinții.” Pentru Mat Oxley, acesta rămâne cel mai bun sfat pe care l-a primit vreodată în legătură cu a fi părinte.

Rossi este acum o legendă în sport, nu doar în motociclism și un brand de renume planetar. Numele Rossi în sine aduce peste 30 de milioane de euro în merchandising și sponsorizări. Vale este cel mai popular pilot de moto care a existat vreodată și s-ar putea să nu mai existe niciodată unul la fel de popular. Este însă cel mai bun pilot care a existat vreodată? Aceasta este o întrebare la care nu se poate da un răspuns obiectiv. Pentru fanii săi, probabil că da. Dar este foarte greu să compari piloți din ere diferite, cu stiluri diferite, în vremuri complet diferite.

Valentino are milioane de fani, dar a pierdut din ei în ultimii ani, când și-a arătat unele slăbiciuni în conflictele și controversele în care a fost implicat. Nu mai pare tipul mereu vesel și relaxat, pare că s-a încrâncenat puțin în lupta foarte dificilă pentru a obține mult-râvnitul al zecelea titlu. Pe de altă parte, niciunul dintre piloții care zâmbesc frumos la camere înainte sau după curse nu este neapărat ceea ce pare. Pentru că, după cum am mai spus în repetate rânduri, nu ai cum să ajungi la acest nivel fără o mentalitate de asasin, care implică încredere în propriile forțe dusă până la limita patologicului și un nivel de narcisism care i-ar face pe mulți psihologi să ridice o sprânceană.

Până una-alta, noi nu putem decât să ne bucurăm de lunga carieră a unui pilot incredibil și să savurăm în continuare unele dintre cele mai spectaculoase curse de MotoGP care s-au întâmplat vreodată. Fără îndoială, îl vom vedea și anul acesta pe Valentino în eșalonul fruntaș, luptându-se din nou pentru titlu. Buon compleanno, Vale!

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

comentarii

©2014 Motobikes.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTOBIKES aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account